Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

DUMITRU STAVOI – un portret al modestiei

Dumitru Stavoi face parte din pleiada celor 14 hăneşteni care au vrut să se facă învăţători şi au urmat cursurile Şcolii Normale de la Şendriceni.
Fire sensibilă, Dumitru Stavoi a rămas toată viaţa sa ataşat locurilor natale şi Şendriceniului, aspect observat în scrierile sale şi din modul cum a rezolvat în favoarea sa dilema alegerii între natură şi cultură. 
      
“Aşa a început năzdrăvana şi draga mea copilărie… 
 …cu momente scurte şi intense de emoţii. De bucurie şi fericire, de durere şi milă, având ca loc şi spaţiu ograda cu casa, gardul, perdeaua oilor, grădina cu clisa unsuroasă pe timpul ploilor sau mozaic bizar de crăpături şi lespeti atunci când soarele încălzea nemilos. Vegetaţia ei, a grădinii era cea a tuturor hleiurilor, luturilor şi sărăturilor, despre care am mai amintit şi care creştea înălţându-şi tulpinile prin crăpăturile argilei. În toiul verii bălăriile invadau grădina, creşteau cât gardul, iar eu deveneam explorator, vânător sau fermier cu casa şi gardul ascuns prin vasta junglă. În felul acesta m-am întorlocat şi m-am împrietenit cu copiii vecinilor. Mergeam la ei şi veneau la noi, pierzându-ne în jocuri, unele născocite de noi, prin cotloanele şi ascunzişurile aceloraşi păduri de bălării, încât mama trebuia să ne strige să venim acasă căci noi uitam şi de mâncare şi de casă în focul atrăgătoarelor jocuri. Alte ori, când părinţii copiilor vecini erau duşi la lucru, noi ne suiam în podurile caselor, şurilor şi grajdurilor pe care le scotoceam sperând să găsim ceva în semiîntunericul lor. Căutam cercuri de poloboace care să le mânăm pe drum sau pe cărări, hăţuri vechi sau căpestre cu pană de lanţ sau de cânepă ca să ne jucăm “de-a caii”. Câteodată scoteam cotiuga sau pataşca din prelipca şurii şi ne trăgeam cu ea prin ogradă.”
      
“Locuri dragi, locuri scumpe şi sfinte pentru mine… 
…pe care v-am călcat atât în anii fragezi ai copilăriei mele, cu sufletul neştiutor, fascinate de frumuseţile voastre şi când avântaţi în jocuri copilăreşti, credeam în nemurirea voastră. Şi acum în anii deplinei maturităţi, văd nimbul zorilor pe a cărui evantai se profila visând la trecutul milenar, misterios aflat pe movila de pe sprînceana dealului Geamăna, cu fîneţile din preajma ei pe a căror iarbă scânteiau diferite curcubee. De acolo văd satul meu cu căsuţele lui albe şi cu acoperiş vânăt de stuf, adăpostite de rarele livezi sau de grupuri de salcâmi cu frunza săracă; văd iazul cu lunga şi larga iezătură cu o alee între cele două rânduri de răchite bătrâne , cu limpeziş spre moara de foc şi apă, limpeziş de pe care , în răcoarea dimineţii, se ridicau valuri de ceaţă albă, iar în amurg se împurpurau de sângele soarelui apunând…”
“Nu o să pot uita niciodată locul formării mele ca învăţător: Şendriceniul!…
…cu o bogată şi variată vegetaţie ce are parcă rolul să îmbrace cele două versante şi fundul văii pe care curge pârâul Buhai şi dormitează micul iaz cu malurile păzite de salcii bătrâne. Brazi falnici urcă versantul dinspre miazăzi, mesteceni şi plopi cu siluete elegante străjuiesc bisericuţa de lângă iaz şi malurile ierboase ale pârâului Buhai, iar de departe stejărişul, tufanii de aluni şi tei împodobesc cu vegetaţia lor tânără prelungirea versantului dinspre miazăzi. Pe colinele de lângă iaz stă o bogată livadă cu tot soiul de pomi fructiferi, iar mai sus, rânduri de nuci cu coroane rotunde îşi sprijină parcă de pământ frunzişul şi rodul greu. E natura de la Şendriceni care este peisaj şi poezie încântătoare a tuturor anotimpurilor, a dimineţilor, a amiezelor şi amurgurilor sau a nopţilor pe care profesorii şi elevii care şi-au făcut ucenicia aici le-au trăit în toată plenitudinea lor”
Cele trei fragmente scrise de Dumitru Stavoi în lucrarea “Evocări din copilărie” sunt alese special pentru a demonstra că învăţătorul a preţuit mai mult ca orice Hăneştiul şi Şendriceniul.
      
La ora 10…
…, în ziua de 1 octombrie 1905 avea să se nască în Hăneşti (pe atunci aparţinând de comuna Sârbi) Dumitru Stavoi, martori fiind Costache Spiridon şi Nicolae Harabagiu. La vremea naşterii sale, primar şi ofiţer al stării civile era Gh. Buhăceanu, iar secretar era Gh. Simionescu.
Părinţii, Ştefan şi Anica Stavoi, de categorie socială mijlocie, au fost foarte bucuroşi de naşterea singurului lor băiat ce avea să se căsătorească în 1932 cu Elena Panaitescu din Drăguşeni. 
După absolvirea Şcolii Primare din Hăneşti, unde i-a avut ca învăţători pe Emanoil Oanea (acesta îl numea pe Stavoi- “copilul meu”), Pachiţa Cristea şi pe Gheorghe Oanea, se înscrie ca elev al Şcolii Normale de Învăţători “Al.Vlahuţă” din Şendriceni pe care o absolvă în 1925, devenind învăţător. Începând cu 1958 va urma cursurile Facultăţii de filologie din cadrul Universităţii “Al.I.Cuza” din Iaşi, secţia limba şi literatura română – istorie, astfel că în 1963 va fi licenţiat în filologie cu o lucrare de licenţă despre Demostene Botez
      
