Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 3 (135), Martie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

 Doi metri sub pământ (Roman foileton) (36

Primit pentru publicare: 06 Martie 2020
Autor: Prof. Vasile LEFTER, Focșani
Publicat: 07 Martie 2020
© Vasile Lefter, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

                                                              Doi metri sub pământ
                                                                 (Roman foileton)
                                                                                  36

        Scafandrii-geniști au verificat atent fiecare „broască” și au strâns focoasele în genți blindate cu înveliș de plumb, rezistente le șocuri în cazul unor eventuale explozii. După această operație s-a ordonat ieșirea din apă și intrarea în bunkerul antiatomic. Se calculase șocul seismic provocat de captarea dispozitivelor de oțel , de forma unor broaște uriașe. Impactul contactului cu magneții va fi partajat pe etape. Un seismograf va indica progresiv șocul ciocnirii. Electromagneții vor fi activați succesiv, cu pauze. Câmpul magnetic va crește în intensitate în funcție de distanța la care se află obiectul captat.

     După o scurtă consultare cu experții în magnetism,  Andronache făcu semn că se poate începe. Servantul de la tabloul electric trase primul heblu. În apa lacului, se produseră câteva valuri. Broasca fu dislocată din poziția inițială. Se auzi un scrâșnet metalic și apoi un zgomot de frecare beton- oțel. Obiectul atras înainta greu. Fu acționat cel de al doilea heblu. Viteza de deplasare a broaștei crescu simțitor. „Broasca” se opri la câțiva metri de ventuza magnetica. Mai era nevoie de un impuls magnetic. Servantul crescu tensiunea și trase al treilea heblu. Un zgomot asurzitor țâșni din apa lacului, ca o cădere de stânci. Monumentul vibră îndelung. Captarea obiectului metalic se făcu fără alte evenimente.  Brațul întins al macaralei fu coborât în apă , broasca fu înșfăcată violent și adusă pe mal, prin golul decupat în acoperișul de oțel al lacului. Avea forma unei grămezi de fier pregătit pentru furnal. Se stabilise ca mai întâi să fie scoase din apă toate aceste ciudate obiecte ale strigoienilor și, abia după aceea să fie încărcate în bascule de mare tonaj și duse la laboratoare pentru a fi studiate în detaliu.

Operațiunea de „pescuire” a „ broaștelor” se încheie târziu în noapte. Scotocind lacul, au fost găsite și alte dispozitive ciudate, de diferite forme. 

Operațiunea s-a încheiat cu lansarea unui robot electromagnetic, cu misiunea de a verifica toată suprafața lacului care i-a torturat pe oroveni. Pe tot parcursul operațiunii, a fost o ordine desăvârșită. Nimeni nu a încercat să iasă pe ulițe, toți orovenii cu excepția Floricăi și a oamenilor bisericii, au rămas dincolo de pod, mulțumindu-se să numere broaștele scoase din lac, pe baza zgomotului infernal ce semăna cu o avalanșă. 

Cel mai greu treceau orele pentru Flori. Știa că Andro al ei se află în centrul evenimentelor și se temea să nu i se întâmple ceva rău. Nu se simțea în stare să suporte o asemenea nenorocire. Andronache era singura ei avere. Singurul raționament de a continua să trăiască în această lume vrăjmașă.  Juana și Cornelius încercau s-o liniștească, explicându-i că Andro e un profesionist de renume, temut până și de strigoieni.

       În biserica vecină cu cimitirele, preotul Agălinei se ruga de multe ore:

-Doamne, Dumnezeul nostru, ajută-ne să scăpăm de blestem, fă ca morții noștri adormiți  în întunericul gropilor la doi metri sub pământ să-și regăsească odihna în așteptarea judecății Tale. Iartă pe robul tău nevrednic pentru greșelile săvârșite cu voie sau fără voie și revarsă lumină înțelepciunii Tale peste acest sat românesc prea mult încercat de necazuri și lipsuri. Fă ca fiii săi să se întoarcă de pe meleaguri străine,unde muncesc din greu pentru alții în timp ce pământul strămoșesc plânge după recoltele bogate de odinioară. Întoarce-te Doamne, cu fața spre noi și-ți vom aduce ofrande rugăciunile udate de lacrimile noastre.

Văzând că preotul e gata să se prăbușească de oboseală, dascălul și paraclisierul îl luară de umeri și-l așezară pe scaun, aducându-i un pahar cu apă.

-Mulțumesc,dragii mei! Mă cuprinde un val de căldură când mă rog Domnului pentru enoriașii mei. Și eu am fost deseori păcătos, dar nu mai vreau să trăiesc în păcat. Pe măsură ce timpul trece și mă apropii de sfârșit, mă gândesc la anii frumoși când aveam preoteasă și fecior. Era o bucurie să știu că de sărbători sunt cu familia mea mică. 

Mă doare sufletul când merg cu molifta și intru în casele enoriașilor. Multe văduve. Copii deloc. Sper că milostivul Dumnezeu ne-a trimis-o pe Juana Costin aici, o femeie cu inimă bună, care face fapte bune, îngrijindu-se de copiilor  necăjiți, dând de lucru celor în putere. 

