Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 8 (128), Aug. 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Doi metri sub pământ (roman foileton)

Primit pentru publicare: 03 Aug. 2019
Autor: Prof. Vasile LEFTER, Focșani
Publicat: 06 Aug. 2019
© Vasile Lefter, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

Doi metri sub pământ
                                             (roman foileton)

                                                              10

Oamenii lui Strigoianu fierbeau de nerăbdare în așteptarea materialelor de la Centrul Planetar.

Punctul lor de „lucru” devenise ineficient. Aceste cimitire reunite trebuia să creeze panică în toată regiunea și să fie multiplicate la scară zonală și,apoi,la scară mondială. Punctul terminus al planului de cucerire a lumii se baza pe o armată a morților din toate continentele, dotați cu dispozitive de ucidere și pulverizare a scheletelor potrivnice. Era ambiția unui dezaxat cu tulburări psihice de la naștere. Ceva se întâmplase încă din spital. Doctorul se speriase la început de dimensiunea creierului. Încercând să stopeze anormalul, obținu efecte inverse.

Nimeni nu știa cum arată cu adevărat dezaxatul. Se zvonea pe la colțuri că ar semăna cu celebrul colos din Rhodos. Cine nu-i îndeplinea poruncile era scheletizat la distanță și transformat în pulbere. Angajările pentru Marea Distrugere se făceau prin piețe, târguri, adunări populare. Cei dornici de câștiguri ușoare semnau un fel de contract pe doi ani, renunțând la familii și la viața obișnuită. „Sediile” miilor de celule pregătitoare a distrugerii civilizației de pe pământ erau plasate exclusiv la doi metri sub pământ. Câte ceva despre aceste locuri tainice populate cu morți scheletizați se mai afla de la înfricoșătorii strigoi, care , conform superstițiilor, îi  bântuiau pe cei care nu respectau ritualul.

Nimeni din Oroveni nu știa dacă în visele lor erau strigoi reîncarnați sau simple fantasme, rod al fricii de moarte.

Nici nu apucase să se instaleze îngrămădit în sicriul sărăcăcios și atenția îi fu atrasă de un zgomot ce semăna cu tropăitul cizmelor soldățești, Dinspre nord, pe „aleea” largă dintre rândurile de morminte centrale zări o coloană de schelete fără craniu, apropiindu-se lent de punctul de comandă al Comandantului coordonator al operațiilor din această latură a perimetrului cu misiune paramilitară. Să fi fost cam vreo două sute de schelete, fără semne de identificare a sexului. Majoritatea părea a fi bărbați. Media de înălțime era cam 1,80.

Strigoianu îi aștepta la un fel de poartă asemănătoare cu cele de la aeroporturi. Unul câte unul , scheletele erau scanate și primeau din mâna unui subaltern al lui Strigoianu un fel de medalion fosforescent, pe care și-l atârnau la gât, un presupus gât,fiindcă nu se vedea nici craniul care probabil însoțea aceste arătări.

Când termină cu „dotarea” scheletelor, Strigoianu ținu celor aliniați un adevărat discurs, cu instrucțiuni precise.

– Scheletici netrebnici! Ați fost aleși pentru o misiune specifică prezenței noastre aici.

Veți coborî în bărcile de pe lacul cu broaște mecanice și veți fi duși în puncte cheie de acțiune. Va trebui să răspândiți frică și teroare. E nevoie să umplem din nou cimitirile din ținutul dominat de militarii  NATO, care chipurile au fost aduși să mențină pacea. Hrana noastră este războiul continuu, până la distrugere totală. Aleșii rămași vor crea o nouă ordine mondială.Noile creaturi clonate vor avea de înfruntat monștri din alte galaxii. Și dintre voi pot fi selectați masculi și femele cu genă ușor de modelat genetic. Puteți sfida moartea.

-Comandante! Eu am fost militar și am luptat în cele două războaie. Ce vreți să facem noi nu se cheamă nazism?

-Ești un imbecil.Ți-ai semnat deja sfârșitul. Nu ne putem baza pe șovăielnici și cârtitori.

O rază de foc prefăcu îndată scheleticul într-un pumn de pulbere. Martorii acestei scene nu mai puseră întrebări, așteptând să plece cât mai repede din fața ucigașului de morți scheletizați.

