Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Drumul eliberator catre Ortodoxie. Interviu cu Annamaria Amik realizat de Tudor Petcu

Primit pentru publicare: 15 oct. 2017
Autor: Tudor PETCU
Interviu cu Annamaria Amik
Publicat: 16 oct. 2017
Editor: Ion ISTRATE

 

Drumul eliberator catre Ortodoxie. Interviu cu Annamaria Amik

 

1.) Înainte de toate, vă rog să îmi spuneți care este confesiunea creștină în sânul căreia v-ati născut și cum ați caracteriza educația creștină pe care ați primit-o până în momentul în care ați descoperit Ortodoxia.

M-am născut într-o familie de reformați. Părinții mei nu au fost foarte religioși, însă biserica nu mi-a fost străină, măcar de sărbători ne-au dus părinții la biserică, ne-au învățat rugăciunile pentru copii, rugăciunile de seară. Lucru valabil în cazul fiecărei confesiuni, și la reformați există oameni care practică religia de formă și alții care au credință sinceră care îi și ghidează în viață. Datorită rudelor, am văzut exemple de credință sinceră care, la momentul potrivit, m-au determinat și pe mine să mă apropii de Dumnezeu și de Hristos, atunci în cadrul confesiunii în care m-am născut.

 

2.) Cum ați caracteriza întâlnirea dvs cu Ortodoxia: ca un eveniment revelatoriu menit să transforme radical starea dvs de conștiință sau ca o descoperire a unui adevăr pe care nu știați ca îl știți?

Am trăit întâlnirea cu Ortodoxia mai degrabă ca pe un adevăr pe care nu știam că-l cunosc, sau mai corect spus, un adevăr despre care până atunci nu am înțeles că se găsește tocmai în Ortodoxie. Tot ce mi s-a părut frumos și adevărat în credința creștină de care m-am apropiat inițial pe calea protestantă, s-a dovedit a exista în formă deplină de fapt în Ortodoxie, nu în alte confesiuni. Adică acea relație vie cu Dumnezeu care se predică este posibilă în deplinătatea ei în Ortodoxie, deoarece harul pe care îl poate primi omul este palpabil doar aici – tainele protestanților sunt comemorative chiar prin crezul lor, ele nu sunt menite să transmită prezența reală a lui Dumnezeu. Eu fiind o persoană mai analitică, convingerea inițială a avut loc mai mult pe calea rațiunii, calea teologică, în sensul că mintea mea s-a bucurat și a fost fascinată de „logica” minunată a credinței ortodoxe, trăirile emoționale au urmat ulterior, ca un fel de confirmare a alegerii pe care am făcut-o.

 

3.) Asa cum stim, etimologic Ortodoxia inseamna credinta cea dreapta insa, avand in vedere faptul ca dvs v-ati convertit la Ortodoxie, cum ati putea explica veridicitatea practica a etimologiei mai sus mentionata? Cu alte cuvinte, de ce Ortodoxia este credinta cea adevarata, nu doar etimologic, ci si practic?

Nu știu dacă omul are capacitatea să „explice” adevărul. Folosind cuvintele de o profunzime deosebită ale lui Petre Țuțea: adevărul poate ajunge la om doar prin revelație. Deci nu prin explicații. În orice caz, nu doar prin explicații și studiu. Că Ortodoxia este credința cea adevărată, devine clar și printr-o simplă cercetare istorico-teologică și acest aspect a fost important în cazul meu, însă nu e suficient. Pentru ca adevărul pe care îl cunoaștem mintal să poată să producă efecte și în viața de zi cu zi, trebuie să îl și practicăm cu inima deschisă, cu smerenie în suflet. Pentru mine a fost foarte greu să admit că nu cunosc chiar tot, poate că nu cunosc bine lucrurile, că sunt lucruri care depășesc mintea mea. După ce am început să accept aceste realități, adică faptul că mintea mea e limitată și poate nu îmi e suficient să citesc Biblia, am început să și simt acea plinătate de care se vorbea în cărțile ortodoxe, acea plinătate prin care dispar întrebările și inima se liniștește, chiar dacă nu are răspuns la toate întrebările de până atunci.

 

4.) V-as fi recunoscator daca ati putea evidentia felul in care ati ajuns sa il percepeti pe Dumnezeu de cand ati devenit ortodoxa. In ce masura Ortodoxia v-a raspuns la marile intrebari despre existenta lui Dumnezeu, despre planul Sau cu fiecare om si, nu in ultimul rand, despre mantuire?

Despre existența lui Dumnezeu nu mi-a fost schimbată părerea cu venirea la ortodoxie. Chiar și acum așa simt că trecerea a fost posibilă tocmai pentru că Dumnezeu S-a miluit de mine încă pe când eram protestantă – dacă nu simțeam că la ortodoxie mă ghidează tocmai acel Dumnezeu pe care L-am cunoscut atunci, probabil n-aș fi ajuns aici (mă refer strict la experiența mea personală, nu spun că așa trebuie să fie în cazul tuturor convertiților). Însă s-a schimbat mult felul în care percep mântuirea. Cel mai impresionant lucru a fost să realizez că mântuirea nu este un act juridic cum se susține în campaniile de evanghelizare (neo)protestante, cum că Dumnezeu Îi atribuie lui Hristos tot răul pe care l-am făcut și îl fac zilnic – asta ar fi nedrept și după regulile eticii umane, ce să mai zicem de Dumnezeu, care e dreptatea supremă. În ortodoxie, accentul se pune pe aspectul pe care l-aș putea numi ontologic, adică jertfa lui Hristos ca aducătoare de viață. De Dumnezeu nu mânia Lui față de păcat ne îndepărtează, nu mânia Lui trebuie „împăcată”. Degeaba i-ar „trece” Lui supărarea prin jertfa Fiului Său, noi prin asta tot nu devenim mai buni, mai compatibili cu viața veșnică cu El. Prin jertfa lui Hristos noi nu un act juridic primim pe care putem să-l afișăm pe ușă când vine moartea, nu un fel de clemență, ci și o transformare adevărată, o posibilitate reală, vie, de a ieși din moarte, de a ne dezbrăca de moarte, posibilitatea de a ne uni cu El prin tainele Bisericii, mai ales prin Sfânta Împărtășanie, și tocmai prin această unire să transcendem și noi moartea („dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi”).

