Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

MIHAI EMINESCU, în grafica lui Salmen

IOSUB-NICOLAEPrimit pentru publicare: 29 oct.2015
Autor: Nicolae IOSUB, redactor al Rev. Luceafărul(Bt)
Publicat: 01 nov.2015

MIHAI  EMINESCU

Grafica lui Salmen

 Cartofilia- Colecţionarea cărţilor poştale ilustrate– este una din cele mai frumoase şi mai importante ramuri ale filateliei, ele prezentând imagini vechi, unele inedite, care astăzi nu mai există, dar care dau valoare şi importanţă unui exponat. Cu atât mai mult, cărţile poştale ilustrate cu tematică eminesciană sunt mult apreciate de colecţionari, ele aducând în faţa colecţionarului, fizionomia poetului de-a lungul scurtei sale vieţi, locuri legate de poetul nostru naţional, care astăzi nu mai există sau au o altă înfăţişare, aspecte din viaţa culturală din timpul când a trăit poetul, manifestări culturale, instituţii, personaje cu care Eminescu s-a întâlnit sau cu care a lucrat.

Mihai Eminescu în cartofilie, este o temă mult gustată şi apreciată de vizitatorii unei expoziţii, pentru că o imagine ,,vorbeşte” mai mult decât o carte, aducându-ne în faţa ochilor imaginea poetului, locuri pe unde a trăit sau pe unde a trecut poetul.
Tematica eminesciană în cartofilie este una din cele mai privilegiate, de-a lungul timpului realizându-se o multitudine de cărţi poştale ilustrate, cu locurile  natale ale poetului, cu fotografiile sale, cu locurile legate de viaţa poetului şi cele mai importante cu opera de geniu a lui Eminescu.
Cine nu se mândreşte astăzi cu cărţile poştale ilustrate scoase de Editura Socec, cu fotografiile poetului sau cu ilustraţiile la poeziile sale realizate de Leonard Salmen sau Ary Murnu! De asemenea ne încântă cărţile poştale ilustrate cu statuile şi busturile lui Mihai Eminescu, sculptate la sfârşitul sec. al XIX-lea şi începutul sec. al XX-lea, unele greu de găsit şi la preţuri destul de mari. Putem aminti aici cartea poştală ilustrată din 1905 cu statuia poetului din faţa Şcolii Marchian din Botoşani, Statuia lui Eminescu de la Galaţi din 1909, cea de la Constanţa, de la Mănăstirea Putna şi altele.

      Leonard Salmen a intrat în istoria artei prin performanţa de a fi ilustrat aproape toate poeziile  lui Mihai Eminescu, poezii ce au fost publicate la începutul secolului XX, de către diferiţi editori.Unele din poeziile lui Eminescu au fost ilustrate în mai multe variante, care au fost reproduse pe cărţile poştale ilustrate din acea perioadă. Nu există corespondenţă în epocă care să nu cuprindă şi cărţi poştale ilustrate cu opera lui Eminescu realizate de Leonard Salmen. Tinerii şi îndrăgostiţii îşi trimiteau cărţi poştale ilustrate de Leonard Salmen, iar regina balului era desemnată fata care primea cele mai multe cărţi poştale ilustrate. Ele poartă pe verso şi diferite mesaje, de prietenie, de dragoste, de gelozie sau de împăcare.