Marea trapă din vecinătatea punctului de comandă se ridică , părând suspendată. De jos , cam de la 10-15 metri fu trimis un lift-vagon, capacitate 20-30 de persoane sau schelete.

În ordine, fură coborâți scheleticii adunați pentru misiune. Fură îmbarcați în vreo zece bărci cu motor, care porniră în viteză în direcții ultrasecrete.

Melina îi comunică totul partenerului trimis de turn ca și ea.

Întins în spațiosul cosciug de lux, Alexander se cam plictisea. Ascultase ultimele știri trimise de postul de radio din turn. Nu erau lucruri noi. Aflase ce se punea la cale. Camarazii săi trimiși ca și el în diferite locații comunicau cam aceleași lucruri. Se pare însă că el și Melina aveau cele mai dificile mistere de dezlegat. În primul rând, era acest lac de sub cimitire la care nu aveau acces. Nu exista mijloc prin care să cobori la această apă sângerie sub razele soarelui de vară-toamnă.

Nu-i rămânea decât să aștepte răbdător și să stea de veghe cât va fi nevoie. Nu știa cum vor fi anihilați Strigoianu și ai săi. Nu putea să le dejoace planurile. Îi era greu să distingă între siluete materiale și holograme. Putea cădea într-o capcană și să fie trecut în rândul scheleticilor, fără să aibă parte barem de o slujbă creștinească.

Alexander se simțea puțin obosit, dar și slăbit din cauza pastilelor de întreținere. Întrebă la Turn cât mai are până la trecerea celor patruzeci de zile. I se comunică precis numărul orelor, minutelor și secundelor rămase până la ieșire. Încă nu știa dacă formula –descântec prin care intrase mai funcționa încă. Spera să și-o aducă aminte la timp. Dotările tehnice din echipamentul standard erau calculate pentru un anume timp, cu o marjă de siguranță generoasă.

Fu scos din această stare de lâncezeală de fluierăturile ascuțite ale unor ceasuri senzoriale. Cinci scheletici scotoceau cu detectoarele lor fiecare sicriu gol sau plin, sperând că vor crește în fața Șefului dacă vor pune mâna pe intruși. Bruiajul de care dispunea Alexander era performant. Cum se apropiau de locul ales pentru observație, aparatură de detectare a corpurilor devenea neputincioasă. Mânuitorii bastoanelor cu cap multifuncțional nu știau ce se întâmplă. Îi raportară lui Strigoianu toate acestea. Măsura fu luată pe loc. Toate sicriele fără„locatari” vor fi strânse într-un depozit din monumentul Antoneștilor.

Speriat puțin, Alex își mai veni în fire când se trezi cu Melina lângă el.  În doi, altfel gândești!

-Ce surpriză! Niciodată nu ai fost atât de ispititoare și feminină. Mă bucur că te am parteneră Și…

-Parteneră și atât , Alex! Suntem oameni cu familii și copii. Recunosc, totuși, că mai demult chiar îmi plăcea de tine, numai că tu aveai ochi doar pentru Antonia, așa că…

– Melina,  nu am uitat nici acum valsul dansat cu tine la absolvirea Academiei.

-Nici eu! Mai păstrez încă pantoful strivit în timpul dansului.M-a durut mult timp vârful degetelor, dar mi-a fost rușine să mă plâng.

-„Și amintiri din vremi frumoase în față îi treceau ca-n vis.”

-Ai recitat din „Demonul” lui Lermontov, parcă?

-Bravo! Erai cea mai bună din an la Literatură universală.

-Iar tu,dragul meu coleg, erai as la limbi asiatice. Visai să ajungi spion. Ar fi sunat frumos: domnul spion Alexander, spaima traficanților de carne vie.

– Ne-am relaxat puțin. Să ne concentrăm pe meserie și să ne facem un plan de rezervă, în cazul că vom fi descoperiți și capturați. Cine rămâne liber trebuie să-l ajute pe celălalt. Jurăm?

– Ce copil ai rămas! Sigur că jurăm.

-Nu uita vechea noastră înțelegere „Urma scapă turma!”

-Vin. Puneți ochelarii cu infraroșii. Dacă vreunul ne calcă teritoriul, îl vom cosmetiza cu niște volți. Sst…Nu mai vorbim. Scheleticii au niște receptoare mai ceva ca ale noastre!