patru decenii a slujit interesului învăţământului…
…având o activitate continuă şi demonstrând tuturor ataşamentul declarat faţă de valorile umane. Şcolile care au avut bucuria să-şi treacă în palmares activitatea învăţătorului şi profesorului Dumitru Stavoi sunt următoarele:
1. Şcoala Hăneşti, în perioada 01.10.1925-17.10.1936;
2. Şcoala Ştiubieni, în perioada 18.10.1936-15.09.1937;
3. Şcoala Hăneşti, în perioada 16.09.1937-12.11.1944;
4. Şcoala Coteana, Judeţul Olt, în perioada 13.11.1944-22.01.1945;
5. Şcoala Hăneşti, în perioada 23.01.1945-17.09.1948;
6. Şcoala Hudeşti, în perioada 18.09.1948-31.08.1963;
7. Liceul Nr.2 Rădăuţi, Judeţul Suceava, în perioada 01.09.1963-26.09.1966;
8. Liceul Nr.1 Rădăuţi, Judeţul Suceava, în perioada 27.09.1966-01.09.1968.
În 1968, la vârsta de 63 de ani, este pensionat la “iniţiativa” Liceului Nr.1 din Rădăuţi şi nu la cererea sa. Având probleme sociale (rate, plata chiriei, întreţinerea unei surori inapte de muncă), face un raport către ministerul învăţământului de atunci pentru a i se mai prelungi perioada de activitate încă 3-4 luni, dar nu i s-a aprobat.
Concomitent cu activitatea didactică Dumitru Stavoi a îndeplinit şi alte funcţii cum ar fi:
-foarte mulţi ani a fost director al Şcolii din Hăneşti;
-prin adresa 11414/1945 a Inspectoratului şcolar al jud. Dorohoi este numit “Învăţător Cultural” pentru comuna Hăneşti. În această calitate a pus bazele Consiliului Comunal de asistenţă a alfabetizării şi culturalizării;
-a fost directorul Şcolii de experienţă din Săveni la a cărei organizare a contribuit mult, predând la cursul supraprimar;
-a fost mulţi ani preşedinte al Comisiei de examinare din centrul Săveni pentru examenul de absolvire a 7 clase; 
-a fost preşedinte al Cercului Cultural Săveni (numit prin adresa 2077/1943);
-în 1946 este numit director al Căminului Cultural Hăneşti , cămin ce va lua titulatura de “Gh. Străchinescu”.
“În şcoală mă străduiam (n.a. citatul face parte din „Însemnările” lui D. Stavoi) să dau o temeinică pregătire elevilor îndrumându-i spre şcoli mai înalte. Pot spune ca am rupt tradiţia activităţilor şablonare in şcoală. Am făcut şezători şcolare, am introdus coruri şcolare cu melodii populare şi am făcut şezători şi cu sătenii la fel ca si cu elevii”
      
Căpitan în rezervă fiind, Dumitru Stavoi a fost concentrat luând parte la trei campanii şi la luptele din Ardeal, fiind distins cu decoraţii.
      
Activitatea literară…
…şi-a început-o în 1936 cu eseuri dintre care amintim pe cele cu referire la “Orizont şi stil” de Lucian Blaga, Gib Mihăescu sau Mihai Eminescu publicate în revista “Cuvântul nostru” de la Dorohoi sau cel despre “Spaţiul mioritic” apărut în “Şcoala şi viaţa”. A fost ataşat de profesorul său de limba română de la Şcoala Normală din Şendriceni, Constantin N. Iancu şi de profesorul Al. Husar de la Universitatea din Iaşi, care îi urmărea scrisul.
Dumitru Stavoi a abordat genul poematic în care natura, femeia, psihologia personajelor şi stilul ocupau primele locuri. A scris două romane: “Două valsuri” şi “În zorii vieţii”, un jurnal – “Evocări din copilărie” şi un poem în proză – “Romantica”, acesta din urmă fiind dedicat profesorului Al. Husar.
Deşi nu a scris nici o piesă de teatru, Dumitru Stavoi a fost interesat de acest gen punându-l în practică în şcoală (cu elevii), pe scena Căminului Cultural (cu elevii şi sătenii), fiindcă tot timpul a considerat că alături de lectură, teatrul este al doilea mare factor de educaţie în lumea satului. Iată un “episod teatral” de la Hăneşti: în zilele de 28 şi 29 iunie 1946, subinspectorul şcolar Eugen Lăscărescu inspectează Şcoala primară mixtă cu 6 posturi din satul şi comuna Hăneşti, avându-l ca director pe Dumitru Stavoi, scriind cu acea ocazie în procesul verbal: “Piesa de teatru “Mana vacilor” de T. Speranţia a fost prezentată de d-l D. Stavoi, secondat de d-şoara V. Grigoriu cu elevii clasei a IV-a de sub conducerea d-lui D. Stavoi. Rolurile au fost admirabil interpretate de elevi, care jucau degajaţi, cu aere de artişti în miniatură stârnind admiraţia publicului. S-au distins elevii: Dumitriu Ion, Hulub Maria, Porfir Laurenţiu şi Burac Margareta”.
Am redat această secvenţă din viaţa lui Dumitru Stavoi, una din multele de acest fel în care punea în prim plan educaţia prin cultură în general, prin teatru în special. Şi poate nu e o întâmplare că spaţiul hăneştean a oferit ţării doi mari actori: Teofil Valcu şi Constantin Cojocaru. 
 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5