 

5.) In ultimul timp am reusit sa dezvolt legaturi stranse cu diferite voci si constiinte ale comunitatii maghiare care au ales trecerea la Ortodoxie si am fost profund impresionat si marcat atunci cand am aflat ca unul dintre principalele motive ale acestei treceri il reprezinta parintele Arsenie Boca. De altfel, „Cararea Imparatiei” a si fost tradusa in limba maghiara iar demersul este unul demn de lauda mai ales ca ar putea apropia mai bine in viitor spiritualitatea romaneasca de cea maghiara. Intrebarea mea ar fi urmatoarea: cum va raportati dvs la exemplul graitor al parintelui Arsenie Boca? Poate fi considerat din punctul dvs de vedere un sfant, luand in considerare inclusiv simplitatea monastica ce l-a caracterizat?

Cu siguranță au fost maghiari care s-au apropiat de Ortodoxie datorită părintelui Arsenie, și e interesant că au făcut acest lucru în pofida faptului că lucrarea sa „Cărarea Împărăției” încă nu a fost publicată în limba maghiară. În general, eu mă abțin de la a-i considera pe părinții duhovnicești sfinți sau nu; Dumnezeu, Biserica trebuie să-i canonizeze, iar până când o va face (dacă o va face), trebuie să ne comportăm față de ei cu cuviință, cu respect, dar nu neapărat ca și cum procedurile bisericești ar fi neimportante sau n-ar mai fi necesare… Nu am citit prea multe despre viața dânsului; ceea ce pot spune e că la câteva zile după o vizită la Prislop, unde m-am rugat pentru un copilaș, am aflat că acel copilaș e pe drum, așa că vizita la Prislop a rămas memorabilă.

 

6.) Avand in vedere identitatea dvs culturala dar si faptul de a va fi convertit la Ortodoxie, nu pot sa nu ma gandesc la Ortodoxia maghiara care in ultimul timp a inceput sa se dezvolte din ce in ce mai mult. Ma gandesc mai cu seama la parintele Tibor Imrenyi, autorul cunoscutei colectii de studii „Mostenirea ortodoxa a Ungariei”, dar si la parintele protopop Berki Feriz care activeaza in slujirea ortodoxiei maghiare de mai bine de 50 de ani. In masura in care cunoasteti, va rog sa imi spuneti care ar fi din perspectiva dvs cele mai importante si relevante aspecte legate de Ortodoxia maghiara? Nu in ultimul rand, cum credeti dvs ca ar putea evolua Ortodoxia maghiara in viitor?

Prea multe tangențe cu ortodoxia maghiară din Ungaria nu am, din păcate, din motive practice. Cel mai important aspect pentru mine este că însăși formarea națiunii maghiare e strâns legată, într-un fel, de ortodoxie, în sensul că Sfântul rege maghiar István (Ștefan) a trăit după credința ortodoxă, deoarece în anii în care a domnit (aprox. 1000-1038), schisma încă nu se produsese, cel puțin nu formal. Viața și povețele sale către fiul său sunt impresionante mărturii ale unei credințe vii. Eu cred că nu ar fi putut domni atât de mult în acea vreme dificilă dacă nu avea binecuvântarea lui Dumnezeu asupra sa. Este de altfel, din câte știu, singurul sfânt canonizat după schismă pe care îi cinstesc atât ortodocșii (lucru recunoscut oficial în 2000 de patriarhul Constantinopolului), cât și catolicii. Nu știu cum va evolua ortodoxia maghiară, vremurile în care trăim sunt atât de nebune, nu îmi fac speranțe prea mari, dar nici nu cred că are importanță. Dumnezeu poate să ajungă la sufletul omului indiferent de limbă sau națiune, găsește El modalitatea. Ar fi minunat ca în fiecare oraș mai mare din Transilvania să se facă liturghia și în limba maghiară, măcar o dată pe lună. La nunta mea și la botezul copiilor mei am avut marea bucurie de a asculta slujba parțial în limba maghiară, datorită părintelui Rafail, și pot spune că mulți dintre invitații maghiari au fost impresionați să audă cuvintele maghiare rostite cu solemnitatea ortodoxiei. Limba nu e neapărat un impediment, însă în viața de zi cu zi poate să îngreuneze practicarea credinței când auzi întrebări de la copilul tău „mama, Iisus de ce vorbește în românește (și nu în ungurește)”, și cred că naționalismul creștin, dacă e dus la extreme cum se întâmplă destul de des la noi în țară, poate să devieze de la adevăr. Dacă în Hristos „nu mai este iudeu, nici elin”, după cum citim în Epistola către Galateni, atunci de ce este român sau maghiar? Nu mi se pare corect ca omul să trebuiască să devină român (sau grec sau bulgar sau rus etc.) ca să poată să fie ortodox „cu drepturi depline”. Aud de la unii duhovnici că la biserică ar fi frumos ca omul să meargă în hainele populare naționale – nu pot să nu mă întreb cum ar reacționa lumea la catedrală dacă ne-am prezenta în port popular maghiar…



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 39 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5