Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Doi metri sub pământ (roman foileton) (12)

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 8 (128), Aug. 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Doi metri sub pământ (roman foileton)

Primit pentru publicare: 18 Aug. 2019
Autor: Prof. Vasile LEFTER, Focșani
Publicat: 18 Aug. 2019
© Vasile Lefter, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro


Doi metri sub pământ
                                                (Roman foileton)
                                                               12

Andonache Țârel porni de la premisa că monumentul Antoneștilor nu este o simplă construcție funerară. Ceva , care nu e la vedere, trebuie să existe. Trase rulota lângă intrarea principală și porni sistemul de scanare în orb. Lumini, umbre, întuneric, fulgere verzi și roșii. Senzorii auditivi nu comunicau nimic. Andro părea derutat. Sus pe acoperiș, în deschizătura tradiționalelor cucuvele, lucarne,  pentru aerisire, raza laserului se opri și scanerul începu să murmure o melodie ciudată. Acționă sistemul de ascensiune și două scări de intervenție se înălță instantaneu. Urcă treptele cu micul lift glisant și ajunse chiar la gura lucarnei. Privi în jos și nu-i venea să creadă. Mai multe trepte de marmoră de Carrara coborau cam 50 de metri. Se opreau în fața unor uși de plumb. În minte îi apăru ideea că aici s-ar putea să fie blocați Alex și Melina, în urma unei comenzi greșite. Computerul minuscul fu pus în funcțiune, căutând cifrul misterioaselor uși.

Andro realiză că situația era una inedită. Nu avea niciun mijloc să acționeze de la distanță, așa că se hotărî să coboare pe treptele abrupte și neprietenoase. Își verifică încă o dată aparatura de control și, calm, cu pași mici, începu coborârea treptelor lucioase. A înțeles repede că după un număr de trepte gravitația se schimba și exista pericolul rostogolirii.  După un sfert de oră, se afla într-un fel de vestibul plin de uși masive de metal, fără nicio indicație. Toate erau din plumb. Orice încercare de a deschide un astfel de portal părea sortită eșecului. Bănuia că trimișii Turnului au nimerit într-un astfel de buncăr sau au fost sechestrați. Întrebarea era „Cu ce scop ?”

Deschise microcomputerul de care nu se lipsea niciodată și apăsă comanda „search”. Ecranele  se succedau cu repeziciune și din când în când se fixau pe un Bunker. La un moment dat, computerul declanșă un țiuit continuu, un fel de alarmă. Andronache îl blocă pe acestă frecvență și activă comanda „cifru”. După câteva secunde, masivele uși ale bunkerului selectat se ridică în sus, lăsând la vedere un fel de cabină de lift pentru două persoane. Alex și Melina erau îngenuncheați, îmbrățișați ca doi îndrăgostiți. Aerul rarefiat din micul bunker devenise irespirabil. Încă puțin și intervenția lui Andronache ar fi fost inutilă, iar misiunea Schelet 1” ar fi creat mari probleme diviziei.

Celor doi nu le venea să creadă că au scăpat cu viață din această capcană pe care, se pare, și=au întins-o singuri, greșind comenzile și încurcând codurile. Norocul cel mare a venit de la prezența lui Andronache Țârel în zonă, atras de dorul locurilor natale.

Cei doi captivi își reveniră repede din starea de letargie și se grăbiră să reintre în program. Aveau deja o întârziere de zece ore, timp în care  oamenii lui Strigoianu puteau să fi părăsit lacul misterios. Mulțumiră salvatorului și se strecurară la gura de acces dinspre lacul cu broaște mecanice. Bucuros că a punctat în profesie, Andro se întoarse la rulota sa, raportând Centrului că pericolul a trecut. În difuzoarele din rulotă se auziră imediat felicitările celor aflați la butoane  și promisiunea unei prime consistente la care Andronache, fiul lui Țârel din Oroveni,  nu se aștepta.

Fericiți că au trecut de această încercare groaznică,  Alex și Melina  se priviră o clipă cu subînțeles.

