Primit pentru publicare: 29 aug.2016
Autor: Ion N. OPREA, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul (Bt)
Publicat: 30 aug. 2016
Redactor ediție: Olivian IVANICIUC
Editor: Ion ISTRATE

De Ziua Limbii Române -31 august

În Dacia, grânarul Imperiului roman, creșterea animalelor, păstoritul-element economic de mare importanță

Ca și Gheorghe Delinschi, 5 aprilie 2013, luând cartea în mână – „Păstoritul și folclorul păstoresc în Obcinile Bucovinei”, Editura Accent Print, 2012, de Filon Lucău, n-am mai lăsat-o din mână până ce nu i-am parcurs și ultima pagină. Am aflat că autorul, Filon Lucău, profesor de limba și literatura română, fiul lui Emilian, meșter cojocar și renumit baci la stâni, al Veronicăi, mamă iubitoare, este născut în comuna  Fundu Moldovei, a absolvit Facultatea de Filologie a Universității din Cluj, a lucrat la școala din satul Botuș, comuna natală, că este un bun cunoscător a vieții materiale și spirituale a sătenilor cu ocupațiile, obiceiurile și miturile lor, cum ni-l prezintă, prefațatoarea, Elena Alina Andruhovici, sora renumitului scriitor Vasile Andru, recomandată mie de prietenii Didina și Ioan Grămadă din Câmpulung-Moldovenesc care m-au îmbogățit  expediindu-mi cartea cu păstoritul și folclorul bucovinean, cum tot de la dânșii primisem mai înainte cartea „Vasile Andru povestit de 29 de confrați și de el însuși”, tot aceeași editură, 2014. Despre ultima am aflat  cu surpriză că în volumul „Dacii la ei acasă”, de Ion N. Oprea, Editura Pim, Iași, 2014, 349 p., la pg. 67 am în „Cuprins” eseul „Traian: „Împăratul sunt eu…” Comentarii la „Noaptea împăratului” de Vasile Andru, primită de la aceeași familie, după cum acum, la o scrisoare a  sa, mulțumindu-mi la cartea primită de la mine, „Cobra” de Constantin Clisu, o începea punându-i drept „motto” un citat din ea, cum i-i obiceiul, dovadă că o și citise: „Numai timpul poate măsura prieteniile adevărate”  (Constantin Clisu).

Comuna Fundu Moldovei, spune prefațatoarea, este localitatea în care Filon Lucău s-a dovedit a fi un continuator al preocupărilor multidisciplinare al școlii gustiene, adică ale  renumitului sociolog, întemeietor de școală, Dimitrie Gusti, care, în vara anului 1928, la invitația cunoscutului istoric și academician Ion Nistor din Cernăuți, a coordonat aici echipa care a efectuat cercetări sociologice, iar ca o consecință, firească, în 1990, în această localitate a luat ființă Societatea pentru Cultură “Dimitrie Gusti”, membru fondator și președinte al ei fiind profesorul Filon Lucău, Societate care are o activitate prestigioasă.

Lui, profesorului Filon Lucău, Societății culturale înființate, membrilor ei,  se datorește punerea pe hârtie a ce este Păstoritul și folclorul păstoresc în Obcinele Bucovinei – a zonei Fundu Moldovei, Pojorâta, Sadova și Breaza în special- ca și valoroasa monografie a comunei Fundu Moldovei, 460 de pagini, ca și alte cărți, studii, în colaborare sau articole personale.

Bun cunoscător al oamenilor și locurilor, păstoritului și folclorului local, a obiceiurilor, tradițiilor, devine explicabilă recunoașterea că autorul a cochetat și cu sculptura – realizând stâlpi de poartă și troiți, studii referitoare la tehnică și motive ornamentale – reușind să redea pe hârtie și apoi pe sticlă imagini,  icoane, și renumite tablouri, picturi, cu care, autodidact, au fost prezentate la expoziții personale și colective nu numai în țară ci și în lumea europeană – Franța, Elveția, Belgia, Canada, Olanda, Luxemburg și Italia.

Prezentând Obcinile Bucovinei, autorul explică ce l-a determinat să scrie cartea, să ne păstreze și să redea tradiționalul. …”La daci, păstoritul constituie o ocupație de bază, întrucât nu întâmplător faimoasa lână de aur a fost căutată pe țărmul Pontului Euxin, iar izvoarele  arheologice adeversec  acest lucru, dovedind că în secolul al VIII-lea î.e. n., în epoca fierului, economia era bazată pe creșterea cailor și a turmelor de oi”. …”Concomitent, se pun și bazele agriculturii primitive, ajungându-se puțin mai târziu la utilizarea plugului primitiv cu tracțiune animală. Dezvoltarea păstoritului în aceste condiții duce la prima diviziune a muncii. Dacia, în urma cuceririi romane, devine grânarul Imperiului, creșterea animalelor rămânând însă mai departe un element economic de mare importanță”, p. 17.

