Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

”FEREASTRĂ SPRE ALTĂDATĂ” DE MIHAI MAXIM, O CARTE PENTRU TINERII DE TOATE VÂRSTELE

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 25 Mart. 2018
Autor: Ovidiu M. CUREA
Publicat: 26 Mart. 2018
Editor: Ion ISTRATE

”FEREASTRĂ SPRE ALTĂDATĂ” DE MIHAI MAXIM

O CARTE PENTRU TINERII DE TOATE VÂRSTELE

În literatura română copilăria, adolescența liceană și mai ales tinerețea studențească, subiecte de mare generozitate, au fost tratate cu multă zgârcenie. Poate și pentru faptul că cei care au făcut-o inițial s-au impus cu opere de valoare, complexând eventuale încercări ulterioare. După Ion Creangă, ce să mai vorbim, era greu să mai scrii ceva la fel de fermecător despre perioada copilăriei. În zona adolescenței îl avem pe Grigore Băjenaru cu Cișmigiu et Comp., pe Constantin Chiriță cu Cireșarii, pe Mihail Drumeș cu Elevul Dima dintr-a șaptea. Pe acest segment, în mod surprinzător, deși personajele lui Băjenaru și Chiriță se aflau în perioada vârstelor la care febra iubirii tinde să sară din termometru, autorii au preferat să își dezvolte subiectele pe latura aventuroasă, nostimă și șturlubatică specifică vârstei eroilor. Excepție făcând aici Mihail Drumeș cu ai săi eroi din Elevul Dima dintr-a șaptea care ne conduc mai degrabă spre povestea lui Shakespeare din Romeo și Julieta.
Despre perioada studenției nu prea avem nimic în afară de Gib I. Mihăescu cu Zilele și nopțile unui student întârziat, roman ce amintește, însă, de povestirile teribiliste ale lui Boccaccio din Decameronul.

FEREASTRA SPRE ALTĂDATĂ (Ed. SEMNE, 2017) a lui Mihai Maxim este cu adevărat romanul studențimii române, plasat în perioada anilor 60. Este romanul care în anul de grație 2017 vine să arate fără nici o urmă de ostentație că, deși de necrezut, și tații și bunicii de astăzi, adică actualii expirați, au fost și ei odată studenți tineri. Tineri care s-au bucurat de viața pe care o trăiau atât și așa cum le era îngăduit de timpurile acelor vremuri. Tineri care s-au iubit între ei, băieți cu fete, căci fără iubirea lor nu ar mai fi existat ”Tinerii frumoși și liberi” de astăzi. Tineri care învățau pe rupte în sesiunile de examene, căci în timpul semestrelor erau atâtea alte lucruri încântătoare de făcut, de văzut sau de visat… Iar după încheierea sesiunii din vară, cu toate examenele luate, căci pe vremea aceea retrogradă era cam  rușine să ai restanțe pentru toamnă, urma vacanța. Vacanța studențească. Taberele studențești. Costinești. Exuberanță conștientă, sentimente vii, tumultuoase și acaparatoare, dar tratate cu decență și cu gingășie, muzică, dans și glume. Fete și băieți și soare și apa mării și cerul albastru și ”ale tinereții valuri”.

Viața din tabăra studenților este evocată cu mult farmec și cu vervă. Dacă cineva n-a fost vreodată în tabăra tineretului de la Costineștiul anilor 60, citind  ”Fereastră spre altădată”, poate la rândul lui să povestească la fel de bine despre acele locuri ca și când ar fi fost acolo. Corturile cu patru paturi, înalte ca cele din campaniile militare, aerul proaspăt și răcoros care te strângea de umeri dimineața după răsăritul soarelui când te uitai pe furiș la ceas și te bucurai că mai ai o oră de somn și te înveleai mai bine cu pătura de lână aspră dublată de cearşaful apretat și mirosind a curat. Micul dejun frugal (pâine, unt, șuncă și ceai) luat la mesele pătrate de pe terasa-ring din mijlocul taberei, acolo unde seară de seară începea dansul cu muzica acelor ani, veselia dintotdeauna specifică vârstei, privirile ce se încrucișau printre luminile reflectoarelor, mâinile care se atingeau și trupurile care se îmbrățișau în ritmul muzicii și al tinereții trepidante. Glumele și vorbele de duh, ironiile lipsite de răutate și din nou veselia, râsul și bucuria. Emisiunile de la Radio Vacanța cu dedicațiile sale, concursurile cu întrebări, întrecerile și jocurile de plajă, plimbările de seară la lumina lunii.

