Dincolo de efectul benefic, acceptat unanim de către specialiști, sportul, cu precădere cel  de performanță, reprezintă capacitatea omenirii de a se autodepăși fizic și mental. Fiecare record spulberat în atletism, înot, haltere, ciclism, tenis, fotbal ș.a.m.d. reprezintă, în esență, o victorie a umanității, un imbold pentru generațiile care se nasc de a depăși alte bariere. Nu cred că plusez prea mult când văd în sport, în afară de industria generată, o dorință secretă de a ne prelungi tinerețea. Mi-a crescut natural această convingere – cam târziu, taman după ce-am ars juma’ de secol – când am început la modul riguros o viață sportivă, iar sentimentul că poți să uzezi, într-un fel și desigur doar până la un punct, de reversibilitatea timpului e fascinant cu fiecare set de exerciții de mobilitate, tracțiuni la bară și ridicări de greutăți în plus față de ieri.

În sport, mai ales în cel individual, nu există inamici, dar nici prieteni ori relații de rubedenie. Doar competitori, iar fiecare are scop unic – să învingă! În istoria sportului n-am cunoștință de o confruntare între frați, precum a fost în tenis cea dintre Venus și Serena Williams. Ce sentimente-i încercau oare pe părinții surorilor, când își disputau un trofeu? Pe cine au preferat în confruntarea de ieri? Dar în următoarea? Cum își gestionau emoțiile, alternanța bucurie – amărăciune?  

Orice întrebare pare inutilă, doar un adevăr merită revelat – fiecare a dat totul pe teren pentru a triumfa, dar la final îmbrățișarea surorilor a fost loială, cu o afectivitate pe care n-au cum s-o împărtășească alți competitori.

De-a lungul timpului, când nu eram guvernați de tratate internaționale – de regulă, praf în ochi pentru națiunile cu vocație de bovină! – competițiile sportive au sfidat războaiele prin însăși valoarea lor intrinsecă. În fața sportului, încă din Antichitate în lumea cunoscută, orice barieră era suprimată din rațiuni de onestitate. Astăzi, când generăm o competiție planetară, dar blocăm accesul elitei sportive a inamicilor noștri statali, dezvoltăm un regres voluntar la scara umanității. Rezultatul este fără îndoială viciat, sportul este deposedat de onestitate, iar reacția naturală a celor interesați de fenomenul în sine ar fi, în caz fericit, de repulsie. 

Pe tema evocată am scris la început de an despre Novak Djokovic, după boicotul tragi-comic de la Sidney, care ne-a dezvăluit și ceva din găunoșenia ipocrită a corsetului țesut (și) de democrație. Acum, America de Nord nu putea fi mai prejos, după ce în miezul verii Regatul Unit și-a dat în petic blocându-i pe tenismenii ruși la Wimbledon. Canada și mai apoi SUA l-au boicotat pe jucătorul sârb pe motiv de nevaccinare anti-Covid 19. Adică, Unchiul Sam și aghiotantul său opulent ne-au spus astfel că democrația are reguli clare, care nu se negociază. De-aia chiriașul de la Casa Albă s-a dus să caute sprijin – ca un milog! – în Arabia Saudită, la prințul moștenitor Mohammed bin Salman, pe care mai alaltăieri l-a numit criminal și căruia i-a promis că-i va transforma țara într-un stat paria?! Și tot din această cauză caută să inventeze bomboane colorate pentru petrolul din Venezuela – momeală pentru regimul pe care l-a sabotat în virtutea regulilor democratice?!? Ar merge probabil  și în Iran, s-ar găsi și-acolo o pâine bună pentru yankei, dar în Orientul Mijlociu veghează strident seminția aleasă, unde s-a născut Iisus, și-i bine să-și cenzureze pornirile libidinoase.

Două lucruri sunt infinite – universul și prostia umană, dar de prima nu sunt sigur, afirma ironic Albert Einstein.

–Ai părăsit zona de interes! mi-ar putea replica o voce care nu îmbrățișează prezenta abordare. Novak e un simplu individ, care trebuie – obligatoriu pentru biruința zăbalei! – să fie pus la punct, pe când statele pe care le invoci poartă în sine haina forței resurselor pe care le păstoresc, nu poți fi mereu radical!

–Bine, recunosc paralela cam laxă, însă cum e cu suporterii care intră de-a valma – vaccinați și nevaccinați – în tribunele de la US Open, unii fumând marijuana, după cum a remarcat, indignat, în timpul unui meci unul dintre cei mai buni tenismeni ai momentului, australianul Nick Kyrgios?!? Putem ignora lipsa de eficiență a vaccinului – îmi repugnă să pedalez pe-o ironie bătătorită! –, dar cum te protejezi de vecinul de scaun, care poate fi un focar viu, dinamic?! Adică, Novak Djokovic, care are un mod de viață exemplar, și în plus putea fi testat și răstestat înaintea competiției, e un pericol pentru sănătatea americanilor, iar suporterii, care stau ciorchine, n-au treabă cu boala, ori epidemia care poate fi transmisă de ei nu face obiectul îngrijorării decidenților de la Washington?…  

Da, e dezarmant procesul de rinocerizare, în capcana căruia omenirea a naufragiat din oboseală, lehamite și absența testosteronului! Încerc – a câta oară? – un sentiment de greață. Bine că, mergând mult pe varianta postului intermitent, stomacul îmi pedalează cu supușenie în gol. S-a deprins cu zăbala. Greața, dar nu cea cu miez literar din Jean-Paul Sartre, tinde să invadeze  materia la scară planetară. Ca urmare, trebuie să-i mulțumesc lui Doctor Cezar pentru bună parte din schimbările făcute pe linia nutrițională. Altfel, contracțiile spastice ale diafragmei și ale abdominalilor puteau fi suficiente pentru ca jetul rezultat să fi fost dus de curenții de aer până hăt peste Ocean. 

Gruia Cojocaru