Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.6 (150), Iunie 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

---

Două amprente marcofile eminesciene

Primit pentru publicare: 13 Iun. 2021
Autor:  Mihai C. V. CORNACI, Biblioteca județeană „Mihai Eminescu” Botoșani
Publicat: 21 Iun. 2021
© Mihai C.V. Cornaci, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

---

Două amprente marcofile eminesciene

Marile resurse ale gândirii social-estetice a lui Eminescu, concepția lui despre lume și viață, protestul său împotriva patriotarzilor și a demagogilor contemporani, împotriva falselor idealuri sau a lipsei de idealuri, indignarea și revolta sa împotriva viciilor incurabile își găsesc o expresie artistică desăvârșită în memorabilele sale scrisori.

Ciclul celor cinci scrisori se constituie ca un moment revelator al creației eminesciene – primele patru publicate între 1 febr. 12 septembrie 1881, iar ultima, a V-a, Dalila, fragmentar, în 1886 și complet în 1890 (postum).

Între diversele specii lirice cultivate de poet sunt epistolele literare, cu un puternic caracter satiric, care continuă drumul deschis în literatura română de corifeii veacului precedent. În felul ei, fiecare dintre cele cinci scrisori poartă revolta poetului, relevând în același timp umanitatea pilduitoare a lui Eminescu. Critica poetului împotriva societății vremii sale și împotriva celor care l-au provocat cu răutățile și falsitățile lor sunt mai numeroase și mai vehemente, în special în perioada copleșitoarei sale activități de la ziarul „Timpul” din București.

Scrisoarea I a fost publicată în revista „Convorbiri literare” (1867—1944 Iași, 1885 București), la 1 februarie 1881, fiind cea care se detașează dintre toate meditațiile filosofice din literatura noastră. După ce ne prezintă o amplă imagine a zidirii lumii, poetul analizează soarta omului de geniu în societatea caracterizată de asuprire și injustiție, minimalizat sau condamnat să se piardă în mizerie și anonimat. Se cunosc patru versiuni ale scrisorii până la cea finală, toate excelând prin viziunea asupra cosmosului.

Scrisoarea II a fost publicată în revista „Convorbiri literare” la 1 aprilie 1881. Epistola dezvoltă liric condiția geniului și a artei în societatea vremii. Satira „se nutrește aproape numai din sarcasm, din contrastul dimensional” (George Călinescu). Pentru Eminescu arta înseamnă „A turna în formă nouă limba veche și-nțeleaptă”.

Criticul și istoricul literar Alexandru Piru (1917-1993), discipol al lui G. Călinescu (1899-1965), consideră satira o expresia a romantismului. Creația cea mai ilustrativă pentru atitudinea protestatară eminesciană „Scrisoarea II”, tratează condiția geniului într-o societate rău întocmită, indiferentă față de valorile umane.

Începând cu ediția din 1883, Titu Maiorescu (1840-1917) va folosi denumirea: Satira I,II,III,IV. Conform afirmațiilor lui Perpessicius (1891-1971), Eminescu ar fi folosit o singură dată în manuscrise termenul satiră pentru Satira I și Scrisoare pentru Scrisoarea II.

Continuându-și tradiția, filateliștii botoșăneni sunt sensibili la aniversările creației eminesciene, realizând, la împlinirea celor 140 de ani de la publicarea primelor două scrisori două amprente care, folosite de pasionații domeniului și pentru o zi de oficiul poștal aparținător, stimulează memoria colectivă față de perioada de deplină maturitate artistică, când geniul creator evolua către Luceafărul.

În limbajul uzual amprentele sunt efectul aplicării ștampilei pentru obliterarea mărcilor poștale aplicate pe mijloacele de corespondență, ștampila poștală (ștemplu) fiind instrumentul fizic.

Cele două ștampile au fost realizate de către Asociația Filateliștilor din județul Botoșani, după ce au primit aprobarea de la Comisia Specializată a Federației Filatelice Române.

Ca prim efect au fost realizate plicurile ocazionale aniversative cu ilustrația grafică adecvată. La fel de sugestive sunt și compozițiile grafice din câmpul activ al ștampilelor (semnăturile poetului amplasate pe un volum deschis) la care sunt asociate textele tehnice și emblema poștei, specifice exploatării poștale de la acel moment.

Compoziția grafică a ștampilei este închisă de legenda dispusă circular pentru momentul aniversar respectiv.
Cu cele două ștampile ocazionale aniversare au fost obliterate mărcile poștale curente cu nominalul de minim 2 lei.
Scrisoarea I S-a folosit marca poștală cu nominalul de 2,70 lei din emisiunea „Ziua Culturii Naționale” din 15.01.2021 (L.p 2312).
Scrisoarea II – Pentru francare s-au folosit mărcile:
1,50 lei, din emisiunea „Sfintele Paști” din 22.03.2019 (L.p. 2232)
50 bani din emisiunea „Ceasul florilor” din 21..06.2013 (L.P. 1983).
În circulația plicurilor către destinatari, obliterarea a fost asociată cu aplicarea ștampilelor de zi:
01.02.21 – 10390, OF b – Botoșani – 1
01.04.21 – OF h – Botoșani – 1
Macheta grafică: Samuel Pascariu.
Tirajul plicurilor (nenumerotate) aprox. 50 exemplare
Cărți poștale ilustrate după grafica lui Leonard Salmen
(din colecția personală)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Obs.:
Din Albumul–Catalog al cărților poștale ilustrate inspirate din opera poetică a lui Eminescu, editate între 1901-1920, după grafica lui Leonard Salmen, precizări despre cele două scrisori:
Satira I (Scrisoarea I) = 3 variante cu o singură imagine;
Scrisoarea I (Satira I) = 8 variante cu 4 imagini diferite;
Scrisoarea II (Satira II) = 7 variante cu 2 imagini diferite;
Leonard Salmen a ilustrat în peste 200 de imagini diferite 99 de poezii ale lui Eminescu, reproduse în mii de C.P.I. în diverse tiraje.
__

Bibliografie:
Fănică N. Gheorghe. Mihai Eminescu: Analize și sinteze, Editura Didactică și Pedagogică, Buc., 1996.
Florescu Firan; C-tin M. Popa. Eminescu (antologie comentată), Editura „Poesis”, Craiova, 1994
Constanța Bărboi. Eminescu – o lume dăruită nouă, Editura Capitoliu, București, 1996.
Kiriac Dragomir. Ștampilografie poștală (România 1822-1910) Tipar: Tipomur S.A. Târgu-Mureș.
Corneliu Beda: Leonard Salmen – ilustrator al operei poetice a lui Eminescu, București, 2011.