Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Doi metri sub pământ (roman foileton) (7)

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 7 (127), Iunie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Doi metri sub pământ (roman foileton)

Primit pentru publicare: 08 Iul. 2019
Autor: Prof. Vasile LEFTER, Focșani
Publicat: 08 Iul. 2019
© Vasile Lefter, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro


Doi metri sub pământ
                                             (roman foileton)

                                                              7

De la cele două înmormântări, în Oroveni nu se mai întâmplase nimic. Viața revenise la mersul anost de mai înainte. Oamenii se descurcau cum puteau, de azi pe mâine. Mai împrumutau o sită de mălai, mai primeau bănuții ca ajutor social. Sat mort pe jumătate. Fără copii, fără tineri.

Gropile din cele două cimitire fuseseră săpate și-și așteptau fără grabă locatarii. Erau mai mulți bolnavi la pat în Oroveni. Nimeni însă nu se grăbea să plece dincolo. La cârciumă se puneau pariuri cu viitorii beneficiari ai gropilor.

Între două țoiuri, bărbații care lucraseră cu sârg o săptămână întreagă iscodeau mereu câte ceva ca să treacă zilele mai repede. Așa apăru ideea de întrecere între cele două echipe care au săpat gropile. Se va trece la o verificare a corectitudinii respectării cotelor din schițele date de primărie. Miza era mare. Cine obține punctaj mai slab cedează echipei adverse ajutorul social pe luna în curs. Toți banii vor fi alocați pe băutură și gustări. Locul de investiție a pariului va fi, bineînțeles, cârciuma satului. Vor veghea ca vinul să nu mai fie botezat cu apă din fântâna aproape seacă.

Fiecare echipă de gropari își alese un lider, care să vegheze la corectitudinea lucrării cu ecouri în rândul sătenilor.

Pentru prima echipă, cea din cimitirul femeilor, șef cu puteri depline fu votat Ciurciumel Nelu. Dintre groparii care au trudit la gropile pentru bărbați a fost ales, așa cum era de așteptat, Costin Cornelius-Jan. Ca arbitru neutru, imparțial, a fost desemnat preotul Aristide al Gălinei. S-a hotărât ca dată de încheierea măsurătorilor prima duminică dinaintea postului mare. Reperele tehnice în stabilirea câștigătorilor vor avea în vedere respectarea dimensiunilor standard. Se va controla și verticalitatea pereților cu ajutorul cumpenei zidarului.  Gropile vor fi notate și în funcție de finisări. Decedatul nu trebuie să fie tracasat de denivelări, nișe în pereți, unghiuri drepte. Încărcați cu această nouă provocare tip competiție, gârlenii gropari au cerut să li se mai dea un rând pe caiet. Știind că primarul Urlatu e omul ei, dolofana –patron al cârciumii le-a dat încă un rând. S-au despărțit voioși ca și cum ar fi câștigat la loto. Cu chiu cu vai, într-un târziu toți au ajuns la casele lor, cei însurați primindu-și binemeritata prelucrare de noapte. De mâncare nici nu au îndrăznit să întrebe.

Prin Oroveni, duminică la biserică, cele câteva enoriașe au aflat de la taica părinte că satul va fi invadat de migranți sirieni, femei, bărbați și copii. Cică la Prefectură s-a făcut un studiu referitor la depopularea unor sate. Orovenii era cap de listă. Odinioară aici locuiau 300 de familii. !50 de femei , 200 de bărbați și 50 de copii. Inventarul agricol era unul de invidiat. Pământ arabil 200 de hectare, vii, 50 de hectare, livezi, 20 de hectare, bovine, 100 de capete, porcine , 200 de capete, , cabaline 50, ovine 500. Ce sat bogat! În 20 de ani s-a ales praful de toată bogăția satului. Mai toate pământurile au rămas pârloage. Văcarul satului mai păzește o cireadă de 15-20 de vaci.  Cei care mai cultivă un petic de pământ închiriază utilaje de la vecinii sirieni.  Oamenii au devenit fataliști. Ce-o vrea Domnul! Și Domnul de la o vreme nu prea mai vrea.

Plecate acasă după slujbă, preacredincioasele au început să spună în sat ce le spusese preotul ca posibilă invadare a satului de necredincioși. Mai mulți musulmani decât ortodocși ! Asta nu se poate. Orovenii uitaseră de toate. Numai asta discutau peste tot, Mai reținute erau femeile. Se gândeau că și migranții sunt tot oameni. Necăjiți ca și ei. Se mai gândeau că satul ar putea renaște. Era nevoie de forță de muncă. Școala se va redeschide. Poate se vor întoarce acasă și o parte din tinerii plecați din sat. Doamne-ajută!

