Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 2 (134), Februarie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

 Doi metri sub pământ (Roman foileton) (32

Primit pentru publicare: 07 Febr. 2020
Autor: Prof. Vasile LEFTER, Focșani
Publicat: 08 Febr. 2020
© Vasile Lefter, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Doi metri sub pământ
(Roman foileton)
32

Florica Țârlogeanu de la prinderea strigoianului Florea nu mai avea liniște. Cum venea seara, tremura toată și i se părea că aude voci. Rugă un a din vecinele de încredere să doarmă la ea. O preferă pe Sultana Todirașcu, inginer agronom de profesie. Își mută câinii de pază mai aproape de casă. Pe Patroclu îl luă în holul de intrare. Scoase din dulapul-arsenal o pușcă cu pat scurt, pe care Andro i-o arătase cândva și-i explicase cum se folosește.

Îngrijorat de ultima descindere a strigoienilor recrutați chiar din Orovni, Andro își convinse șefii să trimită o celulă de securitate în Oroveni, pentru a o ști pe Flori în siguranță. Voia îi fu  îndeplinită. Misiunea care se apropia trebuia să fie pregătită în liniște deplină. Casa Floricăi Târlogeanu va fi supravegheată de la distanță de doi tineri găzduiți într-un container liber. Fusese montată o cameră video ce transmitea informații zi și noapte. Cu toate acestea, Flori nu se considera în siguranță.

Se trezea dis-de-dimineață, primul drum făcându-l pe jos, până la adăpostul câinilor fără stăpân, la care angajase doi bărbați și o femeie iubitori de animale. Adăpostul era în partea de nord a curții, cam la 2000 de metri. Câinii o simțeau de departe și deveneau pe dată zgomotoși. Flori intra pe padoc, le punea granulele în castroane și îi mângâia pe cei mai lingușitori. Încerca să le găsească un nume, dar eșua mereu. Erau vreo treizeci și nu putea ține minte deocamdată atâtea nume. Se mulțumea să-i dezmierde cu apelative generice: Bosumflatule. Urechi Blegi, Bot pătrat, Frumosule… Câinii se mulțumeau și cu atât. Fiecare se bucura de când îi simțea mângâierea scurtă. Cu siguranță că orovenii , când vor reveni la vechile așezări, vor veni să-și ia acasă propriul câine sau altul. Cine iubește câinii are inimă bună.

Se întorcea acasă după ora zece. Își făcea ceva de mâncare, citea cu gândurile duse departe, se odihnea puțin. Spre seară făcea un tur prin cimitir , aprinzând lumânări la cei dragi, dar și la cei la care nu venea nimeni.

Noaptea de Anul Nou o petrecu împreună cu vecinele de încredere, care nici ele nu aveau pe nimeni. La miezul nopții, primi mesaje de la Andro, de la Cornelius, de la Mario. Nu se mai simțea singură.

Dimineață, De Sfântul Vasile, ajunse prima la biserică, rugându-se pentru cei dragi. Începea noul an la fel de singură ca înainte de a se întoarce Andronache.

Flori număra nerăbdătoare zilele rămase până la Sfântul Ion. Juana îi promise că își va serba ziua onomastică la Oroveni.

Se gândea să organizeze un eveniment de excepție. Sud-americanii trebuia să vadă că românii știu să petreacă. Deja simțea emoția sărbătorii. Hotărâse ca onomastica Juanei să se celebreze la  Flori. Juana încercase să-i spună ceva, dar Flori ,la ultima întâlnire, nici nu a vrut să audă. Era bogată, avea de toate.Nu se punea problema unei contribuții din partea sărbătoritei.

Era Ajunul Bobotezei.Florica primise un mesaj încă de ieri. Cornelius o anunța că au aterizat la Cinceni  și de aici vor porni spre Oroveni cu un Gip angajat de Andronache. Trecuse aproape o zi și cei așteptați nu apăruseră. Totul era pregătit pentru oaspeții dragi.

Obosită de așteptare, sătulă de singurătate, Florica privea departe în zare la dâra de soare care se pregătea să plece la culcare. O lună bolnavă se vedea printre nourași. Liniștea amurgului se întinse peste casa Floricăi. Astăzi era singură –singurică, doar cu dorurile ei. Se simțea bătrână și inutilă. Singurul băiat era departe-departe. Nepotul creștea fără ca bunica să-l poată alinta. Nora abia o cunoscuse. Soțul regăsit după ani grei întârzia să se întoarcă. Flori intrase la bănuieli. Sigur, Andro mai are o familie ,de care nu i-a vorbit niciodată.

Se întunecase de-a binelea și luna din această seară de ianuarie nu avea nimic din farmecul prins de poeți în metafore, epitete sau metonimii. Era o seceră gălbuie, frântă și boantă. Mai că nu pricepea zbaterea oamenilor de a proiecta o călătorie fără întoarcere spre lună. Fițe! Snobism! Ultima zvâcnire de orgolii a unor miliardari care nu au ce face cu banii. Oameni pentru care semenii sunt predestinați bolilor și morții timpurii. Fiecare cu steaua lui! Ce-ar fi să plece și ea cu omul iubit care vânează strigoieni pe lună? Ce dacă o astfel de călătorie ar fi doar cu bilet de dus? Poți fi singur oriunde. I-ar fi dor de această lume? Nu era sigură. S-ar gândi poate la ce a lăsat pe pământ.La oameni și locuri! Ar putea lua cu ea barem pe Patroclu, lingușitorul care e mereu cu ochii la ea, cerșind mereu mângâieri. Dar dacă lătrătorul vrea să revină pe Pământ ,ce e de făcut?