”La Costinești plaja arăta ca un furnicar, chiar dacă era început de serie. Studenții nu erau deloc pretențioși. Nu existau șezlonguri și cei mai mulți stăteau lungiți pe cearșaf, citeau, jucau cărți, care nu, se hârjoneau prin apă, frământau nisipul jucând volei sau miuța. Se făcea cunoștință în bătaia valurilor, se filtra cu vecina de cearșaf, se legau prietenii la dans. Tinerețea exuberantă, descătușată de spectrul examenelor, își cerea dreptul la fericire, la iubire, la viață. Peste tot numai tineri, studenți veniți de la toate centrele universitare din țară.”

Un element de mare originalitate adus de Mihai Maxim în romanul – romanță a iubirii este împletirea a două povești simultane de dragoste, cea dintre Andrei și Sabina, pe de o parte, și apoi cea dintre Andrei cu Svetlana, pe de alta, povești care se îmbină, se completează și împreună lărgesc aria de cuprindere a sentimentului de dragoste. De obicei, în literatură, iubirea este prezentată pe un singur registru, ca un foc al simțirilor care pârjolește orice opreliște sau rațiune, care idealizează realitatea până într-atât, încât pentru a o păstra, de multe ori se merge până la sacrificiu sau chiar până la crimă, iar lumea din jur devine vulgară, intolerantă și retrogradă, un adversar de temut cu care iubirea trebuie neîncetat să lupte pentru a supraviețui.

Iubirea dintre Andrei, student la Rusă și Sabina, studentă la Română, frumoasă, inteligentă, spontană și naturală, aduce în prim plan sentimentul sincerității cu care Sabina se leagă de Andrei. Aderarea ei la planurile și la scopurile lui Andrei pe care le percepe ca fiind și ale sale, se face din generozitate, fără urmă de egoism sau de invidie. Sabina se implică cu toată energia alături de iubit în pregătirea concursului pe care acesta avea să îl câștige. Mai târziu, când Andrei obține bursa de studii la Moscova, deși  conştientă că se vor despărţi pentru un timp, ea îl încurajează să plece și să își perfecționeze pregătirea, cu riscul ca șederea lui în orașul Svetlanei, concurenta sa la inima lui Andrei, să-i complice ei viața. Sabina îl iubește cu toată inima pe Andrei, îl iubește așa cum este, așa cum l-a văzut întâia dată, fără să își dorească sau să încerce a schimba ceva la el, ci înțelegându-l și ajutându-l să ajungă acolo unde își dorește. Personajul Sabina amintește de tipologia etnică a femeii române întruchipată și fixată în mentalul nostru de credința de nezdruncinat a Anei din vechea baladă românească Meșterul Manole sau de hotărârea și de inteligența Vitoriei Lipan din Baltagul lui Sadoveanu, transpunere a unui alt personaj de baladă veche românească, mama ciobănașului moldovan din Miorița.

Cealaltă iubire a lui Andrei, a studentului român de la facultatea de limba rusă din Iași, Svetlana, studenta rusoaică la facultatea de balet din Moscova, la fel de tânără, de frumoasă și de fierbinte ca Sabina, apare pe coordonate mai pragmatice. Ea vede în Andrei, băiat inteligent și prezentabil, vorbitor perfect de limba rusă, un posibil diplomat român în Uniunea Sovietică, viziune pe care i-o împărtășește acestuia și, precum Vidra lui Bogdan Petriceicu Hașdeu care îl conștientizează și îl împinge de la spate pe Răzvan, Svetlana ”Îi deschide ochii (lui Andrei) asupra valorii lui, îi dă încredere în el și îl învață să spere, să viseze și să tindă cât mai sus.” Și de la un simplu ”profesor de limba rusă sau limba română la un liceu într-un orășel liniștit” orizontul de așteptări al lui Andrei începe să se lărgească.

