Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

Deontologie jurnalistico-scriitoriceasca, dintr-un Centenar UZPR– 64 imi aparțín, nu autoritatile ci cititorii mi-au făcut cunoscute scrierile pentru ca despre ei am povestit in primul rând…

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.12 (144), Decembrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


Deontologie jurnalistico-scriitoriceasca, dintr-un Centenar UZPR– 64 imi apartín, nu autoritatile ci cititorii mi-au făcut cunoscute scrierile pentru ca despre ei am povestit in primul rând…

Primit pentru publicare: 27 Dec. 2020
Autor: Ion N. OPREA, Iași, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul     
Publicat: 28 Dec.  2020

© Ion N. Oprea, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


 

Deontologie jurnalistico-scriitoriceasca, dintr-un Centenar UZPR– 64 imi apartín, nu autoritatile ci cititorii mi-au facut cunoscute scrierile pentru ca despre ei am povestit in primul rand…

 

Voiculescu ca Voiculescu, am scris despre dansul, nu intr-o sngura carte ci in mai multe ca Marin Ifrim, scriitorul si ziaristul sa Ceara de la comuna in care s-a nascut sa-mi acorde titlul de Cetatean de onoare, cum s-a intamplat si se tot repeta in alte localit[í, dar despre Vaslui, Barlad , Husi, am scris cu statornicie, fara ca un semen din structura sa se gandeasca la asa ceva, desi, se stie, pentru un astfel de succes cineva trebuie sa vina cu propunerea catre autoritatí. Uneori, ca in cazul la care fac trimitere, din comoditate, necunoastere, dezinteres, rea-credinta, totul ramane ca mai inainte, adica se tace. Ca in cazul lucrarii Istoria jurnalismului din Romania in date. Enciclopedie cronologica, 2012,de Marian Petcu, unde, din cauza unei functíonare de la Biblioteca judeteanaVaslui, care, din comoditate, s-a zgarcit la comunicarea datelor, n-am fost citat cu operele scrise, editate din proprii bani, intamplare relatata in revistele Lohanul din martie si in Pro-Saeculum din aprilie-iunie 2013, cuprinsa si in volumul Oameni si Opera, Eseuri de Ion N. Oprea, Ed.PIM, iasi, 2013, p.299.Evidentiez, nu acelasi lucru s-a petrecut in alt caz, Colonelul rez. Grigore Radoslavescu, scriitor și ziarist, când a scris cartea sa „Intru vrednicia preotului paroh Dumitru Merticariu BISERICA BANU A MITROPOLITULUI Prima trilogie istorică și monografică VOLUMUL I „DUMINICA TUTUROR SFINȚILOR” în istoria și legendele zidirilor ieșene, Ed. StudIs, format academic, 442 p., Iași, 2009, în CAPITOLUL V, p. 163-185, plus iconografia, p.211-214, a reprodus corect după volumul „LUMÂNĂRICĂ –Sfântul Ioan de la Tutova”, de Ion N. Oprea, Ed. PIM, IAȘi,2009, 411 p., cu o caracterizare a autorului, deși fizic nu-l cunoștea.

Despre cărțle mele referitoare la Vaslui și Oamenii lui, întinse pe sute și sute de pagini, sunt sigur necitite de autorități, ocupate cu ce este politica, poate și cu altceva,sunt scrise adevărate studii semnate de scriitorul Constantin Husanu si profesoara Ana Dumitrescu, profesorul Gh. Clapa a editat câteva volume, dar referințe mai restrânse sunt semnate în cărțile lor de multe condee, cărora le mulțumesc, printre ei/ele scriitorii Vasile Ghica, Paula Romanescu, Aurel Ștefănache,Grigore Radoslavescu,N. Busuioc, Ioan Holban,Petru Ioan,Stroia A. Gheorghe, inclusiv oameni de știință, nu numai prof. univ. Florin Pâncescu, București, al cărui eseu este încorporat ca prefață in cartea „Vasluiul si vasluienii pe coordonatele istoriei”, de Gheorghe Clapa, ,Editura PIM, 2013, 562 pagini, cu semnificativul titlu