Sper că voi apuca ziua când satul va răsuna de râsul copiilor și tinerilor întorși de departe, unde și-au căutat un trai mai bun.  Cine mai era ca orovenii acum douăzeci de ani?

Norocul acestui sat pare a fi legat și de Cornelius Țârelogeanu, primarul ales cu mult drag și cu speranță de toți orovenii.

         Amurgea.Micile pachete cu mâncare se terminaseră. Doar vin sfințit mai aveau de băut. Dascălul merse la un gemuleț după care vitraliul era șters și privi spre gardul cimitirilor. Le comunică celor din biserică ,bucuros că aplecat mascații, că nu mai sunt utilaje. Vestea îi învioră pe paraclisier și pe preot. Deschiseră ușa mare a bisericii și se convinseră că spusele dascălului sunt reale. Porniră toți trei spre gardul din față. Plăcile prefabricate din gars fuseseră montate la loc. Degajările din acoperișul de oțel al lacului ,de asemenea se aflau la locul lor. Nimeni nu putea bănui că aici s-au întâmplat lucruri importante. Preotul Agălinei avu ideea să facă o vizită și la monumentul Antoneștilor, chiar dacă trebuia să intre pe poarta principală a cimitirului unificat. Porniră toți trei în liniștea serii. Porțile erau larg deschise. Ajunși la monumentul funerar, avură o surpriză. Intrarea era blocată de două panouri mari de tablă, pe care se afla un anunț mare:„Nu intrați. Pericol de contaminare.”

 Părintele făcu semnul crucii și împreună cu cei trei colaboratori se întoarse în satul încă pustiu.

        Era încă devreme. Se hotărî să anunțe enoriașii că totul s-a terminat și că se pot întoarce la vechile lor case.

Vestea fu primită cu urale de cei mai mulți. Unii dintre ei nu mai avură răbdare să vină dimineața și porniră cu bucurie spre vechea casă, luând cu ei ce le era strict necesar pentru o noapte. Restul vor lua din containere dimineața. 

      Aflând că oamenii au început să se mute, Juana telefonă la Centrul de Protecție a Copiliului ca a doua zi să-i fie trimiși încă cincizeci de copii , deoarece se făcuseră locuri. Containerele erau ale Primăriei, iar soțul ei era cel mai mare în sat. Era primar,nu?

        După asanarea lacului, se părea că e mai multă liniște. Nu se mai auzeau pași prin cimitire, nu mai răzbăteau vaiete din gropile populate din nou de morți. Poate că totul va fi ca mai înainte. Asta nu înseamnă că sufletele chinuite nu vor mai face vizite prin casele celor dragi. S-ar putea spune că femeilor rămase singure chiar le era dor de conversațiile nocturne, mai ales acum când duceau o viață curată, fără spurcăciuni carnale. Deveniseră chiar mai bisericoase. Aveau ceva bănuți. Cornelius Costin le plătea la timp ajutorul social, punându-le să semneze un angajament conform căruia vor face zile-muncă în primăvară.

       Centrul de sprijin pentru copiii abandonați absorbise vreo zece orovence ,ca îngrijitoare sau personal tehnic. 

Noul proiect al Juanei de Santiago va avea nevoie de brațe de muncă pentru sera de flori și pentru plantațiile de plante medicinale. Vor fi și utilaje, dar nu puteau fi date deoparte forțele umane. La orizont se vedeau raze de soare. 

Singura sceptică era Florica,hotărâtă să plece cu Andro la capătul lumii pentru a nu mai rămâne singură. 

     Cârciuma Grasei începu să se golească cu fiecare zi. Oamenii nu mai doreau să ia pe caiet. Mereu plăteau mai mult decât consumau. Juana le promise un birt al lor cu prețuri accesibile și cu băuturi fine.  Bărbații primiseră vestea cu entuziasm, bucuroși că vor scăpa de maghernița insalubră a Grasei. Și femeile erau mulțumite de veste. Un lichior din țara Juanei nu le va displăcea nici lor.

În Oroveni plutea un aer de speranță. Revenirea la vechile case era un eveniment . Câțiva, cei mai sărăntoci ,nici nu se gândeau să se întoarcă în dărâmăturile pe care le părăsiseră. Flori îi anunță că-și vor putea lua și câinii din adăpostul dotat modern. Va găsi alte patrupede necăjite pe care să la îngrijească și să le dea o șansă la viață…câinească.

     Demult nu mai circulaseră atâtea vești bune în satul cu trei cimitire reunite și gârlă cu apă când plouă. Mulți se gândeau că întâmplările din cimitir au fost trimise de Pronie. Altfel cine știa de Oroveni? Cornelius Costin spusese la un pahar că Prefectura a fost solicitată să transforme localitatea Oroveni într-un oraș militar, cu aeroport, școli, casă de cultură, magazine, străzi largi, apă curentă, gaze… Păi,  dacă va fi așa, orovenii plecați se vor întoarce repede acasă. Vor fi mulți copii, școli și grădinițe și câte și mai câte. Deocamdată erau doar proiecte. Oamenii au început să viseze și asta e foarte bine! 

Va urma!