Nu, cineva trebuie să rămână să păzească „averea” familiei. Fără să-și dea seama, frântura de lună intrase într-un nor. Afară, copacii începură să se legene. Din senin se stârni un vânt rece, care șuiera prin ușile mai puțin etanșe. Se făcuse frig. Părăsi fereastra largă, cu gând de retragere în dormitor. Ceva se întâmplase cu Juana și Cornelius. Aveau pană sau or fi fost opriți de patrulele lui Strigoianu, deghizate în jandarmi în aceste zile de ianuarie când se pregătea lichidarea lacului cu broaște mecanice?

Tocmai când se pregătea să părăsească fereastra largă, la interfon se auzi o voce muzicală:

-Bună seara, doamna Flori! Mă numesc Artemiza și sunt nepoata prietenei dumneavoastră Steliana Bouroș, care vă ajută la treburile casei. Vreau să vorbesc puțin cu dumneavoastră, dacă nu vă deranjez.
-Domnișoară, cobor imediat.
Într-un fel, Flori se bucură de această vizită. Un om tânăr te înviorează. Te scoate din lâncezeală. Flori aprinse lumina mare din holul de intrare și coborî pe scara spirală. În fața scării din lemn de bambus, zări chipul vizitatorului surpriză. Era o adolescentă blondă, cu păr ondulat,cam de șaptesprezece ani. Flori, care profesase ani buni ca dascăl de românească, o evaluă ca fiind prin clasa a unsprezecea. Era îmbrăcată cu o geacă de mătase, dorind probabil să fie cochetă. Fata privea fascinată la distincția feminină a Floricăi. I se părea coborâtă din tablourile marilor pictori renascentiști. Mai spuse o dată „bună seara”și, emoționată, îi întinse Floricăi un buchețel de ghiocei, culeși de ea de prin pâlcurile de pădure de pe malul Orovelului. Surprinsă de acest gest tandru, Flori o îmbrățișă, mulțumindu-i. Fata tremura de emoție și nici nu auzi când gazda o invită în camera de zi.

Artemiza auzise de la mătușa ei de rafinamentul Floricăi Țârlogeanu, dar ceea ce vedea depășea orice imaginație: mobilă stil din epoca modernă, picturi impresioniste, covoare grele aduse parcă di muzeele lumii. Citindu-i deruta, Flori o luă prietenește de mână și o conduse la un fotoliu din piele roșie.  O rugă să aștepte puțin și reveni cu sucuri și prăjituri. Așa ceva nu bănuia că se întâmplă în Oroveni.

-Ia spune, Artemiza, ce te-a îndemnat să-mi faci această vizită la ceas de seară?
– Doamna Flori…
– Te rog să-mi spui direct Flori. Să stăm de vorbă ca două vechi prietene.Vrei?
-Cum să nu vreau. E o mare onoare.Vă mulțumesc din suflet. Am să vă spun repede ce am de spus. Știu că vă așteptați rudele.Mi-a spus mătușa mea.
-Doamna… Iertați-mă. !Flori! Eu sunt la Colegiul clasic din Brașov. Aici se studiază italiana, franceza și engleza. Eu am cunoscut la olimpiada internațională de limbi străine un băiat din Segovia. I-a plăcut mult de mine și mie de el și mi-a propus ca după terminarea colegiului să ne căsătorim. De aceea am început să învăț spaniolă. Limba lui Cervantes nu este în programa noastră. Norocul face că s-a ivit o oportunitate. Am aflat că la Biblioteca  județeană funcționează un centru cultural numit Centro de Apertura Hispanica, la care se țin cursuri gratuite  în regim de voluntariat. M-am înscris și la frecventez. Sunt însă curioasă  în ceea ce privește conversația cu un vorbitor nativ de limbă spaniolă. Am înțeles că domnul Cornelius Costin este căsătorit cu doamna Juana ,o sud-americană. Vreau să profit de ocazie și să stau de vorbă cu dânsa, mai ales că  intenționează să se stabilească definitiv în Orovenii nostru de România. Cât sunt în vacanță mă ofer să vă ajut la treburile gospodăriei și s-o introduc pe senora Juana în atmosfera micului nostru târgușor, un loc în care a început să se întâi mai    multe lucruri. Mă acceptați, doamna Țârlogeanu?
– Nu, nu pentru că nu respecți convențiile” Adolescenta se înroși , gata să dea în plâns.
– Ei, dar văd că chiar ai luat-o în serios. Te-am rugat să-mi spui Flori,Clar? Altfel, mă supăr!
Artemiza izbucni într-un plâns greu și se aruncă în brațele acestei femei-înger. Doamne, ce bun ești cu cei singuri! Cum le întinzi Tu brațele în clipe de cumpănă! Noi  muritorii, vom putea oare să-ți aducem vreodată laude pe măsură?
Într-un târziu, codana de șaptesprezece ani se despărți fericită, văzând în Flori o prietenă pe care nu va trebui s-o dezamăgească.
Gazda își conduse musafirul până la ieșire și se întoarse pe scara în spirală spre etajul bine încălzit. Nu apucă să urce decât vreo trei trepte și de la interfon venea o avalanșă de strigăte într-o limbă dragă și Floricăi
– Hola, Hola Flori! Que tal? Hola Me llamo Corenelito! Yo soy Juana. Juanita!”
Flori , de pe scări strigă și ea cu putere:
-Hola, nebunilor! Fiți bineveniți !
Ușa dublă se deschise larg. Urmară îmbrățișări și lacrimi de bucurie, Începea un nou episod în viața orovenilor…

Va urma!