Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

 Doi metri sub pământ (Roman foileton) (39

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 3 (135), Martie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

 Doi metri sub pământ (Roman foileton) (39

Primit pentru publicare: 17 Martie 2020
Autor: Prof. Vasile LEFTER, Focșani
Publicat: 19 Martie 2020
© Vasile Lefter© Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


 

            Doi metri sub pământ
(Roman fileton)
39

O noapte lungă Tulburată de vise ciudate. Juana visase că se căsătorește cu Andronache. Florica se vedea mireasă cu ciudatul Cornelius. Apoi, Iuana se visase căsătorită cu amândoi deodată: și cu Andronache și cu Cornelius.  Vise haotice. Vise de noapte, când creierul o ia razna.
Visul e o halucinație, o amețeală a neuronilor care scapă de sub control. Cei care încearcă să explice visele fabulează. Este o zonă în care nu poți interveni. Visele sunt niște proiecții subiective ale unei realități haotice,  pe care nu o poți controla. Visez că merg pe un pod îngust. Se interpune frica de a te mișca în spații nesigure. Un asemenea sentiment de nesiguranță l-aș avea și în viața cotidiană. Uneori în vise se întâlnesc aspirații rămase fără acoperire faptică.
Dacă ar fi putut fi monitorizată noaptea din urmă a Floricăi și a lui Andro,  ar fi putut fi scris un roman fluviu. Cei doi au adormit după multe ore de ațipeală, o semiconștiență.
Deșteptarea a fost dată de Nineto, care s-a cuibărit lângă ei, presimțind că nu îi va mai vedea curând,sau, cine știe,  poate niciodată. Nineto era trist. Presimțea că se desparte de oamenii care îl iubesc cel mai mult. Nu, acest lucru nu se va întâmpla. Îi va suna mereu cu riscul de a-i plictisi.
Nici nu se făcuse ora 7 și Flori veni  cu o cafea lungă de espresor pentru Andro. Acesta îi mulțumi și se scuză că  el trebuia să o răsfețe pe Flori cu un Jacobs adevărat.
Băură cafeaua îngândurați. Andro nu știa cum să-i spună că trebuie să plece, iar.
Flori se prefăcu neștiutoare și prin surprindere rosti viclean:
-Merg cu tine!
-Unde? O întrebă  Andro.
– La capătul lumii. Am aflat că sunt deja angajată pe post de dispecer la Marea companie antistrigoieni conduse de Andronache Țârelogeanu.
-Florica Murgeanu, cum naiba le afli toate înainte de a ți le spune?
-Ai uitat că sunt căsătorită cu băiatul lui Țârel? Mi s-a transmis și mie harul socrului.
– Ești tare vicleană, Flori! Mereu ești cu un pas înaintea mea.
-Exagerezi, Andro. Sunt o femeie obișnuită, dornică de iubire. Fac și eu ce pot ca să fiu băgată în seamă. Din păcate nu totdeauna îmi reușește.
-Gata cu glumele. La ora 10 avem întâlnire cu familia. E o ultimă adunare de țârelogeni în acest an.
– Ai ceva important de comunicat și nu știu eu? Ț
-Vei vedea Flori. Nu-ți spun. Sigur vei fi de acord cu mine. Presimt însă că ai mirosit ceva cu nasul tău de noră a lui Țârel, stăpânul spiritelor neîmblânzite.
Mai rămaseră o vreme îmbrățișați și după cafeaua bine pusă în valoare prin ceștile chinezești se pregătiră de întâlnirea de familie de dinaintea unei despărțiri mai lungi, fără date de revedere.
Cu excepția lui Nineto,lăsat să mai doarmă puțin, toată familia se instală metronimic în fotoliile din living.

Primul vorbi domnul primar, Cornelius Costin:
-Am fost convocați la o întâlnire de afaceri? Să nu-mi cereți locuri de casă ,că nu mai sunt. Le-a cumpărat doamna „primar” pe toate. Ceva locuri de veci ar mai fi. În ultima vreme, cam puțini se gândesc să mai coboare la doi metri sub pământ. S-or fi speriat de strigoieni?
-Cred că i-a speriat primarul punându-i să concesioneze locuri de veci.Bineînțeles, pe cei cu bani. Primăria și biserica sunt obligate să nu lase morții neîngropați.
– Dragii mei, am considerat ca înainte de plecare să pun la punct niște îndatoriri de bun simț.Andro fu întrerupt de Juana:
-Cum ar fi?
O să fiu exact și metodic. Cu toate că Flori a fost întotdeauna un metodist perfect în cariera de profesoară. Când aici erau copii, bineînțeles! Nu accept comentarii și nici cârcoteli. Nici Flori nu a fost întrebată.Doar eu știu despre ce e vorba.
– Iar te îmbeți cu apă rece ,domnule Țârelogeanu. Știam că pui ceva la cale și am fost curioasă cam ce scrie prin hârtiile din dosarul de care nu te dezlipeai.
M-aș fi mirat să-mi ceri părerea, arogantule. Țârel încăpățânat!
-Bravo, Murgeanco! Și mai spui că mori după mine.
– Mor,dar nu mă prăpădesc. Toți izbucniră în râs. Andro continuă derularea scenariului.Înțelese că Flori are o minte brici și nu poți să te joci cu ea.
-Dragii mei, sunt un om potrivit de bogat. Am însă și niște datorii morale față de cei care-mi sunt dragi.