Structurat  pe vechea „republică” a Câmpulungului Moldovenesc, unde locuitorii „nu se pricep la meșteșugul pământului cu sapa, fiindcă în munții lor nu au defel țarini, toată munca lor este păstoritul oilor”, cum vedea Dimitrie Cantemir această parte de țară a Moldovei, amintea și firea autohtonilor pe care îi prezenta ca „fiind aprigă, neîngăduind domnilor să le impună dări; dajdia o făgăduiau singuri. În viața socială, ca și în cea de familie, la români, până nu demult, au acționat cu multă putere normele  bazate pe obiceiul pământului. În virtutea acestuia, viața socială își avea limitele  ei de manifestare, respectate și păzite cu strictețe, iar formele acestor manifestări păstrau și ele pecetea străvechilor  obiceiuri. În satele devălmașe s-au menținut până nu demult norme ale vieții colective de obști”.

Cercetătoarea Emilia Comișel, spune autorul, „arată că numele de „valahi” era dat țăranilor liberi păstori în evul mediu, iar mai târziu prin cuvântul „valahi” se înțelegea simpla și importanta muncă de păstori”, și subliniază Filon Lucău „despre păstori și folclorul păstoresc la români avem informații încă din secolul al IX-lea”, citând documente din acea etapă. Ne pare rău că dacă autorul s-ar fi referit și la „Dacia preistorică” a lui N. Densușianu, nu știm de ce îl înconjoară, ne-ar fi deslușit că „valah” la mai vechiul cercetător însemna pelasgii, locuitorii vechii Dacii, Dacia Felix, Dacia pelasgă, dacii care cu oile lor umpleau nu doar proprii munți, Obcinile, ci și întinderile Panoniei unde mergeau și cu colindatul, (că și acolo „erau teritorii locuite de un mare număr de români” – vezi Ion Popescu Sireteanu, „Cercetări de antroponimie istorică și etimologie”, p.72, Ed. Printis, Iași, 2016) departe până la Roma, stârnind invidia celor de-acolo cu bogăția și semeția lor, la Marea Neagră, pe sub tunele, în Europa, din acea parte, care li se deschidea drept orizont…

Dacii, păcurarii bucovineni, rămân vestiți îndeosebi la ei acasă, ei sunt cei care arendau și foloseau munții Rodnei, spațiul Obcinilor, unde păstoritul s-a îmbinat armonios cu folclorul, influiențând mai târziu și producția cultă, poezia nu numai a lui Lucian Blaga, că venea de la un Dragoș, Sas, Balc, de la un Ștefan cel Mare, de la mușatini și urmașii lor…

Lucrarea lui Filon Lucău cuprinde patru părți – „Obcinile Bucovinei, prezentare generală”, „Motive și teme ciobănești în desfășurarea tradițională a oieritului”, „Motive și tehnici ornamentale de decorare a obiectelor legate de păstorit, în zona Obcinilor”, „Lirica păstorească, specie dominantă a folclorului literar din zonă” – fiecare capitol cu o documentare profundă, dar și o bibliografie lămuritoare de perfecționist, bine întocmită. Nu lipsește glosarul dialectal, ordonat alfabetic, lesne de folosit, etimologiile – cu denumirile corespunzătoare, culese din operă mare, dicționare, enciclopedii.

Unele texte-argument, ca și cercetarea pe teren, spune și prefața, efectuată în perioada 1966-1975, acum o jumătate de secol, motiv ca să-i reproșăm autorului care, tipărindu-și cartea în 2012, era necesar s-o împrospăteze bibliografic, dar și faptic, cu cercetarea de moment. Să nu uităm că mai ieri, pe străzile Bucureștilor, în fața autorităților guvernamentale, au sosit dacii, reprezentanți ai oierilor din mai toți munții țării și au sorcovit cerându-și unele drepturi furate lor, tocmai când au scăpat de comunism.

Păstoritul, lucrare de esență economică, spuneau demonstranții, este legată de faptul că în ultimii 25-26 de ani laptele românesc, de la oile, vacile și caprele dacilor, românii de azi, care se vor liberi și productivi, în loc să ajungă la cei care îl caută în piețele agro-alimentare, în magazine și cantine, se cam duce pe Valea Sâmbetei, cum se spune la „Sfatul bătrânilor”, și viitorii cititori trebuie să știe în veci Istoria noastră. Dacă până în anii 90 era suficient ca un crescător să dea un telefon, anume, să anunțe că are lapte sau o vită de vânzare, acum pentru asemenea vești nu mai găsești cumpărători. S-a dus vremea ORACA, a fabricilor de lactate și lucrătorilor lor  care colindau, cu oamenii lor, satele, drumurile țării, și strângeau marfa… Acum laptele se aduce din țările europene și se prelucrează în fabrici vândute tot vecinilor. Așa am ajuns să mâncăm produse din lapte de la oi, vaci și capre care în viața lor n-au văzut iarba, fiind hrănite la staul, iar animalele noastre cu ai lor ciobănași așteaptă demonstrațiile din Piața Republicii.

Neajutați de Stat, atacați de urs sau de lup, că  nici câinii necesari nu-i mai au ciobanii și stânile, în mare pericol rămâne nu numai păstoritul ci și folclorul, poezia munților, folclorul…

De semnalat, că odată cu laptele și produsele lui necăutate, de birocrații momentului, devine de mai puțin interes ciobănitul nu numai la munte, păstoritul în general, care afectează nefericit cultura în general…