Dincolo de timp

Prezența mea era doar legământ
dat sorții. Dar de ce n-am priceput:
din infinitul scurs pe-acest pământ,
tocmai în timpul meu ai apărut?

N-am înțeles nimic. Părea absent
orice ținut marcat de pașii vani.
Să ne-ntâlnim în unicul moment,
au trebuit să treacă mii de ani.

Așa că nicio zi nu mai socot
să pot să-nfrunt realul mult prea tern;
să fim alături, dincolo de tot,
doar două conștiințe în etern.

Și în neant să dăinuim mereu,
o singură idee: tu și eu.