Luciditatea Svetlanei apare și în momentul în care soarta se va opune în mod brutal iubirii lor ajunse în pragul căsătoriei, când relațiile  dintre URSS și România se deteriorează brusc, iar căsătoriile mixte dintre tinerii aparținând celor două țări devin pete negre în biografiile lor. La înflăcărarea răzvrătită al lui Andrei, ”Asta nu însemnă că noi nu ne vom mai întâlni. Ai văzut, Romeo și Julieta s-au iubit în ciuda tuturor opreliștilor”, Svetlana îl temperează:  ”Și vrei să sfârșim ca ei? Amândoi avem un viitor frumos, dar se pare că nu împreună.” Într-adevăr, erau doi tineri talentați, frumoși, inteligenți, cu perspective frumoase. Se iubeau. Dar de ce să își transforme iubirea într-un iad, în motiv de ratare profesională care să le strice viaţa amândurora, să îi aducă în starea de a-și reproșa unul altuia neîmplinirile celuilalt? Ce era mai dureros, să se despartă acum și să păstreze amintirea unei povești de dragoste frumoase sau să se despartă mai târziu, urându-se unul pe altul, după numeroase suferințe, umilințe și lipsuri, în disprețul și dezaprobarea celor din jur? Ei erau doi tineri intelectuali, trecuți de douăzeci de ani, nu erau doi adolescenți necopți precum Romeo și Julieta care descoperiseră iubirea și o vedeau ca pe o a doua lume ruptă total de cea în care trăiseră până atunci și în care trăiau  oamenii din jurul lor.

Scena este de un dramatism rar, dramatism amplificat de faptul că eroii sunt nevoiți să își accepte soarta, înghițindu-și cu amărăciune necazul, de lipsa oricăror posibilități de împotrivire, precum și de încercările părinților Svetlanei, afectați și ei de tragedia tinerilor, în a găsi un vinovat, desigur după calapodul oficial al vremii. De vină erau românii care respingeau planul de transformare a României într-o țară agrară (Planul Valev), românii care se dovedeau ”nerecunoscători”, conchidea tatăl Svetlanei. ”De ce ne-am retras în ’58 armata din România?” Căci dacă rușii nu s-ar fi retras atunci din România, astăzi fiica lui s-ar fi putut căsători fără nici o problemă cu Andrei, pare să gândească mai departe tatăl ei, fost ofițer sovietic.

De cealaltă parte, Andrei o iubește și pe Sabina și pe Svetlana. Interesant și prevestitor pentru evoluția celor două iubiri este felul în care acestea debutează. Pe Sabina o vede prima dată în apa mării, zbenguindu-se prin apropiere cu o colegă. Se simte atras și se apropie de cele două fete tocmai bine ca să o ajute pe Sabina să își revină din amețeala provocată de lovitura unui val. O ia de mână și nu o mai lasă să se depărteze de el, nici în apă, nici pe plajă, nici în tabără, iar Sabina se strânge fericită lângă el. Pe Svetlana o cunoaște pe ringul de dans din tabăra de la Costinești. Acolo Jojo, prietenul său, i-o prezintă ca să îi ceară ajutorul în a se înțelege cu rusoaica pentru că nici el, nici ea nu știau nimic din limba celuilalt și nici dintr-o altă limbă care să le fi fost cunoscută amândurora. Svetlana se rupe pe loc de Jojo și se lipește bucuroasă de Andrei: ”Uite unde era salvarea noastră! Și nu numai că vorbește rusește, dar e și tip bine!

Pe aceste coordonate se dezvoltă sentimentele de iubire dintre Andrei și cele două fete în parte. Andrei iubește frumusețea și feminitatea lor. Iubește dăruirea Sabinei ”A învățat cu el pentru concurs, l-a susținut, a mers cu el în croazieră” , iar în Svetlana vede inițial oportunitatea de a exersa limba rusă. ”Lui Andrei i se ivise ocazia rarisimă de a face conversație cu o vorbitoare a limbii care, prin voia sorții, urma să-i devină profesie. Și faptul ca interlocutoarea s-a nimerit să fie o Rusalkă din poezia lui Puskin era un bonus nesperat…Nu acesta era visul oricărui student la limbi străine, să converseze cu vorbitori nativi?

Până la urmă balanța se va înclina în favoarea Sabinei, și nu numai din cauza relațiilor politice româno-sovietice, care va constitui, totuși, obstacolul final, dar și a sentimentelor conștient sau subconștient resimțite de Andrei. Mai întâi gândul care îl bântuie periodic, și în tabăra de la Costinești și în perioada cât era la Moscova, că o înșeală pe Sabina cu Svetlana, iar apoi izbucnirea din ziua în care o anunță pe Svetlana că nu se vor putea întâlni în duminica următoare:

 

-De ce? l-a întrebat Svetlana.
-Pentru că am un lucru foarte important de făcut. (Urma să aștepte la aeroportul din Moscova un grup de turiști români condus de sora Sabinei.)
-Mai important decât mine?!!!
-Da. Merg la aeroport să aștept un grup de turiști din țară.
-Dar ce treabă ai tu cu turiștii?
-Aceeași treabă pe care o am cu România.
           -S-a făcut liniște.