În perioada 1895- 1925, depozitele de cărţi ,,Şaraga” din Iaşi şi ,,Socec” din Bucureşti au scos la concurenţă cărţi poştale ilustrate, cu poeziile lui Eminescu, realizate de Leonard Salmen. Leonard Salmen este primul grafician care a organizat o expoziţie personală cu lucrări inspirate de poeziile lui Eminescu. Expoziţia a fost deschisă la Galaţi, în anul 1909, cu prilejul comemorării a 20 de ani de la moartea poetului. El va ilustra şi  volumul  de versuri, ce apare în 1910, prin grija lui I. Scurtu.
Leonard Salmen a realizat în perioada 1895- 1924 câteva sute de lucrări de diferite dimensiuni – tuşuri, creioane, cărbuni, tempera şi laviuri care au ilustrat poeziile lui Eminescu, ilustraţii care au circulat în ţară şi străinătate şi care au dăinuit până astăzi. Câteva din aceste lucrări sunt adevărate opere de artă: Împărat şi proletar, Epigonii, Junii corupţi, Strigoii, Scrisoarea III-a şi altele.Iosub1
O serie din aceste ilustraţii la poeziile lui Eminescu, au ca subiect chiar poetul, mai cu seamă la acele poezii cu caracter autubiografic. Astfel, chipul poetului în diferite perioade din viaţă şi ipostaze îl întâlnim în ilustraţiile la poeziile: Scrisoarea II-a, Singurătate, Trecut-au anii, Cugetările sărmanului Dionis, Noaptea, Departe sunt de tine, La steaua, Luceafărul, Venere şi madonă, Din valurile vremei, Fragment, Înger şi demon, Simfonie veneţiană şi altele. Prezentăm mai departe o parte din ilustraţiile lui Salmen la aceste poezii, ilustraţii care-l reprezină pe poet  în concepţia graficianului. Ilustraţia la poezia Trecut-au anii, îl prezintă pe Eminescu în anii adolescenţei, un chip tânăr şi frumos foarte reuşit. Reuşită este şi ilustrata lui Salmen cu chipul lui Eminescu, din anii de boală (1884), imagine cu care s-au realizat mai multe cărţi poştale ilustrate, de către Editura Şaraga.

SINGURĂTATE-ilustraţie ce-l reprezintă pe poet la masa de lucru cu mâna la frunte, pe masă cărţi şi lampa aprinsă. Ca atmosferăIosub2 melancolică poezia redă un spaţiu interior liniştit,  cu perdelele lăsate, cu masa de brad, focul care pâlpâie în sobă, spaţiu care inspiră şi invită la meditaţie. Păienjenişul, şoarecii care umblă pe furiş şi rod cărţile, adâncesc atmosfera singurătăţii. În această atmosteră apăsătoare cu interiorul sărac al camerei, gândurile triste ale poetului, revoltat împotriva poeziei apare în final iubita care îi umple viaţa ca o icoană de lumină.

                           Cu perdelele lăsate
                           Şed la masa mea de brad,
                           Focul pâlpâie în sobă,
                           Iară eu pe gânduri cad. 

DEPARTE SUNT DE TINE–  poetul îngândurat  în faţa sobei, în care arde focul. Poetul însingurat şi ,,bătrân ca iarna” îşi aduce aminte de iubita sa din tinereţe, imaginându-şi că în faţa ochilor săi o vede ca prin ceaţă ,,cu ochii mari în lacrimi, cu mâni subţiri şi reci”. Poetul ar vrea să uite norocul ce l-a avut când trăia aceste clipe alături de iubita sa, la Iaşi.

                         Departe sunt de tine şi singur lângă foc,
                         Petrec în minte viaţa-mi lipsită de noroc,
                         Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit
                         Că sunt bătrân ca iarna, că tu vei fi murit.

SCRISOAREA II-a–  poetul stă la masa de lucru cu cărţile, călimara şi pana pe masă. Încă de la început şi apoi când frecventa ,,Junimea”, poetul a fost atacat şi a fost obiectul ironiilor şi criticilor răuvoitoare şi chiar a avut parte de o campanieIosub3 ostilă din partea unor publicaţii ale vremii sale şi a celor ce făceau literatură: Haşdeu, Macedonski, D. Petrino şi alţii. Scrisoarea II-a este răspunsul lui Eminescu la atacurile la care a fost ţintă.

               De ce pana mea rămâne în cerneală mă întrebi ?
               De ce ritmul nu m-abate cu ispita-I de la trebi ?
               De ce dorm, îngrămădite între galbenele file,
               Iambii, suitori, troheii, săltăreţele dactile ?
               Dacă tu ştiai problema astei vieţi cu care lupt,
               Ai vedea că am cuvinte pana chiar să o fi rupt.

