Primit pentru publicare: 06 april.2015
Autor: Vasile LEFTER

Publicat de Lucian Manole: 07 april.2015

TABLETA (…de APRILIE)

DE FLORII… LA PIETROASA

SAU PLEDOARIE PENTRU LUMINA CĂRŢII

Şcoala Pietroasa, 70 de ani de la Înfiinţare!

Un moment emoţionant care reaminteşte tuturor cu voie sau fără voie că şcoala ca instituţie rămâne esenţială pentru devenirea unui popor! Se dezveleşte o placă omagială. Atmosferă de sărbătoare. Toate autorităţile comunei Câmpineanca sunt prezente. Din îndepărtatul Houston, Nicolaie Tutoş, un specialist de excepţie în IT şi mecanică cuantică trimite premii pentru şase copii merituoşi…

Actorii care dau întotdeauna farmec întâmplărilor vieţii sunt copiii. Fie că se nasc săraci sau bogaţi! La naştere, toţi sunt prinţi!

Societatea este aceea care le stabileşte destinele.

Jean Jackues Rousseau, în romanul „Emile”, era de părere că „Totul este bun când rămâne în mâinele Creatorului; totul degenerează în mâinile omului”.

Se spune că nou-născuţii au soare în priviri şi totuşi plâng! Să fie plânsul un prim-protest în faţa unei lumi necunoscute de care se tem? Oricum ar fi, naşterea rămâne mereu o minune a corolei cosmice, aducând în casele binecuvântate bucurie şi speranţă.

Aceşti pui de om, plăsmuiţi din dragoste sau din instinct, pornesc în lungul drum al vieţii cu şanse inegale, putând însă recupera, spori sau pierde zestrea nativă şi socială. Lumea-i lume!

Un copil deschide ochii în lumina opulenţei, copleşit cu atenţii şi alinturi de care nu are încă nevoie.

Altul aşteaptă să prindă cu mânuţele plăpânde sânul mamei ca singură mângâiere, pentru a-şi trage picături de creştere.

Nici cel născut bogat, nici cel născut sărac nu bănuieşte că ar putea fi prinţ sau cerşetor. Părinţii sunt aceia care hotărăsc pentru cei mici. Unii numără zerourile din bănci, alţii drămuiesc mărunţişul rămas dupâ ce şi-au plătit datoriile.

Cu toate acestea, startul inegal al copiilor devine corect, atât cât se poate, prin şansa oferită de şcoală.

Educatoarele, învăţătorii, profesorii din micile aşezări româneşti devin adevărata speranţă a tuturor.

Pentru slujitorii şcolii, din sate sau din marile oraşe, copilul născut în puf sau cel născut pe cergă într-o casă săracă e la fel: alb la suflet şi candid ca puiul de căprioară.

Dezvelirea acestei plăci omagiale este un semn că pentru cei din Pietroasa, Câmpineanca, şcoala şi oamenii săi contează. Nu e mândrie mai mare pentru edili ca aceea de a fi pus umărul la întărirea autorităţii şcolii. Picătură cu picătură, eforturile românilor se pot regăsi în produsul unicat dat de şcoală: viitorul ñaţiunii.

Am avut ideea, sprijinit de o distinsă elevă de-a mea de la Liceul Pedagogic “Spiru Haret”, Violeta Lemnaru, să provocăm mai mulţi elevi din Pietroasa la o înâlnire cu viitorul. Sunt vise care se pot împlini sau nu, pot rămâne le fel sau pot fi depăşite. Ţintind sus , ajungem sus.

Vi se pare prea mult dacă şcolarul Neagu Alexandru din clasa a IV-a vrea să devină preot? Patru dintre elevii de azi vor să pună umărul la educarea generaţiilor viitoare:Tăulescu Alexandru-Ionuţ, dintr-a III-a, profesor de limba română, Moraru Cerasela, dintr-a IV-a, profesoară de matematică, Grigoraş Georgiana, dintr-a VIII-a, profesoară de limba engleză, Moraru Miriam, dintr-a VIII-a, educatoare.

Din Pietroasa vom mai avea un poliţist, Uluitu Ciprian, dintr-a IV-a, un fotbalist de top, Miuţa Valentin, dintr-a III-a, şi Onofrei George, dintr-a VIII-a, un jandarm, Oaie Tiberiu, dintr-a VIII-a, o manuchiuristă, Ciobotaru Simona, dintr-a IV-a etc.

Visele din Duminica Floriilor peste ani vor deveni realitate!

Aceşti şcolari visători au în faţă strălucite modele de personalităţi plecate de pe aceste meleaguri: Anibal Teodorescu(1881-1971), jurist, membru correspondent al Academiei Române, Marcel Uluitu(1933-2010) medic, membru titular al Academiei de Stiinte Medicale din România, Nicolae Tutoş, director Consulting pentru Europa de Vest, Los Angeles, Gheorghe Moldoveanu, profesor universitar etc.

Indiferent de vârstă, ne întoarcem cu drag la anii de şcoală, părinţi şi copii, educatoare, învăţători şi profesori. Ar trebui să rostim într-un glas câteva cuvinte de suflet propuse pentru Imnul Bucuriei de un gazetar vrâncean : ”Cinste ţie, şcoală dragă, / Cinste vârstei ce o ai, / Ieri erai doar o petală, /Floare azi pe-al ţării plai!”

Nici părinţii, nici educatorii să nu uite că cel mai important OM pentru acest popor miracol este Măria Sa Copilul!

Vasile LEFTER