Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 2 (134), Februarie 2020
V-ați iubit vreodată țara?
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

De la EST la  VEST
Scriitori români: Eugène  MEILTZ

Primit pentru publicare: 15 Febr. 2020
Autor: Octavia BUHOCIU, Lausanne – Elveția
Publicat: 16 Febr. 2020
© Octavia Buhociu, ©Isabelle Flückiger,© Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

 De la Est la Vest  printre obiecte

Ca să-și povestească viața, Eugène (nume de familie  Meiltz, născut la București în 1969) a ales  20 de obiecte care l-au marcat în bine sau în rău, de la 5 ani (când mama-tata au plecat din țară) până pe la 30 și ceva de ani, atât în România cât și în Elveția. Obiectele , chiar dacă la prima vedere, pot fi cumpărate, vândute, pierdute, uitate, oferite, furate, stricate, reparate,  ele pot conduce, ele determină viața omului cu o forță, poate, oarecum neobservabilă pentru cei neatenți.

 Logica pare copilărească, mai ales la început, dar e bine strunită și conduce cronologic firul narativ al romanului  La vallee de la jeunesse (Valea Tinereții /Tineretului), apărut în 2007 la editura  « La joie de lire, Encrage » din Lausanne. Un chil de roșii, pachetul de la poștă, soldatul din Valea Tineretului (un parc din Lausanne), pantera roz, macheta filmului « Imperiul contra-atacă », cubul Rubik 4×4, costumul de scenă, carnetul de călătorie,… i-au făcut mult bine, i-au lăsat  amintiri plăcute, spre deosebire de atlasul de anatomie, abecedarul românesc, un pantof pierdut în noroi în timpul unei plimbări pe munte cu școala, acul de puncție, ceasul câștigat la un concurs literar în 1996 în valoare de 1850 CHF, cele patru șuruburi de la motoretă, cuponul galben, corpul tatălui său, …care-l coboară în suferințe, lacrimi, dureri întâmpinate singur, cu familia, cu prietenii din cartier și colegii de clasă.

Cu ironie critică la adresa societății, dar și a lui, ridiculizându-se chiar , pentru că se bâlbâie puțin, mai ales cât este redată copilăria , iată cum vede Eugène România, Bucureștiul : locuiește la etajul al cincilea  dintr-un bloc central, mașinile sunt fie super-mari, fie au un nas mai alungit ;  frontiera este ca o poarta de ieșire, dar nu ca la apartament, care te lasă să pleci, ci închisă ; polițiștii nu permit familiilor în întregime să iasă din țară; invazie de mari portrete ale unui bărbat înconjurat de spice de grâu, dar și de copii, urcat pe un tractor, aplaudând un grup de dansatori, «Face multe lucruri ,Ceaușescu. Pare drăguț ! », exclamă micul Eugène ; « abecedarul este proprietatea statului român, trădătorule ! » îi zice, în clasă, în fața celorlalți copii și a învățătorului, directoarea școlii, după ce se obține viza de plecare la părinți ; alimentarele au doar castraveți murați expirați, observă bunica, acuzată mai apoi de vânzător de activități anticomuniste… 

Despre Elveția, acolo unde au plecat părinții fără să-i poată lua de la început și pe ei, Eugène și fratele mai mare cu doi ani, Alexandru, informațiile vin mai întâi  de la bunica Clarisa : că este o țară pe același continent ca și România, civilizată (nu se țipă de la un balcon la altul), misterioasă, liberă, nu sunt comuniști, de acolo vin pachetele cu mașinuțe, ca niște bijuterii, de curse, camioane cu remorcă, buldozere… (dovada că părinții nu i-au uitat !) Ajunși în Elveția, la Lausanne, familia reunită locuiește tot  într-un bloc, la etajul al șaselea. Și apar uimirile din propria experiență : nu departe e un mare lac albastru, munții sunt albiți de zăpadă și vara, cabanele sunt maronii, acoperișurile scânteie în soare, filmele sunt colorate la televizor, canalele se schimba cu un obiect, telecomanda ! 

Marea descoperire a fost Valea Tineretului, unde ajunge cu tatăl său, parcul, mare, nu departe de casă, plin cu stânci, tuneluri, pajiști, leagăne, cocoașe de pământ colorat, piste pentru biciclete și mașinuțe, plin de surprize încântătoare, dar și educative. Aici găsește în iarbă un soldățel colorat din plastic, american după uniformă, de care nu se va mai desparți vreodată. Aici se va juca, se va plimba cu prietenii, cu bicicleta, cu motoreta, aici se va simți bine. Încă mic, lumea, colegii îl neliniștesc, noroc de familie care-l protejează. Marea lui grijă  este să –l roage pe Dumnezeu să facă în așa fel încât să nu se remarce că-i străin, mai ales că se bâlbâie în limba franceză . Se simte cumva deosebit de colegii lui : ghetele sunt mai ieftine, hainele nu sunt de la magazinele la modă , ci de la Emmaüs ( « pentru că suntem refugiați politic », explică  mama), nu se pot cumpără doua perechi de Adidas, jucăriile mai scumpe sunt de neatins… La 14 ani își vede visul împlinit : cumpărarea machetei filmului « Imperiul contra-ataca » ! Chiar și mai târziu, după studenție, când câștiga la un concurs literar premiul întâi ex-aeqo cu un haitian, (un ceas destul de scump ca valoare), Eugene tot român se consideră : « Un haitian din Port au Prince se întâlnește cu un român  din București în munții Jura, într-o vila turcească ».

Mama lui Eugène a fost și ea marcată  multă vreme (aproape 30 ani, când face mărturisirea în familie ) de o chitanță galbenă pe care era numele ei și dovada faptului că nu plătise o pereche de papuci într-un magazin: i-a fost rușine și frică  să nu fie expulzată pentru gestul ei.

 Corpul tatălui său, după deces, devine și el un obiect pentru Eugène: « parcă ar fi un manechin așa cum e îmbrăcat, parcă am fi la Musée Grévin ». Nu-l poate atinge așa cum e așezat în sicriu. Doar după ce se plimbă prin Valea Tineretului, unde  a intrat cu tatăl său pentru prima dată, repet, unde a fost vesel, fericit, împlinit, doar apoi poate să-i mângâie mâna tatălui. Metaforă sau nu, se închide bucla vieții : așa se termină tinerețea naratorului.

 Obiectele nu mint, scot în evidenta orgolii, slăbiciuni, vise, obsesii, caractere. Eugène s-a apropiat de artă sub toate formele, a scris romane, culegeri de nuvele, basme, povesti pentru copii, piese de teatru, cronici, texte pentru grupul de rock Sakaryn, albume pentru cei mici, a fost și dansator și actor. Conduce ateliere de scriere și predă din 2006 la Institutul de literatura elvețiană din Bienne. Și-a adaptat pentru scenă romanul Valea Tineretului pe care-l joaca prin școli.

 Fotografiile din parcul Valea Tineretului, din Lausanne.