„ÎN CĂRŢILE LUI I.N.O.- GENEZA FAMILIEI MELE

Articolul semnat de Nicolae Ionescu despre ultimele două volume referitoare la Vaslui – ale lui Ion N. Oprea- şi publicat în revista Elanul nr. 135, din mai 2013, mi-a reamintit că nu mi-au plăcut niciodată lucrurile trunchiate, aşa cum nu am mers la vreun spectacol doar la ultimul act, chiar dacă-l mai văzusem anterior. O minimă cerinţă faţă de partenerii sociali este şi aceea că în cazul în care te referi la o lucrare – mai ales cu caracter istorico-literar – se impune să prezinţi cuprinsul în ansamblu, nu doar ultimele două volume din cinci, care – e drept – au apărut etapizat. Începând din 2010, la Editura PIM, Iaşi.

Revin asupra articolului şi a cărţilor lui Ion N. Oprea din ciclul despre Vaslui, despre existenţa cărora nu ştiu dacă autorităţile locale au idee, care li-i importanţa, fie şi numai de ordin istoric dacă nu şi social şi politic. Altfel aş fi auzit despre o lansare a lor la Vaslui, eventual despre un „laudatio” adresat eforturilor autorului… O strângere de mână.

Lucram de mai mulţi ani, ca amator, la o cercetare istorică, mai precis genealogică, adică pe scurt, îmi căutam strămoşii. Studiam documente de arhivă, acte de stare civilă, acte de foste proprietăţi, scrisori de familie şi fotografii, anunţuri din ziarele vremii, lucrări publicate, diverse site-uri. De nenumărate ori, am scris la serviciile judeţene ale Arhivelor Naţionale, depunând strădanie pentru aflarea înaintaşilor de neam. Orientativ, ştiam din ziceri de familie, că ramura mea paternă provenea din Moldova şi că o parte din străbunii mei au trăit în zona Vasluiului. Dar cine erau, ce legături de rudenie îi legau cu cei pe care îi ştiam, câţi fraţi au fost, câţi copii au avut, mai există şi azi urmaşi ai lor, care – în mod firesc – îmi sunt rude… Toate acestea rămâneau întrebări fără răspuns.

Toate, până într-o zi… Într-o zi in care, răscolind printre scrisori vechi de familie, dintr-un plic a căzut o fotografie a unui bărbat de circa 60 de ani. Pe verso era menţiunea: „verişorul meu primar Mitiţă C. Păncescu, 14 XII 1942. George”. Scrisul era al bunicului meu, Gheorghe Păncescu. Dar cum îl chema pe Mitiţă? După mai multe variante, m-am oprit la Dimitrie, prenume frecvent în Moldova. Căutând pe internet, cu Dimitrie C Păncescu am descoperit o carte intitulată: Vaslui. Itinerarii, locuri-oameni-fapte. Vol. II. Autor Ion N. Oprea, Editura PIM, Iaşi, 2010. La pagina 109 scrie despre înaintaşii din familia Păncescu şi despre biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena ridicată de ei în 1894 în satul Mirceşti, comuna Tăcuta, judeţul Vaslui.

Am luat legătura cu Editura PIM, director Ilaşcă Cleopatra şi am primit în scurt timp, prin colet poştal, primele trei volume, cu menţiunea că mai sunt încă două volume în curs de apariţie. Am aflat şi telefonul autorului, cu care am purtat câteva convorbiri de suflet, la vreme de seară. Destăinuindu-i preocupările mele, dar mai ales căutările, m-a îndemnat, cu căldură, să continui cercetările şi chiar să scriu despre ele, cu speranţa că făcând public numele şi faptele strămoşilor, îmi voi afla, poate, zicea domnia-sa, rudele. Peste puţin timp am avut o altă şi deosebită surpriză, am primit de la autor ultimele două volume publicate de Editura PIM, Iaşi.

