Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 7 (127), Iunie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Doi metri sub pământ (roman foileton)

Primit pentru publicare: 24 Iul. 2019
Autor: Prof. Vasile LEFTER, Focșani
Publicat: 28 Iul. 2019
© Vasile Lefter, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

Doi metri sub pământ
                                             (roman foileton)

                                                              9

Orovenii agitați de noile informații despre venirea migranților, au uitat de cimitire, au uitat de gropi, fiecare dându-și cu părerea despre tot și despre toate.

Erau confuzi, derutați de schimbarea relației cu cei plecați. De la un timp, au dispărut strigoii. Femeile chiar erau îngrijorate că noaptea nu le mai vizitează nimeni din cei plecați. Morții cu morții, viii cu viii, dar nici de ce va urma nu se temea nimeni. Soarta e dată. Vorba înțeleptului: „ce ți-e scris,  în frunte ți-e pus. Și totuși…

La doi metri sub pământ, timpul are alte dimensiuni, Alexander și Merena, prin intuiție, bănuiau că trebuie să fie un refugiu sigur în această lume în care nici moartea nu mai are putere. Scheletele devin niște pretexte de manevre, vizând atingerea unor obiective știute doar de inițiați. Aici nu știi dacă o siluetă e materială sau hologramă. Șeful, Strigoianu, nu pare a fi om obișnuit. Mai degrabă e mutant programat să intervină în tulburarea ordinii firești a lucrurilor.

Alex îi mărturisi Melinei temerea că nu vor da niciodată de misterul acestei lumi de la doi metri sub pământ.

-Cum te-ai odihnit, Melina?

-Drept să-ți spun, am luat hapul pentru nesomn și am stat trează, cu gândul că voi prinde ceva din intențiile acestor strigoieni pripășiți în cimitirele orovenilor. Azi noapte, am văzut ceva mișcare. Pe la cântatul cocoșilor, vorba vine, cineva a încercat ușa refugiului nostru cu pereți de plumb. Probabil un adăpost antiatomic de supraviețuire, mai ales că aseară am descoperit niște rezerve ispititoare de supraviețuire, Bruiajul nostru a funcționat perfect. Oamenii lui Strigoianu au folosit detectoare performante pentru a afla unde ne-am retras. Mai întâi au verificat coșciugele goale. După aceea s-au tot învârtit prin monumentul Antoneștilor, controlând fiecare nivel.

Norocul nostru a fost că sonarele lor sunt inferioare tehnologiei noastre, Pereții căptușiți cu plumb au fost impenetrabili.

-Melina, eu zic să ieșim din această celulă de plumb. Nu am venit printre schelete doar ca să ne astâmpărăm curiozitatea. Nici să participăm la o aventură unică. Ca să acționăm eficient, ne vom despărți. Fiecare o va lua în altă direcție.

Eu voi fi cu ochii pe lacul de sub noi. Tu fii atentă la ce se întâmplă în centrul de comandă al scheleticilor. Interceptează, dacă poți, convorbirile lui Strigoianu cu cei din lumea lui ciudată, chiar dacă ți se par ciudate. Baftă!

Pe măsură ce o fantă de lumină se strecura timidă în lumea morților scheletizați, forfota creștea la Biroul zero al scheleticilor.

-Scheleticii mei! Sunt foarte nemulțumit de voi. Deși aveți protecție totală, folosind doar hologramele, voi nu ați reușit nimic. Un intrus sau mai mulți v-au demonstrat că luați banii degeaba. Familiile voastre huzuresc la lumina soarelui, însă voi trândăviți și nu reușiți să protejați o acțiune profitabilă la care lucrează mii de oameni.

-Conducătorule, nu avem mijloace. I-am pândit pe cei doi, crezând că se vor odihni într-un sicriu gol. Degeaba! Ne-au dus de nas cu niște proiecții de doi bani și au dispărut ,dumnezeu știe unde. Nici câinii noștri bionici nu le-au dat de urmă. Eu zic să sunați Centrul și să raportați că mijloacele noastre de supravegheate sunt depășite.

-Are dreptate Lunganul, Șefule! Sunt pe cale de a ne da de gol toată afacerea de miliarde de bitcoin. Plus că și noi vom fi lichidați și chiar vom fi scheletizați.

-Ți-e frică de  sicriu, piticule. Credeam că trăind printre sicrie ,ți-ai învins teama de neant.

-Parcă tu, Șefule, nu te temi?

-Mai avem puțin până la atingerea obiectivului Marelui Comandant , și ne reluăm viața de huzur pe alte meleaguri.

-Ne spui asta de doi ani. Rețeaua noastră face parte din planul dominației totale. Oriunde pe Planetă trebuie să fim stăpâni. Observați că după moarte, scheletele devin doar niște copii infidele a ceea ce au fost. Le scanăm și le procesăm în holograme, prin care putem speria pe oricine.

-Pe cei trimiși de Turn , nu prea i-am speriat.

Stigoianu le făcu semn cu degetul să înceteze cu văicărelile. Avea un plan.

-Adunați comitetul celor treisprezece. Citiți cu atenție strategia din aceste pagini. Nu uitați că vă aflați pe tărâmul vostru, adică acasă. Cereți de la Oficiu orice echipament și prindeți-i în capcană pe intruși. Mai întâi trebuie să le tăiați orice fel de comunicație cu ai lor.