 

Deci în adâncul sufletului  Andrei punea iubirea pentru România  mai presus de iubirea pentru Svetlana. Prin această prismă putem înțelege și decizia de mai târziu a Svetlanei când hotărăște întreruperea relației cu Andrei datorită deteriorării relațiilor româno-sovietice.
Cu luciditatea și echilibrul cu care tratează tema iubirii, Mihai Maxim privește și aspectele social-politice ale vremii, pe care le abordează în treacăt, dar cu profundă înțelegere și umanism, deplângând tragediile indiferent de locul producerii lor și victimele indiferent de apartenența acestora. Astfel evocă atât viața nenorocită a nemților din Dresda de după război, atât moartea prin înfometare a rușilor din Leningradul în timpul Blocadei, cât și soarta deținuților români de la Canal.
O altă temă abordată de Mihai Maxim în Fereastră spre altădată este diferența dintre modul în care un bărbat și o femeie își prefigurează ziua de mâine a iubirii lor:

Sabina se gândea (deja) la viitoarea lor întâlnire, iar Andrei se întreba dacă o va mai revedea vreodată.
…Andrei trăia clipa, dar Svetlana făcea deja planuri de viitor: el va termina facultatea cu brio și va urma cursurile postuniversitare la Moscova. Tot atunci va absolvi și ea și se vor căsători. Vor face nunta la Mîtișci, dar și în satul lui Andrei. Și le vor invita pe Natașa, Lena și Ira. Împreună, bineînțeles, cu Hans, Dan și Stelu. Iar după aceea el va lucra la Ambasada României la Moscova, iar ea va fi maestru de balet la Bolșoi Teatr.

Autorul desprinde speranța și rezoluția feminină hotărâtă, luată odată cu acceptarea dragostei, de temerea masculină a pierderii unei fericiri de necuprins și aproape de nesuportat, sentiment descris melodic în poezia cunoscutului bolero Besame mucho: Que tengo miedo tenerte y perderte despues. (Cât de teamă-mi este să te am și să te pierd apoi.) Sau poate constată înclinația feminină către statornicie și previziune ca fiind mai pronunțată decât cea masculină?
Descrierile lui Mihai Maxim sunt superbe și sugestive, inclusiv cele ale Costineștiului și satului natal sau ale Moscovei. Moscova este prezentată mai bine decât într-un ghid turistic cu stațiile sale de metrou unice în lume, adevărate muzee subterane cu pereți de marmură, mozaicuri, fresce, picturi, statui, candelabre și arhitectură monumentală. Apoi imensa Piață Roșie, istoricul Kremlin, biserica Sfântul Vasile Blajennîi cu ale ei turle puse una peste alta, Mausoleul lui Lenin, vestitul magazin universal Gum cu proverbialele sale cozi sovietice unde puteai găsi și produse românești care nu arătau bine ca prezentare, dar erau de bună calitate.
Nu lipsesc din cartea lui Mihai Maxim nici incursiunile istorice, precum cele despre începuturile Marelui Cnezat Rusia Kieveană sau amănunte din biografia lui Tolstoi sau Pușkin legate de trecutul Ţărilor Române.
Desigur, nu puteau lipsi din cartea unui filolog precum Mihai Maxim nici disertațiile de lingvistică comparată sau etimologice precum cele legate de hoholi, cațapi, a șuti, a pili, pe șest, năuc, trudă, trup etc.

FEREASTRĂ  SPRE ALTĂDATĂ de Mihai Maxim este o carte veselă care se citește cu lacrimi reținute și cu un nod în gât. O carte simplă, plină de valențe ascunse, plină de idei și de interpretări originale. O carte directă, crudă prin delicatețea ei. O carte cu un limbaj direct și exact, ”fără înfrumusețări, fără exagerări”, decent, lipsit  de orice urmă de agresivitate sau de vulgaritate, cu sensuri subînțelese. O carte care se citește pe nerăsuflate și care te obsedează zile și săptămâni la rând. O carte care îți rămâne cuibărită în suflet pentru totdeauna.  



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 2.569 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5