Când te afli în faţa celor cinci volume despre Vaslui, autor Ion N. Oprea, constaţi că fiecare dintre ele are o arhitectură bine structurată şi definită, potrivit subiectului propus de autor, dar toate la un loc creează impresia unui uriaş şi splendid mozaic istoric despre oameni-locuri-fapte şi evoluţia în timp a zonei Vasluiului. Sentimentul pe care îl încerci este de admiraţie deplină pentru minuţiozitatea, diversitatea şi complexitatea documentară a cercetării întreprinse de autor, cuprinzând aspecte de tradiţionalism, relaţii sociale, delimitări administrativ-teritoriale şi modificările lor în timp, informaţii istorice, ştiinţifice şi cultural-literare care nu stau la îndemâna decât a unui priceput şi curios iniţiat.

Relevantă este generozitatea de netăgăduit a autorului, marcată de dorinţa sa de a împărtăşi tuturor acumulările sale realizate în mulţi, foarte mulţi ani de studii şi scrieri, poate de pe timpul liceului, cu dragoste mărturisită pentru conjudeţenii săi, chiar în carte: „ca ei să ştie mai ales de unde venim şi unde ne aflăm”…

Aşa cum am arătat sunt unul dintre aceşti beneficiari ai generozităţii domnului Ion N. Oprea, pentru că în lucrarea sa am reuşit să-mi identific strămoşii din secolul XIX şi prima jumătate a secolului XX, trăitori în sate din judeţul Vaslui, având, astfel, posibilitatea să completez, în mod fericit, ramura paternă a genealogiei familiei mele, fapt pentru care îi exprim aici întreaga mea gratitudine.

Scrise de un condei inspirat şi exersat, cele cinci volume despre Vaslui, pornind de la tradiţionalism şi ajungând până în zilele noastre, se constituie într-o operă de referinţă, cu caracter enciclopedic, ce se recomandă de la sine tuturor celor care nu vor să uite istoria, aşa cum este ea, cu meandrele perioadelor, cu imagini luminoase, în tonuri de gri sau întunecate, cu fapte mai mult sau mai puţin faste. Înscriindu-se de drept în clasa lucrărilor enciclopedice zonale şi depăşind în redactare stilul jurnalistic, cărţile lui Ion N Oprea, cu o pronunţată tentă literar-ştiinţifică, ne înfăţişează preocupările şi trăirile oamenilor, întâmplări din viaţa lor, meleagurile vasluiene, credinţa unui scriitor că în tradiţiile poporului rezidă continuitatea lui , filtrând informaţiile istorice şi trecându-le prin procese de sinteză, pentru a prezenta publicului doar esenţa, distilatul. Observaţiile acide ale unor aspecte ţin de vremurile actuale, ele fiind exprimate cu precizie chirurgicală, adesea şi cu umor, reamintindu-ne de ilustrarea epigonismului eminescian.

Fără a avea pretenţia unei cronici a celor 5 volume despre Vaslui, – de la tradiţionalism şi până în zilele noastre – consider utilă o succintă parcurgere a subiectelor fiecărui tom în parte, fiecare de 4 -500 de pagini, lăsând cititorului plăcerea de a le descoperi şi aprecia.

Volumul 1 intitulat Vaslui. Tradiţionalism abordează problematica tradiţiilor în lumea modernă, mărinimos justificată de autor prin invocarea tradiţiilor şi promovarea lor cu responsabilitate, pentru a se demonta impostura şi ficţiunea, care în zilele noastre acoperă faptele de viaţă. Tradiţionalismul, aşa cum îl vede Ion N. Oprea, este împodobit şi împletit cu istoria ca un şnur de mărţişor, autorul argumentând că nici o tradiţie nu s-a putut naşte fără a avea un sâmbure de viaţă. Ulterior, prin repetare ciclică a devenit tradiţie, unul din factorii de susţinere a patriotismului. Mă alătur părerii exprimate de Ion N. Oprea că în Moldova tradiţiile sunt păstrate cu mai multă grijă şi respect, fără a fi aşa de dur manelizate sau chiar uitate, cum se întâmplă, din păcate, în unele zone ale României.

În volumul II, Itinerarii, urmând îndemnului neobositului călător, profesorul Gheorghe Ghibănescu, asiduu cercetător de zapise, urice şi documente de atestare, hotărnicii ale locurilor vasluiene, străbaţi comunele rurale, ca la începutul secolului XX, pe „drumuri hârtopite şi găzduind din loc în loc, în cunoaşterea amănunţită a localităţilor şi oamenilor”.