Prin mijloace viclene, capturați-le tehnica de protecție. Mergeți până la sacrificiu.

Aveți în atenție zona monumentului, se pare că au intrat în posesia unor informații pe care noi, deștepții, nu am fost în stare să la aflăm.

Nu pierdeți din vedere că s-ar putea să aibă spioni și ajutoare printre cei din sicrie. Mai ales din sicriele sărăcăcioase, care nu atrag atenția. Cum aflați ceva, mă sunați pe firul albastru. Voi ști că e urgență zero și voi trimite ajutoare sau voi veni eu însumi să rezolv situația.

-Șefule, ca ultimă soluție, putem încerca negocierea?

-Aveți grijă! Am auzit că Melina e foarte frumoasă și negociază dur. Să nu vă treziți cu o rază laser în inimă!

– Mărite Strigoianu. Iertată-mi fie cutezanța. Nu avem și noi la doi metri sub pământ vreo negociatoare care să-l dea gata pe Alexander? Întrebă Burdăhănosul.

-Ar fi ceva, dar nu sunt sigur că robotul din el s-ar lăsa fermecat. Vom încerca totuși prin Barbara cea fițoasă. Cine știe?

Toată această întâlnire de taină fu recepționată de Alexander și Melina, râzând de naivitatea scheleticilor. Un dram de orgoliu masculin îl fulgeră pe Alexander. Era curios în privința Barbarei. Nu știa ce mai înseamnă o relație firească bărbat-femeie. Venirea la Turn pentru a opri crima organizată îi atrofiase aproape toate simțurile. La fel se întâmplase și cu Melina, altădată dorită de toți bărbații. La doi metri sub pământ e greu să te gândești la astfel de relații. Totuși, niciodată să nu zici niciodată!

Melina și Alexander trecură peste acest scurt moment de slăbiciune și își luară posturile în primire, stabilind un nou cod prin care să comunice lucrurile stranii pe care le vor sesiza, pentru a fi transmise mai departe celor din Turnul de la vechea fabrică de cherestea, transformat într-un adevărat Big Brother. De existența aceste fortificații, știau  doar serviciile de maximă securitate ale planetei, deservite de niște roboți ultra lucizi, care nu puteau fi influențați în deciziile luate. Nu aparțineau niciunui stat. Erau ai Planetei. Ei aveau misiunea exhaustivă de a se opune oricărui inamic venit de aiurea pentru a distruge planeta. Nimeni nu-i văzuse niciodată. Comunicarea cu ei se făcea printr-un cod imposibil de descifrat de vreun muritor.

Informațiile transmise din diferite puncte de pe glob erau filtrate, recodate și abia după aceea intrau în computere uriașe care ofereau soluția optimă.

Scheleticii lui Strigoianu habar nu aveau cu cine se confruntă. Intraseră într-un joc amăgitor, atrași de ispititoare oferte lumești.

Melina își activă dispozitivul de camuflare și se cuibări într-un sicriu prăfuit aruncat de oamenii lui Strigoianu. Ca să se amuze, își puse pe cap o băsmăluță ponosită, rămasă  de la răposata oroveancă moartă înainte de nuntă. Toate acestea erau scrise pe cruce ca în celebrul cimitir de la  Săpânța. Pe crucea scria cu roșu: „Câte zile a avut, De iubit nu a fugit. Acuma sunt printre voi, Cei mai ticăloși strigoi”. Melina deveni atentă. La centrul de comandă al lui Strigoianu veneau înșirate mai multe schelete. Probabil, era o întâlnire de taină. Lucrurile se precipitau și mai marii celor de sub pământ cereau lămuriri urgente.

La rândul lui, Alexander, cu oarecare neliniște, se furișă spre colțul vestic al  punctului de comandă al scheleticilor, astfel încât să poată urmări ce se întâmplă când peretele din spate se dă la o parte.  Văzuse asta o singură dată, dar nu a putut observa mare lucru. Schimbul de replici cu cei de pe șalupă a fost scurt. Strigoianu i-a dirijat spre locul unde trebuia să ajungă marfa. Puteau fi droguri, puteau fi arme, puteau fi substanțe toxice de distrugere în masă. N-a înțeles mare lucru din conversația traficanților cu cel care îi plătește. Curioasă i s-a părut existența lacului cam la cinci metri sub nivelul punctului de comandă. Ce lac era acesta? Era real sau doar o hologramă? Cine erau traficanții pe post de marinari?

Toate acestea trebuia să le afle cât mai repede posibil. Timpul acordat misiunii trecea repede. Nici măcar nu știa dacă se va mai întoarce la Turn unde avea o meserie liniștită, de dispecer. Nu știa cine îl plătește, nu știe dacă ceea ce face e bine sau rău. Era mulțumit că familia aflată în Malvine trăia regește. Soția și copiii îl sunau din când în când pe Skype și era fericit. Avea contract cu Turnul pe doi ani .

Își activă și el dispozitivul de camuflare și,  întins într-un sicriu elegant adus de curând, așteptă răbdător să se întâmple ceva. Ce ? Nu avea de unde să știe.

Va urma!