 CUGETĂRILE SĂRMANULUI DIONIS– poetul tânăr în camera de lucru cu căciula pe cap şi motanul care-i este tovarăş . Atmosfera redă sărăcia în care trăia poetul, o cameră luminată de o lumânare de seu, băgată în gâtul unui clondir, ce ţine loc de sfeşnic, unde iarna trosneau grinzile de ger şi vântul şuiera prin garduri. Poetul este îmbrăcat într-un surtuc, ros pe margini având tovarăş, motanul său. Poetul exprimă pe un ton amar, cugetări despre soarta creatorului:,,Or de nu- cui ce-i aduce?- Poezie- sărăcie!”.

                O, acopere fiinţa-mi cu-a ta mută armonie,
                Vino somn- ori vino moarte. Pentru mine e tot una
                De-oi petrece-ncă cu mâţe şi cu pureci şi cu luna,
                Ori de nu- cui ce-i aduce ? Poezie- sărăcie !.

LA STEAUA– poetul cu iubita sa arătând spre cerul înstelat  Poezia e o meditaţie pe tema filozofică a vieţii umane- imensele distanţe cosmice, a imaginii stelei ce dăinuie vederii noastre şi după ce a pierit, a iubirii pierdute care-l urmăreşte pe poet.

La steaua care-a răsărit
E-o cale atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă. 

Tot astfel când al nostru dor
 Pieri în noapte-adâncă,
 Lumina stinsului amor
 Ne urmăreşte încă.

         iosub4ÎNGER ŞI DEMON– un înger de fată ce se roagă şi poetul care o priveşte. Poezia e construită pe antiteza între iubirea pură a femeii şi iubirea pătimaşă a bărbatului. Într-o ambianţă sacră, femeia se angelizează, capătă aripi ca un înger, iar în atiteză cu ea poetul veghează ca un demon asupra ei. Iubirea dintre cei doi devine putere unificatoare.

În biserica pustie, lângă arcul în părete,
Genunchiată stă pe trepte o copilă ca un înger;
Pe-a altarului icoană în de raze roşii frâgeri,
Palidă şi mohorâtă maica Domnului se vede.

 Ea un înger ce se roagă- El un demon ce visează;
Ea o inimă de aur- El un suflet apostat;
El-în umbra lui fatală, stă- ndărătnic rezemat
La picioarele Madonei, tristă, sfână Ea veghează.

 VENERE ŞI MADONĂ– Poetul cu capul în palme dus pe gânduri, iar în plan îndepărtat îngerul său blond. Eminescu se Iosub5zbate între iubire şi ură, între preamărirea femeii iubite şi ura ce merge până la invectivă. Poezia este constituită pe antiteza dintre Venus care este idealul frumuseţii fizice- chipul femeii ,,fără suflet, fără foc” şi Madona care este idealul frumuseţii morale. Poetul trece de la sentimentul de ură la adorare, iubirea ducând la căutarea idealului, a luminării ei, prin sacrificarea păcatului.

Astfel eu, pierdut în noaptea unei vieţi de poezie,
Te-am văzut femeie stearpă, fără suflet, fără foc,
Şi-am făcut din tine-un înger, blând ca ziua de magie,
Când în viaţa pustiită râde-o rază de noroc.

FRAGMENT– Veronica pe un jilţ şi poetul care-i sărută mâna. Poetul deplânge soarta sa după ce iubita, asemuită unui luceafăr, îl părăseşte.

Dar tu ca un luceafăr, departe străluceşti
Abia câte o clipă în cale-mi te iveşti,
Apoi dispari şi-n urmă rămâi în gândul meu;
Vedenie iubită la care mă-nchin eu.

DIN VALURILE VREMII– poetul implorând iubita. Poezia e o elegie de esenţă veroniană şi sugerează scurgerea timpului şi a vieţii. Poezia scoate în evidenţă iubirea care este trecătoare şi poetul rămâne numai cu amintirile zilelor fericite.