…”Iată-l pe însuşi Gheorghe Ghibănescu, cu prietenul alături, sus în trăsură, în Două zile de vacanţă ( titlu din Opinia din 4 august 1912) străbătând drumurile Vasluiului, nu numai contemplând şi comentând ceea ce întâlnea: „ieşim la luminiş pe cel mai înalt punct! Ce orizont larg! Se vede în toate părţile. Ceahlăul în fund se desenează ca o cetate cerească, ce leagă cerul cu pământul. Şi era soare şi era frumos! Şi o boare dulce de vânt, o ceaţă uşoară de vară la orizont. Şi pe pământ holde, darul lui Dumnezeu iar satele stau presărate ca nişte poieni de livezi pe întinsele lăvicere brăzdate ale ogoarelor. Ajungem la Curte. A doua aşezare, dar aici cea veche, cea cu rost. Totul se reînnoieşte odată cu ridicarea bisericii celei nouă, zidită, din pajişte de Păncescu. De aceia luăm vorba întâi de biserică şi admir râvna tânărului care începe din capăt ceea ce alţii sfârşesc. Păncescu a moştenit avere, face avere, dar a început cu biserica. Să-i meargă în plin ca şi vrerea”. Este vorba de biserica Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena, din satul Mirceşti, comuna Tăcuta, „înălţată din proprie cheltuială şi ctitorită de Costache T. Păncescu, fratele Gheorghe şi soţia Amalia”, între anii 1894 şi 1898.

Gheorghe Ghibănesu în 1912 îl găseşte pe fiul ctitorului, Dimitrie C. Păncescu care s-a ocupat de înzestrarea, pictura şi sfinţirea lăcaşului de cult.

Călătoria continuă şi în volumul III, tot Itinerarii, cu parcurgerea comunelor rurale, sat cu sat, cătun cu cătun. În fiecare localitate găsim o descriere amănunţită a locurilor, atestate documentar, numărul de locuitori şi principalele ocupaţii, date despre lăcaşurile de cult şi preoţii slujitori, mânăstiri, şcoli, învăţători, proprietari şi proprietăţile lor, scurte biografii ale unor oameni de seamă proveniţi din zonă. Prezentarea comunelor rurale este sistematică, potrivit plasei din care făceau parte, iniţial ocoalele domneşti. Şi ele amănunţit descrise.

Volumul IV cuprinde situaţia administrativ-teritorială a zonei Vasluiului de la 1864 şi până în anul 1916, continuă în volumul V cu diviziunile teritoriale în 1925-1927, 1930-1937-1938 şi în final anul 1950 – cu raionarea, sistem sovietic, anul 1968 – cu reînfiinţarea judeţelor, ajungând în zilele noastre când se discută despre o altă… regionalizare (?).

Viaţa social-economică şi politică după 1990 din judeţul Vaslui îşi află locul în finalul volumului V, cu modificări administrativ-teritoriale, legi, hotărâri guvernamentale, steme ale municipiilor Vaslui, Bârlad şi Huşi, ba şi a unor oraşe şi comune. Ultimul volum se încheie cu o postfaţă, pe care Ion N. Oprea, nu întâmplător, o intitulează sugestiv: Istorie şi altceva. Spune, printre altele, că niciodată în istoria României modificările administrativ – teritoriale nu au adus belşugul în ţară… Cred că mai potrivit pentru Vaslui şi emblematic pentru cărţile lui Ion N. Oprea este această predicţie a însuşi autorului, destinată generaţiilor de azi şi de mâine:…”moştenire devin cărţile mele despre tradiţionalism şi continuitate, izvorâte din fapte de viaţă, trăită pe meleaguri vasluiene”. Eu apreciez această moştenire ca pe un tezaur, adunat cu multă migală şi pricepere.

Mai subliniez faptul că si Editura PIM, Iaşi, a ales o formulă original inspirată de prezentare a celor cinci volume, într-o variantă grafică calitativ deosebită, menită să satisfacă orice pretenţii ale bibliofililor.
Rămas mai tot timpul la şi cu înaintaşii, parcă aş pune o întrebare unuia din ei: ce zici de cărţile astea străbunicule?, întrebare la care, parcă, îi aud şi răspunsul: apăi, ai zis-o pe drept, nepoate! Felicitări autorului!”…
Ca autor și interesat în demers, pun întrebarea,ajunge atenționarea la cine trebuie, am descris un crâmpei din ce se numește deontologie, viitorul COD DEONTOLOGIC al UZPR, valabil, bucurați-vă, și pentru juraliștii amatori.