-Melina, chiar voiam să mor , ținându-te de mână , ca la prima întâlnire în parc.
-Eu cred că voiam să trăiesc la nesfârșit aceste momente,  în care simțeam că sunt iubită.
-Cred că suntem doi nebuni. În loc să mulțumim cerului că am fost salvați de temerarul Andronache, noi buiguim și ne gândim la prostii. Gata! Mai vorbim afară, dacă va mai fi vreodată afară! Ai noștri vor avea oricum de toate, indiferent de reușita misiunii noastre.
-Iubirea nu e prostie, scumpa mea, iubire din tinerețe!

Aceste vorbe au fost schimbate în plină alergare. Timpul era un dușman de temut. O sirenă anunța o iminentă plecare pe lacul plin de taine. Alex și Melina trebuia să ajungă la trapa de deasupra lacului și să se strecoare printre scheletici, pentru a dezlega misterul circulației bărcilor cu motor. Pentru a nu fi recunoscuți  de echipajele de pe ambarcațiuni, trimișii Turnului își scanară costumele scheletice, greu de diferențiat de scheleticii autentici. Mai rău decât li se întâmplase prin blocarea în bunker nu putea fi.  Încă o oră de stat fără aer suficient și ar fi fost morți ca toți morții. Nici măcar în rândul scheleticilor nu ar fi fost selectați. Ar fi trebuit să aștepte patruzeci de zile și abia după aceea poate Strigoianu ar fi recurs la procesul de scheletizare. Greu de crezut, fiindcă ei nu figurau în lista de morți a preotului din Oroveni, care avea un fel de contract cu administratorii monumentului Antoneștilor.

La gura de coborâre în lacul subteran era deja coadă. Cineva, un schelet mai plinuț, avea o listă și coborârea în bărcile pregătite pentru un transfer de schelete se făcea organizat. Era nevoie de o stratagemă ca cei doi să nu fie luați la ochi.

Lui Alex îi veni o idee. Se prefăcu leșinat, Melina luă lista din mâna șefului și sărind vreo doi citi numele lor. În îmbulzeală, nimeni nu se sesiză. La urmă însă, doi scheletici rămaseră nestrigați, pierzând îmbarcarea, Nimeni nu a făcut caz de asta și s-a crezut că a fost o încurcătură. Alexanmdru și Melina , într-una din bărci,  mergeau în aceeași direcție cu posibilii distrugători ai Planetei. Trebuia să fie vigilenți, să nu se demaște, fiindcă Andro, salvatorul, nu mai era în preajma lor. Nici el nu era un supraerou.

Bărcile porniră în toate direcțiile, pentru a nu putea fi reperate din satelit. După ce ieșiră din misteriosul lac, își continuă drumul pe uscat, fiind prevăzute cu șenile. Trimișii Turnului se postară într-un colț al bărcii, evitând să comunice. Acest comportament straniu nu trecu neobservat.

Unul din scheletici îi arătă cu degetul, încercând să afle de ce nu iau parte la taifasul lor. Melina le făcu semn că se simt rău. Moderatorul de voce îi scăpă din impas. Vocea hodorogită, gâjâită a Melinei declanșă un hohot de râs isteric din partea celorlalți.

-În sfârșit, a vorbit și hodoroaga. Asta nu e din cimitirul orovencelor. Se vede că a lucrat mulți bărbați la viața ei. E cam cocârjită. Scheleticul de lângă ea a murit de tânăr. L-a terminat repede, arăpoaica! Se mai văd urme de bărbăție.
-Strigoianu nu prea se pricepe în alegerea scheletelor capabile. Voi vedeți că ei nu țin lansatoarele ca noi?-
-Cine știe? Or fi avut alt instructor.

Se mergea lent prin dunele de nisip. Totul era dirijat dintr-un centru nevăzut. După o vreme, ocupanții bărcii își cuplară alimentatorul de energie. Melina și Alex avuseră și ei grijă să-l ia de la cei doi scheletici lăsați sub monumentul funerar, pe malul lacului ascuns privirilor sătenilor din Oroveni.

