Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

DUPĂ DOUĂZECI DE ANI. Fragment     din romanul   FEREASTRĂ  SPRE  ALTĂDATĂ,  SEMNE, 2017)

Mihai MAXIM

 

 

DUPĂ DOUĂZECI DE ANI

Fragment  din romanul   FEREASTRĂ  SPRE  ALTĂDATĂ,  Ed. SEMNE, 2017)        

[…]
     …Pe drumul de  întoarcere de la Iasnaia Poliana excursioniştii de o zi nu au mai fost atât de exuberanţi. Erau încă sub imperiul altor vremuri. Veneau de la întâlnirea cu marele titan al prozei ruse şi se pregăteau să meargă la întâlnirea cu alţi titani. Ai poeziei şi ai muzicii. Ce zi norocoasă!
      Au mâncat repede ceva la restaurantul hotelului, şi-au pus ţinuta de seară şi cu mult timp înainte de începerea spectacolului au ajuns în Piaţa Teatrelor. Se poate spune că aici este imperiul Zeiţei Thalia, pentru că  pe laturile patrulaterului pieţei gândite la începutul secolului 19 de arhitectul Osip Bowe, sunt amplasate trei dintre  cele mai renumite teatre din Moscova. Cum se iese din staţia de metrou Teatralnaia, pe aceeaşi  latură se află Teatrul Tineretului (până la revoluţie Teatrul Şatulin).  Pe partea din stânga, respectiv  fundalul Pieţei, este Bolşoi Teatr (Teatrul Mare).  În diagonală cu staţia de metrou este Magazinul Universal Central (ŢUM), iar pe latura dreaptă, care închide  patrulaterul,  se află  Malîi Teatr(Teatrul Mic). S-au plimbat prin Piaţă, au stat pe o bancă  din faţa Teatrului Mare, admirând   construcţia monumentală cu coloane din marmură, statuia lui Karl Marx, fondatorul socialismului şi statuia scriitorului Alexandru Ostrovski,  întemeietorul teatrului rus. Sabina era curioasă să vadă distribuţia şi, privind afişele, s-a întors brusc spre Andi:
– Ia priveşte, – silabisind- baletmeister/maestru de balet  Svetlana…
– Konstantinovna Popova? a sărit ca ars Andi.
– Da. Că  doar n-o fi Sveta ta? Andi a rămas fără glas.
– Chiar ea e?
– Nu poate fi nici o îndoială. Deci Sveta…
– Să nu mai pierdem timpul. Hai să căutăm o florărie.Â
     Transfigurat de emoţie, mai mult condus de Sabina, Andi s-a întors la gura metrolui şi a cumpărat un buchet mare de trandafiri roşii.
 Au ajuns la timp  în sală. Primele două rânduri  de la stal fuseseră rezervate pentru delegaţii la sesiunea CAER. În timp ce treceau prin faţa rîndului întâi, i-a oprit diectorul Gheorghiu:
-Staţi lângă mine, să avem şi o doamnă cu noi. Şi privind  buchetul,  l-a tachinat  pe Andrei:
-Cui veţi da florile? Tatianei sau Olgăi?
Surpriză, a răspuns Sabina în locul lui.
A, am înţeles, le oferiţi Dv. lui Oneghin.
– 
Andrei era în continuare absent.
-Deci  avea dreptate  mama ei când  spunea că eu şi Sveta avem viitor, dar nu un viitor  împreună… i-a scăpat lui Andi.
-Fiecare cu norocul lui, iubitule, l-a readus Sabina la realitate.
      Lui Andi nu-i mai era mintea la ambient,  era indiferent la eleganţa şi rafinamentul  interiorului, nu observa candelabrele imense, care inundau sala cu o lumină orbitoare, şi nici cortina impresionantă, adevărată operă de artă,  strălucind în fir de aur. În faţa ochilor o avea pe  Rusalkă, Sveta cea cu zulufi blonzi, cu ochi scânteietori şi cu gropiţe în obraji, uneori  veselă, alteori reţinută, pe plaja de la Costineşti; surâzătoare şi sigură pe sine, ca în  urmă cu două zeci de ani, când nu simţeau gerul  în timp ce se băteau cu bulgări de zăpadă  în  Piaţa Roşie; hotărâtă şi pragmatică  ca atunci când făceau  planuri în patul de la cămin pentru viitorul lor comun.  Îi răsuna în urechi  promisiunea  ei cu vocea înecată în lacrimi pe peron la  Kievskii vokzal  Nikogda ia  tebia ne zabudu…/ Nu te voi uita niciodată… şi a simţit un nod în gât. Hotărât lucru, pentru el Moscova a însemnat Sveta şi Sveta va însemna  întotdeauna Moscova.