Cu modestie, dar și mare mândrie amintesc am 130 de volume în bibliotecă ce-mi poartă semnăura, următoarele șase, îmi sunt dedicate în întregime:
-Ana Dumitrescu şi Constantin Huşanu: Omagiu scriitorului Ion N. Oprea la împlinirea vârste de 80 de ani, editura PIM, Iaşi, 2012, 374 pagini;
-Prof. Gheorghe Clapa: Omagiu scriitorului Ion N. Oprea la împlinirea vârstei de 80 ani, aceeaşi editură, 2012, 372 pagini;
-Gheorghe Clapa: Vasluiul şi vasluienii pe coordonatele istoriei, idem, 2013,562 pagini;
-Gheorghe Clapa: Ion N. Oprea. Alergător de cursă lungă pe meridianele intersului general, idem,2015,344 pagini;
-Gheorghe Clapa: Studii conexiui –I.N.O., idem,2015, 247 pagini;
-Prof. Gheorghe Clapa: Ion N. Oprea: Un evocator al României Mari, Editura Armonii Culturale, Adjud,2018, 432 pagini.

Umătoarele alte unsprezece cuprind eseuri, cărți editate cu lucrările lor, de membri ai Cenaclului la distanță:
Colonel rez. Grigore Radoslavescu, scriitor și ziarist, în cartea sa „Intru vrednicia preotului paroh Dumitru Merticariu BISERICA BANU A MITROPOLITULUI Prima trilogie istorică și monografică VOLUMUL I „DUMINICA TUTUROR SFINȚILOR” în istoria și legendele zidirilor ieșene, Ed. StudIs, format academic, 442 p., Iași, 2009, în CAPITOLUL V, p. 163-185, plus iconografia, p.211-214, reproduce după volumul „LUMÂNĂRICĂ –Sfântul Ioan de la Tutova”, de Ion N. Oprea, Ed. PIM, IAȘi,2009, 411 p., cu o caracterizare a autorului,
Acad. prof. dr. ing. MIHAI TUDOSE, HUȘI, cu broșuri la fiecare apariție în volumul Cenaclului
Dr. Aurel C. Panfil, Iași, la împlinirea vărstei de 70 de ani.
Prof. Nenciu Camelia, Constanța, eseuri de la Cenaclu.
Mircea Popescu: File din serialul cu amintiri, eseuri publicate în Antologii, coordonator Ion N. Oprea, ed. „Gr. T. Popa”, UMF, Iași,2018, 118 pagini.
Prof. Ana Dumitrescu, coordonator,CUMULUM INO la 87 de ani, Editura PIM, Iași, 242 pagini.
Mihai Bejenaru, Eseuri și portrete ocazionale, Ed. Pre-Text, Câmpulung Moldovenesc, 2018,268 pagini.
Paula Romanescu, „Nu râdeți, nu-i corect politic!”, Ed.Fast Editing, 2020, în eseul „Și limba dacilor, și sufletul românesc spun de aceeași istorie!, p.146-153, de Ion N. Oprea.
Ioan Grămadă, Eseurile mele în antologiile Cenaclului de la distanță, coordonator Ion N. Oprea, Ed. Armonii Culturale, 2020, 322 pagini.
Silvestru Pânzariu, Locuri, destine,cărți, publicistică, Ediție îngrijită de Ion Filipciuc, cuprizând și eseuri publicate în Antologii,coordonator Ion N.Oprea,Ed. Biblioteca „Miorița” Câmpulung-Moldovenesc,, 2020, 302 pagini.
Ana Dumitrescu, Fereastră deschisă, manuscris, 346 pagini.

Câți de la Uniunea Scriitorilor Filiala Iași o fi citit vreuna? Cronici despre ele n-am prea văzut!

 

Ion N. Oprea, Iași, 27 decembrie 2020.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5