Brusc, sincron, toate șenilatele se opriră în fața unui perete stâncos. Drumul se curma neașteptat. Decorul se schimbă în câteva clipe. O poartă imensă făcu loc zecilor de bărci pe șenile să intre în gaura ferită de ochii oamenilor obișnuiți. Aici, cineva comandă coborârea și încolonarea într-o formație nouă. O escadrilă de elicoptere era pregătită pe latura stângă a platoului. Fiecare scheletic adus de la lacul cu broaște mecanice primi un recipient cu pulverizator. La scurt timp, uriașele păsări cu elice decolară vertical. Pentru fiecare echipaj din bărci ,cu număr cifrat, era pregătit un elicopter. Un zgomot asurzitor sparse liniștea locului. Elicopterele deveniră îndată invizibile. Aceasta însemna că misiunea era ultrasecretă. Echipajele nu mai vedeau nimic. Zborul era din ce în ce mai rapid. Nici un scheletic nu știa ce se întâmplă. Misiunea era simplă. Vor ajunge deasupra unui mare oraș. Elicopterele vor face zbor de joasă înălțime,sistem palier. Prin ferestrele ovale, scheleticii vor pulveriza substanța din recipienți. Atacul criminal va dura trei minute. La un interval de alte câteva minute va începe fuziunea nucleară. Nimeni nu va scăpa viu din această acțiune ucigașă. Alex încercă să ia legătura telepatică prin microcalculatorul implantat în umăr. Nimeni nu răspundea. Semnalul era bruiat. Totul părea sortit eșecului.

Melina se tot frământa pentru a găsi o ieșire din impas. Îi veni ideea să provoace o diversiune. Piloții elicopterului erau izolați de cabina atacatorilor. Repetă jocul cu leșinul lui Alex. Câțiva scheletici îi săriră în ajutor. Se înțelese cu Alex prin semne să acționeze laserele minuscule. Rând pe rând, cei din echipajul -comando căzură la podea, dând drumul la recipienții morții. Neactivate, armele cu substanță nucleară nu aveau nicio putere..

Elicopterul lor ieșise din zona invizibilă. Ajuns deasupra marelui oraș își începu zborul razant. Aruncară toate cutiile cu încărcătură nucleară, fără a fi activată masa critică. Pilotul luă înălțime și se îndreptă spre bază. Raportară cabinei că majoritatea scheleticilor sunt ieșiți din program. Primiră ordin să scape de oasele fără valoare.

Pe heliodrom aterizară și celelalte elicoptere de asalt. Scheleticii își ocupară locurile în bărcile șenilate conform diagramei și porniră spre locația de bază. Acum unul din cei doi intruși trebuia să raporteze Comandorului ce s-a întâmplat în timpul misiunii. Alex își asumă el riscul.

Cu scările lift, „ucigașii fără vină” ajunseră iar la punctul de comandă al mai marelui peste schelete. Nimeni nu băgă în seamă că au fost și pierderi de scheletici.

Melina și Alexander se făcură nevăzuți ,cu ajutorul echipamentului dat de Turn. Se cuibăriră discret în două cosciuge modeste, rămase fără locatari. Ei doi scăpaseră de la exterminare zeci de mii de vieți, aflând și secrete de primă importanță pentru Turn. Fusese prima lor ispravă cu adevărat eroică și umanitară. De la Turn li se comunică un lucru extraordinar: Atacul criminal eșuase în totalitate. Materialul din cutiile morții pulverizat deasupra marelui oraș s-a dovedit a fi inofensiv. Cineva sabotase întreaga misiune încă de aici, de la monumentul antoneștilor. Înseamnă că nu erau singuri și că șansele de anihilare a oamenilor lui Strgoianu erau din ce în ce mai mari.

Alex și Melina se priveau nostalgici din coșciugele alese la întâmplare. Regretau timpul petrecut îmbrățișați în bunkerul din care îi eliberase Andronache Țârel, localnic întors în Oroveni după un timp îndelungat, piesă importantă în planul de salvare a Planetei.

Va urma!

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.584 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2019 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5