Din valurile vremii, iubita mea, răsai
Cu braţele de marmur, cu părul lung, bălai
Cu zâmbetul tău dulce tu mângâi ochii mei,
Femeie între stele şi stea între femei.
Zadarnic după umbra ta dulce le întind;
Din valurile vremii nu pot să te cuprind.

LUCEAFĂRUL– bărbat  în fereastră cu toiag; femeie la fereastră. ,,Poemul lui Eminescu, Luceafărul prezintă drama eternă a geniului care atinge nemurirea, dar niciodată nu poate cunoaşte norocul terestru…Scriind Luceafărul, Eminescu a schiţat cea mai bună autobiogra-fie pe care un poet ar putea s-o prezinte sie însuşi şi lumii întregi” (M.Eliade). ,,Decepţia îi dă lui Eminescu înălţarea care-i lipseşte din dragoste şi lumina târzie şi dureroasă, rămasă ca o chiciură pe plopii lui, după ce dragostea s-a stIosub6ins, compensează deficienţa” (T. Arghezi ).

Părea un tânăr Voievod
Cu păr de aur moale,
Un vânăt giulgiu se-ncheie nod
Pe umerele goale.                          

NOAPTEA– Poetul stă pe un jilţ în faţa sobei şi o himeră ce-l înlănţuie. Motivul nopţii este căminul, un colţ ferit de lume, cu un interior de natură romantică şi linişte desăvârşită care  stimulează dorul de dragoste. Se simte o vibraţie adâncă a sentimentelor de dragoste a poetului, care invocă iubita cu braţe albe să-l scoată din tristeţea  care-l copleşeşte.

           Noaptea potolit şi vântul arde focul în cămin;
           Dintr-un colţ pe-o sofă roşă eu în faţa lui privesc,
           Pân-ce mintea îmi adoarme, pân-ce genele-mi clipesc;
           Cu-ale tale braţe albe, moi, rotunde, parfumate,
           Tu grumazul mi-l înlănţui, pe-al meu piept capul ţi-l culci;
            Ş-apoi ca din vis trezită, cu mânuţe albe, dulci,
            De pe fruntea mea cea tristă tu dai viţele-ntr-o parte”.

Iosub7

                  

Mai sunt şi alte lucrări ale lui Leonard Salmen, care-l prezintă pe Eminescu în diferite ipostaze, aşa cum şi l-a imaginat artistul, lucrări care sunt redate în albumul regretatului Corneliu Beda- ,,Leonard Salmen- Ilustrator al operei poetice a lui Eminescu »- album editat în 2011. Albumul conţine 260 de imagini şi este un studiu de cartofilie şi de literatură şi critică literară.
Lucrările lui Leonard Salmen, ne ajută să-l cunoaştem mai bine pe Eminescu, cât şi opera sa literară, completând-o şi dându-i o mai mare frumuseţe.

       Bibliografie:
1.Focul meu-Ed. David- Chişinău-2000
2.Eminescu- Opere-Academia Romănă- 2000
3.Mihai Eminescu-Pagini alese-Ed. Regis Bucureşti-2000

                                                           Nicolae Iosub- Botoşani

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 2.569 de abonați

2 comentarii la acestă însemnare

  1. D.M. Gaftoneanu spune:

    …Felicitări,d-le IOSUB,cele mai frumoase aprecieri,o retrospectivă extrem de interesantă!

  2. TRAIAN TANASA spune:

    Felicitari!!!
    I-as recomanda lui Patapievici (si altora ca el), sa citeasca articolul ” MIHAI EMINESCU, în grafica lui Salmen”, sa citesca / reciteasca poeziile marelui poet si poate ii va fi rusine ca a slobozit acesta fraza: „Eminescu este cadravul nostru din debara, de care trtebuie sa ne debarasam daca vrem sa intram in uniunea europeana.”

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5