      În zadar Sabina  încerca să-i abată gândurile, spunându-i  că Ceaikovski însuşi a scris libretul operei după capodopera în versuri “Evghenii Oneghin” a lui Puşkin  într-o singură noapte, în zadar îi cerea să-i traducă   programul cu distribuţia, el acţiona mecanic. Vedea numai rândul Baletmeister Svetlana  Konstantinovna  Popova.
      L-a trezit la realitate orchestra care a atacat uvertura.
     Sabina i-a luat mâna într-ale ei, aşa cum făcea de fiecare dată când se stingea lumina la spectacol, şi Andi şi-a revenit. Nu se putea să rămână  insensibil la muzica lui Ceaikovski şi la suferinţele Tatianei, să nu fie impresionat de vocile şi interpretarea actorilor, de frumuseţea decorurilor. A urmărit  vrăjit cum dansau perechile Poloneza la balul din actul III de la familia Larin, văzând  în fiecare dansatoare pe Rusalka lui, apoi şi-a dat seama că dansul lor reprezintă munca ei de coregraf. Şi-a imaginat-o  pe Sveta la repetiţii, explicând şi dansând ea însăşi pentru a fi mai convingătoare.   Şi l-a fulgerat un gând năpraznic: Maestrul de balet Svetlana Konstantinovna  Popova nu mai este Sveta lui. Este o vedetă. Şi apoi, o fi având şi ea soţ,  familie şi copii, o viaţă fericită şi rostuită la casa ei.  Poate el să-i tulbure  liniştea după douăzeci de ani?
     Au ieşit în antract, s-au întreţinut cu ceilalţi colegi, au schimbat amabilităţi cu gazdele  care le-au oferit  şampanie şi caviar  la bufet şi   lui Andi i-a venit inima la loc. O fi  Sveta mare vedetă, dar nici el nu e un fitecine. Conducerea teatrului ştie că în sală se află participanţii la Sesiunea CAER, doar a apobat să li se rezerve primele două rânduri. Trebuie să  ştie şi Sveta asta. Iar acum el trebuie să fie tandru cu Sabina, să nu-i strice seara aceasta minunată, încununare  a unei zile pline de  evenimente unice.
     Dar a venit şi momentul aşteptat cu nerăbdare  şi înfrigurare  de Andrei. Sfârşitul spectacolului.  S-a lăsat  cortina. Sala a izbucnit  într-o explozie de aplauze. Cortina s-a ridicat din nou şi pe scenă au apărut  pe rând Oneghin şi Tatiana, Olga şi Lenski şi, în sfârşit, regizorul. Dar Sveta, unde este Sveta?!  îi venea să strige lui Andrei. Parcă auzindu-i  întrebarea nerostită,  regizorul s-a întors şi a revenit cu Sveta de mână.  Apariţia ei fascinantă a înteţit aplauzele.  Andrei a zvâcnit din loc,  îndreptându-se  aproape în fugă spre scările care  duceau pe scenă. Noroc că studiase din pauză traseul. Ajuns în faţa Rusalkăi,   în timp ce-i oferea buchetul, a rostit cu vocea gâtuită de emoţie:
-Pozdravliaiu, Svetic moi! / Te felicit, Luminiţa mea!
-Andriuşa?!
     Svetlana a rămas o clipă nemişcată, a dat să ia buchetul, dar mâinile lor s-au întânit în aer şi,  urmându-şi  calea  bătătorită  cu două zeci de ani în urmă, s-au  strâns  într-o îmbrăţişare – încleştare disperată, înăbuşind  florile între ei. A continuat şoptit  cu vocea întretăiată:
-Andriuşa, milîi. Andriuşa, iubitule. Ştiam că vei veni, te-am aşteptat, te căutam cu privirea în sală. Doar mi-ai promis că vei veni. Cât vei sta?
– Am fost la sesiunea CAER. Mâine plecăm. Sunt cu soţia. E în primul rând, ne face semn   cu eşarfa, a spus el pe nerăsuflate.
Sabina le  flutura eşarfa. Sveta i-a făcut o reverenţă graţioasă.
-Ce păcat că nu putem sta mai mult de vorbă. Ei, iată-l şi pe soţul meu, e vioara întâi în orchestră.
   Andrei s-a întors spre fosa orchestrei şi a zărit  un violonist care ridicase  vioara în semn de salut.
-Svetic milaia,  nikogda ia tebia ne uviju/Luminiţa, iubito, nu te voi mai vedea niciodată…
-Andriuşa milîi, nikogda ia tebia  ne zabudu/Andriuşa, iubitule, nu te voi uita niciodată…
 Şi între ei a căzut greu cortina, strivind florile împrăştiate la picioare.                           

[…]

             



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 41 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5