Primarul invită la el pe bătrânul profesor de istorie-geografie și-l rugă să-i facă un scurt documentar despre Siria. Prefectul îi comunicase mai demult că s-ar putea să-i repartizeze niște migranți, dat fiind faptul că Orovenii ca sat de câmpie dispunea de mult teren arabil, pe care nu mai avea cine să-l lucreze. Județul îi promisese și ajutor de specialitate în agricultură. În el se redeșteaptă omul activ de odinioară, gospodarul pus de oameni să le conducă satul.

Singurii care nu se agitau prea tare în urma zvonurilor erau cei zece bărbați prinși în pariul gropilor pentru viitorii locatari.

Întrecerea era pe sfârșite. Se făcuseră tabele cu parametri măsurați la fața locului, cu indici de finețe în finisarea celor patru pereți, cu măsurile luate pentru susținerea săpăturii în eventualitatea unor ploi, lucru puțin probabil în acest an secetos. Preotul Aristide al Gălinei era mândru nevoie mare că i s-a acordat atâta cinste de a fi arbitru. Oamenii așteptau cu sufletul la gură verdictul. Acesta va fi anunțat la slujba din prima duminică. Toți „groparii”, vrând –nevrând, trebuia să ia parte la slujbă. Abia după aceea vor sărbători. Zvonul neconfirmat încă legat de sosirea migranților sirieni nu-i tulbura prea tare.

Nimeni nu ținea minte de când biserica din Oroveni nu a mai fost neîncăpătoare. „Groparii„ erau însoțiți de cei din familie, de toate neamurile grupate pe două coloane , ca niște galerii la fotbal.

Părintele își puse odăjdiile de sărbătoare și ținu o slujbă cum nu se auzise de curând. Lumea aștepta nerăbdătoare să se miruiască, dar preotul nu se grăbea deloc. Prinse plăcerea de a prelungi suspansul. Printre enoriași se creă o stare de nervozitate. Nimeni nu știa cine este învingătorul.

În sfârșit , după o predică moralizatoare, Preotul deschise plicul cu datele consemnate din teren. Fără grabă, puțin emoționat, derulă vreme de un ceas filmul verificării celor 18 gropi rămase neocupate, făcând parcă în ciudă celor care s-au grăbit să le sape. Cu voce joasă , începu:

-Dragii mei enoriași din Oroveni! Pentru mine, această zi minunată de sărbătoare va fi de neuitat. Biserica noastră,  modestă ca arhitectură, mi-a readus după multă vreme speranța că în Oroveni credința în bunul Dumnezeu nu a dispărut. Poate necazurile v-au îndepărtat pe unii de Sfânta Biserică. În suflet ați păstrat credința. De acum înainte am speranța că vom fi mai des împreună la Sfânta Liturghie. Vin vremuri de grea încercare. În satul nostru vor poposi pentru o vreme oameni de altă confesiune. Sunt frații noștri și-i vom primi cum se cuvine. Nu vom permite însă nicio imixtiune în credința noastră strămoșească. Dacă vor dori să ia parte la slujbele noastre, îi vom primi cu drag. Le vom demonstra că biserica ne-a ținut împreună.

-Părinte, mai scurt, că ne e foame. Glasul din mulțime era al țâfnosului Kovaci Anton, care săpase groapa Pilat.

-Antoane, Antoane! Se vede că ești venetic în satul nostru. Ai fost obraznic de la început. Te iert însă. Știu că pentru tine băutura e pe locul întâi.

-Am greșit, părinte. M-a luat gura pe dinainte.

-Gata. Iată rezultatul întrecerii între vajnicii bărbați ai satului:

– Pe locul întâi, echipa care a săpat gropile în Cimitirul Guralivelor. La egalitate de puncte, deci tot pe locul întâi, echipa care a săpat gropile din Cimitirul Bărbaților. Pentru toată lumea, cinstea o plătesc eu. Să fie un fel de biruință a celor sfinte împotriva duhurilor rele.

Din toate piepturile se auzi „Ura!Să ne trăiți părinte Aristide!”

Satul cu gârlă seacă mai tot anul dădea semn că poate să se întoarcă la strălucirea de odinioară. Preotul își recăpătase respectul și părea trimis de Dumnezeu pentru a alina sufletele acestor vechi răzeși.

Zilele următoare la Primăria din clădirea ce sta să se dărâme veni vestea că migranți sirieni vor veni în curând să viețuiască aici pentru o vreme sau, cine știe, poate pentru totdeauna. Nimic ieșit din comun! Românii nu sunt împrăștiați în toată lumea și duc bună casă cu autohtonii? Peste tot trăiesc oameni, buni sau răi. Nu contează etnia și nici Dumnezeul căruia i se închină. Timpul le rezolvă pe toate. Răbdare și înțelegere să fie. Totul este scris într-o carte nevăzută. Nimeni nu poate ști dinainte ce i-a hărăzit Atotputernicul.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.585 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2019 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5