Tatăl meu și al lui Cornelius ne-a lăsat în bancă patru lingouri de aur, câștigate cu harul lui de a face oamenii să creadă că el comunică direct cu spiritele. Poate chiar că era adevărat.
Am verificat la banca regională. Lingourile sunt la locul lor.Am hotărât să le împart astfel: un lingou pentru Cornelius, un lingou pentru Sofia, mama lui Nineto care filmează aspecte din viața satului românesc,un lingou pentru mine și Flori, ca să avem bătrânețele asigurate și un lingou pentru Mario și Nineto. Casa rămâne a voastră,domnule primar.
-Cineva nu a primit nimic? Juana a investit, a adunat copiii sărmani pentru a le oferi o șansă la viață decentă și învățătură. Ei îi las adăpostul pentru câini și 200 de hectare de pădure de conifere din zona Bran. E pădurea moștenită de la părinții mei.
– Bravo,Flori! Ai ținut totul în secret.
-Am învățat de la tine.
S-a lăsat liniște. Atâta generozitate nu s-a mai văzut.Primul care rupse tăcerea fu tot Cornelius, cel mai mare în grad civic.
-Noi , ce trebuie să facem în schimb? După câte îl cunosc pe Andro, nu oferă el ceva fără să aibă un mic interes.
-Ai dreptate,  frate Cornelius.Vreau ceva pentru noi toți. Îmi doresc un mic monument pentru cei care ne-au crescut. Aș vrea un grup statuar cu tatăl nostru care să întindă mâna în semn de prietenie tatălui soției mele, Flori. Oamenii trebuie să știe că Orovenii va înflori curând datorită familiei noastre internaționale deja, cu strămoșii Țârel și Murgeanurivali din vremea fecioriei. Amplasarea și proiectul le las în seama primarului nostru. Cer prea mult?
– Dimpotrivă! Ești omul altruist, care te gândești mereu la binele altora. Uneori uiți de tine și îți devii propriul dușman.
Te rog să-mi promiți și tu ceva. Vreau ca cei de acum să fim prezenți la dezvelirea monumentului , care va duce numele familiilor noastre peste vreme.
– Dacă nu voi fi în misiune, voi fi fericit să revin printre cei care îmi sunt dragi.

Pregătirile pentru plecarea lui Andro și a frumoasei Flori Flori la Cheminix,fuseseră terminate. Mario chemase elicopterul de serviciu din baza sa aeriană. La Chaminix totul era pregătit pentru noul comandant al Diviziei speciale de luptă împotriva terorismului planetar. Strigoienii își mutaseră divizia întărită undeva pe vârful Mont-Blancului, intenționând să disloce ghețari uriași care să producă panică și distrugeri majore. Misiunea lui Andronache Țârelogeanu și a fiului său,Mario, Comandorul flotilei zonale, nu va fi una ușoară.
Elicopterul va ateriza lângă primul pod la ora 11,30 fix și va decola peste 30 de minute. Nu se putea admite nicio ieșire din graficul stabilit. Avea culoar de zbor cu prioritate și nu putea schimba ordinul de zbor. Diagrama era bătută în cuie.
În frumoasa casă a Floricăi și a lui Andro se lăsase ceva trist, un aer încărcat de emoții. Cel mai mult suferea Florica. Dintotdeauna și-a dorit o asemenea casă. Savurau tăcuți cafeaua din ceștile frumos decorate. Nici nu mai conta că se răcise demult. Se priveau gânditori. Cu siguranță că au avut și zile mai bune. Nici imensa valoare a donațiilor primite de cei care vor rămâne în Oroveni nu mai interesa pe nimeni. Gândurile se îndreptau către aceia care pleacă pentru a înfrunta noi pericole. Planeta nu putea fi lăsată pe mâna netrebnicilor.

În acestă tensiune, toți tresăriră. Se auzea un zgomot ciudat, un fel de bâzâit nedeslușit.Prima se ridică Juana Ioana ,cum i se spunea de-o vreme pe aici. Chiar îi plăcea noul alint. Spre ea înainta un păianjen uriaș. Scoase un țipăt scurt.  Cornelius văzu și el gângania cu brațe subțiri. Sări în fața Juanei, ca s-o apere. Insecta mai avea puțin și se urca pe fața lui Cornelius. Acesta ridică mâna ca să strivească arătarea. I se păru că nu a fost destul de iute. Păianjenul se micșoră și se retrase așa cum venise, încet, foarte încet.Toți priveau speriați spre fereastră. Doar Andro zâmbea,  spre nedumerirea celorlalți. Izbucni într-un rohot de râs. De după perdea se ivi capul cârlionțat al lui Nineto, care cu pistolul proiector în mână, striga fericit:
-V-am speriat, v-am speriat! Nu sunteți pregătiți să înfruntați strigoienii. Numai abuelo  e viteaz și fără frică. Alergă spre Andro și acesta îl prinse din mers.
Flori îl avertiză dulce cu degetul. Și ea se speriase de moarte. De când era mică ,avea frică de șerpi și de paianjeni.
Brusc, reveni voia bună. Mai era puțin și Andro ,însoțit de Flori va coborî pentru a pleca într-o nouă aventură periculoasă. Cu Flori lângă el, ca dispecer general, va fi și mai puternic.
În satul vechi, preotul Agălinei terminase slujba mai repede. Hotărâseră să fie toți la primul pod pentru a-l  conduce pe unul dintre cei mai iubiți fii ai satului. Andro și Flori nu știau nimic. Păi ce, numai ei să aibă surprize?

Va urma!



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.593 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5