Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    Drama celui mai frumos dintre scriitorii români – Alexandru Odobescu

       ,,Înainte să te culci cu amanta, adu-ți  aminte că soția ta te așteaptă  singură și fragilă și îți poartă de grijă”
    (Miguel de Cervaantes da Saavedra)

    La sfârșit de secol al XIX-lea, mediul cultural-științific al tânărului stat România este cutremurat de o veste incredibilă: Alexandru Odobescu, savant, scriitor, arheolog  mare istoric și om de cultură, fost ministru al Instrucțiunii publice, s-a sinucis. Omul distins, amabil, cu reputație științifică recunoscută în țări străine ca Franța, Marea Britanie, Italia, Danemarca, academicianul autor al giganticei lucrări: Tezaurul de la Pietroasa, și-a pus capăt zilelor.

    Ce resorturi, ce motive putea avea acest gest al unui om atât de echilibrat, de lucid, de stăpân pe sine, prețuit de toată lumea și cu o distincție intelectuală unică în acea vreme?
    Tudor Arghezi își amintea cu pietate de  Alexandru Odobescu, într-o vreme Director de școală, care era afabil cu elevii și li se adresa cu nelipsitul ,,dragă”…
    Pe încetul, firele tainice se descâlcesc și  se află că la mijloc a fost o nefericită poveste de dragoste. Soția, Sașa Prejbeanu, ca și prietenul Anghel Demetriescu au primit fiecare câte o ultimă scrisoare de la cel plecat intempestiv.

    ,,În starea de neodihnă pe care o trăiam din pricina patimei mele nenorocite, pe care voi o cunoașteți, moartea mea este cea mai mângâioasă odihnă pentru mine….(spunea misiva către famiilie-n.n.)
    …Sfârșesc aceste rânduri cu urări de fericire pentru iubita mea soție, pe care o rog să rămână pe lângă Ioana noastră și pe lângă  Teodor (ginerele n.n.), pe care îi rog să rămână totdeauna uniți și într-o viață modestă, în cercul lor intim. Numai acolo este adevărata fericire.”

    Scrisoarea către amicul său, trebuia să dezvăluie publicului motivele tragicei hotărâri, cu referire la o neîmpărtășită pasiune pentru  o profesoară de geografie de la Externatul bucureștean pentru fete, pe nume Hortensia (Reminger) Racoviță. Pe aceasta, tot amicul său Anghel Demetriescu i-o prezentase:
    ,,..spune-le tuturor, că nebun n-am fost, dar cu inima mea peste măsură de simțitoare, am căzut pradă ușurinței și vulgarității unei ființe fără inimă și conștiință, ce ar fi putut fi o zână inspiratoare a puținelor mele facultăți intelectuale….(cea care) a fost adevăratul mormânt al inteligenței, iluziilor și chiar al vieții mele.”

    Viața lui Alexandru Odobescu (1834-1895) și a soției sale, Alexandra (Sașa) Prejbeanu, s-a asemănat – pentru mulți ani – cu un răsărit de  soare ce trebuia să țină o viață.
    Alexandru O. era fiul colonelului Odobescu. Îl știți. E cel care a arestat guvernul provizoriu în timpul Revoluției de la 1848, încăt a trebuit să vină viteaza Ana Ipătescu și norod mult, de i-au eliberat.
    Sașa era o prințesă, fiica naturală a Ruxandrei Băleanu, descendentă a prinților ruși (Bagration) și a contelui Kisselef, cel care ne-a dat (în 1831) legile Regulamentului Organic, ca reprezentant al Imperiului rus în Țările Române, Bucureștiul păstrează și azi  amintirea acestui conte prin numele Bulevardului Kisselef.

    Pentru căsătoria ce aveua să o încheie, Odobescu și Sașa au au făcut o lungă călătorie în Occident, la Paris și Berlin, unde au făcut cumpărături ce ar lăsa-o mirată chiar și pe Elena Udrea: lenjerie și rochii somptuoase de la Madame Wagner:6 cămăși de noapte, 12 de zi 12 jupoane, apoi la Madame Dessalls:  rochii albe, roz, cu miosotis,, roze cu volane,, una de catifea bleu,, de mătase, de moar, de noapte, de zi. (Vă amintți, iubite cititoare și cititori despre deviza lui Balzac: ,,Vive l+amour en soi”(dragostea se cuvine să fie trăită în mătase). Seturi de porțelanuri scumpe, pentru 24 de persoane, mobilă…
    Nu se putea fără bijuterii fabuloase de la dl. Fountaine. Odobescu nu e deloc zgârcit, ba chiar vrea să o învețe cu opulența, dar face, totuși, un total: un colan cu diamante (6000de franci), 5ooo rochiile, 5000 lenjeria, 3000 cașmirul, 3000 dantelele, 2000 fr. pălăriile, mănușile, umbrelele etc.

    Statutul social al lui Odobescu a fost remarcabil. A ocupat funcții publice înalte, cu reputație de savant, este descoperitorul ,,Tezaurului dela Pietroasa”, scriind o lucrare enormă despre acesta, întâi în limba franceză, ducând apoi colecția la Paris, spre uimirea specialiștilor, fiind prezentată ulterior și la Londra. (Cezar Boliac strigă la gazetă că Odobescu a vândut ,,Tezaurul de la Pietroasa” englezilor, dar Odobescu nu se coboară să combată minciuna.)

    Spre 55 de ani,, după mari succese și realizări, viața lui se întunecă, odată cu boala ce avansa (guta). Este tentat să spună că acum și-a găsit marea iubire. O îndepărtează pe Sașa la Curtea de Argeș, apoi o imploră chiar să-i redea libertatea, îndrăgostit de o profesoară de geografie de la externatul Școli pentru fete din București, Hortensia (Reminger) Racoviță, cu 30 de ani mai tânără decât el.
    Are dificultăți materiale.  Se mută într-o locuință aparte, pe strada Cuza-vodă, nr.5 și se cufundă în studii personale,  accesele de gută fiind tot mai severe.

    Sașa, extrem de îngrijorată de nenorocita pasiune căreia soțul îi căzuse victimă, face un gest de ,,adevărată martiră” (cum a scris I L Caragiale) și se hotărăște să o convingă pe Hortensia Racoviță să se căsătorească cu soțul ei. Odobescu face ce face și se ascunde într-o cameră alăturată, de unde ascultă intervenția soției sale. Pentru a le fi drumul liber, ea, Sașa, va intra în mănăstire, îndată ce noul cuplu se va oficializa, fiindu-i milă de starea nenorocită a soțului său, așa că o roagă să accepte…
    La această rară și nemaiauzită propunere,  Hortensia Racoviță s-a dezlănțuit într-o diatribă de trivialități  de o rară vulgaritate, ce l-a scârbit și cutremurat în toată ființa pe sensibilul și sentimentalul Odobescu.  În noaptea de 11 noiembrie se sinucide, luând o doză mare de laudanum.

    Peste ani, Hortensia va rememora despre felul în care a început ,,relația” lor: ,,se apropiase mine pretxtând că vrea să ajute școala, dar curând am înțeles, după cadourile și florile ce mi le aducea, că este vorba de o puternică pasiune ce îlcuprinse”:
    Hortensia Racoviță, care avea la activ deja  doi soți (primul fiind dramaturgul  Al. Davila, celălalt  un șef de cabinet în Ministerul lui Maiorescu).  Ca și Aurora Cornu, trăiește 89 de ani, până în 1953.

    prof. Vasile Găurean



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5