Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 12 (132), Decembrie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Dincolo, nu există Iad a confirmat şi Papa Francisc ceea ce spusese „Arhiereul”într-o carte scrisă cu o sută de ani în urmă

Primit pentru publicare: 10 Dec. 2019
Autor: Ion N. OPREA, Membru fondator de onoare al Revistei Luceafărul
Publicat: 11 Dec. 2019
© Ion N. Oprea, ©Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.

Dincolo, nu există Iad a confirmat şi Papa Francisc ceea ce spusese „Arhiereul”într-o carte scrisă cu o sută de ani în urmă

I

Să ne reamintim, cu ocazia vizitei pontificale anul acesta în România Papa Francisc a declarat printre altele că Dincolo, Iadul nu există, lucru ce a bucurat pe purtătorii de păcate care populează pământul…

Aceeaşi aserţiune, larg comentată am găsit-o mai apoi în Ziarul de Iaşi, 30 noiembrie, dezvoltată de părintele  Constantin Sturzu, parohul de la biserica Talpalari, Iaşi, – unde este înmormântat Lumânărică, personaj principal într-o  carte a mea, – care se ocupă de „Arhiereul”, o carte publicată în 1911 în Rusia ţaristă, tradusă în limba română după un secol de la publicarea în Rusia.

Autorul cărţii Tihon Ieromonahul, prefaţatorul şi comentatorii cred că chiar „Arhiereul” ar putea fi autorul, care printre altele se ocupă şi de păcatele oamenilor, de ceea ce  ar fi Iadul – Dincolo. ”Foarte de folos sunt şi pasajele în care se vorbeşte despre păcat, pedeapsă, iad, moarte. Păcatul nu este o ofensă adusă lui Dumnezeu, cât mai ales o rană adâncă în fiinţa noastră”, scrie părintele Sturzu, şi notează un citat din carte ca să convingă: „Pentru păcate doar se căieşte, se plânge, se  oftează, şi apoi iar se fac păcate” (p.243), căci „fruct interzis”, care „are în sine şi un farmec tainic ce îl seduce pe om, îi dăruieşte satisfacţie, iar uneori chiar o voluptate arzătoare (pp. 243/244), doar când omul are conştiinţa că păcatul este, de fapt, o rană „se grăbeşte să se descotorosească” de ea şi caută vindecarea şi aleargă, fie şi cu gândul, la Dumnezeu”. Aici romanul şi comentatorul ca autor al eseului explică ceea ce se cheamă pedepsile care nu-s decît „urmările fatale ce însoţesc  nemijlocit orice încălcare a legilor instituite de Dumnezeu; sunt suferinţele fizice şi sufleteşti pe care le provoacă păcatul în om, este tot ceea ce face viaţa omului nefericită, grea, insuportabilă. Iadul este şi viaţa noastră actuală cu toate lipsurile ei, cu suferinţele, nostalgia, lacrimile, durerile şi necazurile ei” (p.248).

Descrierea iadului o face cu vorbele sale părintele Sturzu, dar citează şi spusele din „Arhiereul”: ”Iadul este condiţia noastră, a firii umane căzute, corupte de păcat. Iadul este tot acest egocentrism al nostru, orice mod prin care ne raportăm mai degrabă sau mai întâi la noi  înşine şi la puterile noastre, decât la Dumnezeru” explică recenzentul completându-se cu desluşirile cărţii – „Iadul este şi „lipsa unei bucăţi de pâine, este cerşetoria de nevoie”… „Iadul este o bătrâneţe şubredă, nemângâiată, neajutorată, care nimiceşte în om mintea şi voinţa, care îi tâmpeşte simţămintele şi-l aduce în cea de-a doua copilărie. Iadul este pământul neroditor şi sterp, izvoarele ce mişună de  microbi dăunători, locurile infecte, mlaştinile fetide, gropile de deşeuri, clima nesănătoasă, emanaţiile nocive… Suntem deja cu toţii în iad” (p.249).

Cât priveşte schimbarea feţei lumii căreia i se adresează, „Arhiereul” răspunde:…”opriţi-vă, oameni buni, din drumul vostru…Păstorii şi arhipăstorii trebuie  deci să trezească neîncetat omenirea”.

Notă, cronică: Emoţionant, citesc tot în Ziarul de Iaşi, 26 octombrie 2019, semnat de pr. Constantin Sturzu, eseul care mă răscoleşte „De ce-mi sunt dragi oamenii din presă” şi aflu că, prin 1994, un tânăr, Constantin Sturzu, trecea des pragul în redacţia Monitorul, Ziarul de Iaşi, astăzi, unde eu lucram la pagina cititorului, semnam zilnic rubrica „Din scrisorile şi audienţele zilei…”, fără să ne fi cunoscut. Acum părintele povesteşte că sosea la redacţie pentru că aici era o şcoală a gazetăriei, iar învăţăceii îşi căutau profesorii. Avea experenţa, ca student, a muncii de colaborator cu Radio Nord-Est, sub „îndrumarea de excepţie a lui Ovidiu Simonca”, apoi ajuns la „Opinia studenţească” profesorul Daniel Condurache „l-a pus sub îndrumarea celui pe care-l numea „cel mai mare făcător de gazete”, adică Ioan Florin Florescu (ulterior a fost hirotonit preot, iar acum este misionar în Scoţia), după ce fusese redactot-şef la Monitorul şi ziarul Obiectiv.

„Cu nostalgie îmi amintesc şi de perioada în care am colaborat cu mult regretatul Florin Zamfireascu, poate cel mai  complet om din presă pe care l-am cunoscut. Cu  dumnealui am lucrat la cotidianul „Obiectiv” şi la ”Lumea Ieşeanului” înainte de a demara proiectul „Lumina”, scrie Constantin Sturzu care destăinuie  că din 1997 drumul său s-a îndreptat spre Teologie ca să devină preot, ceea ce este astăzi, ca şi Ioan Florin Florescu, fostul meu şef de la Monitorul şi Obiectiv, ceilalţi, Simonca şi Zamfirescu tot un fel de şefi şi ai mei ín perioada despre care am scris în volumul „Cu capul pe umărul meu…Jurnalistică împreună cu cititorii, Editura TipoMoldova, Iaşi, 2005, 319 p. 

10 decembrie 2019