Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    Eckhart Tolle sau despre puterea de a fi prezent

    Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 3 (135), Martie 2020
    Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
    ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
    ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
    Director: Ion ISTRATE


    Eckhart Tolle sau despre puterea de a fi prezent

    Primit pentru publicare: 17 Martie 2020
    Autor: Tudor PTECU
    Publicat: 19 Martie  2020

    © Tudor Petcu, © Revista Luceafărul
    Editor: Ion ISTRATE


    Eckhart Tolle sau despre puterea de a fi prezent
    Una dintre problemele, sau mai bine-zis dilemele
    majore, care macină omul luat ca atare este faptul de a
    fi prezent în sine însuşi, în orizontul său lăuntric
    caracterizat de o multitudine de contradicţii, dar şi de o
    sursă extraordinară care constituie leagănul bucuriei de
    a fi oameni, de a ne fi născut. Nu întâmplător, Eckhart
    Tolle, despre a cărui biografie nu se va vorbi nici pe
    departe în lucrarea de faţă, aduce în lumină conceptul
    de “putere a prezentului”, lansându-ne parcă o provocare de a îndrăzni să ne cunoaştem, dar şi de a descoperi că noi, în calitate de individualităţi suntem înzestraţi
    cu foarte multe capacităţi şi posibilităţi pe care le dăm
    uitării fie pe drumul cunoaşterii care nu îmbracă forma
    esenţială a înţelegerii, fie pe drumul evoluţiei sociale,
    care, şi aceasta la rândul ei, ne împinge într-un fel sau
    altul în prăpastia dizolvării. Ce este de făcut în acest
    sens?
     Propunerea lui Eckhart Tolle poate fi înţeleasă
    ca o încercare în primul rând din partea noastră de a ne
    cultiva discernământul necesar de a face distincţia
    imperativă dintre cunoaştere şi înţelegere, fără de care
    întâlnirea noastră cu prezentul nu ar putea avea loc. A
    cunoaşte înseamnă de cele mai multe ori a dobândi, a
    asimila cunoştinţe, deci a aprehenda. Însă cunoaşterea
    nu întotdeauna ne garantează înţelegerea, pentru că
    adesea, chiar ceea ce ajungem să cunoaştem, ajunge
    să ne înşele, să ne întindă capcane provenite din
    propriul nostru orgoliu pe care trebuie să-l percepem în
    calitatea sa de entitate separată de fiinţa umană.
    Cunoaşterea înşelătoare pe care am încercat să o
    subliniez este posibilă numai ca urmare a minţii cu care
    nu trebuie să ne identificăm, cel puţin nu de fiecare
    dată. De aceea, Eckhart Tolle îşi asumă cu fermitate
    principiul potrivit căruia omul nu este totuna cu mintea.
    Cunoaşterea este un produs al minţii care, fără să ne
    dăm seama, distorsionează adevărul lucrurilor şi în felul
    acesta ajungem să ne creăm propriul nostru adevăr sau
    propriile noastre adevăruri din care vor izvorî la nesfârşit
    alte şi alte adevăruri ce vor face obiectul superficialităţii
    noastre. Mintea este un instrument acţional specific
    dimensiunii sensibile în care trăim, dimensiune ce
    cuprinde în sine doar copii după idei, adică imperfecţiuni
    şi umbre. Cu alte cuvinte, trăim într-o lume a umbrelor,
    iar mintea noastră acţionează, atâta vreme cât îi
    permitem, în conformitate cu aceste umbre.
     Pe de altă parte, înţelegerea este posibilă în
    măsura în care menţinem în permanenţă comunicarea
    cu propriul nostru sine, cu interiorul nostru ce ascunde o
    comoară fiinţială şi transcendentă care nu poate fi definită cu ajutorul cuvintelor, ci în lumina comuniunii cu
    noi înşine prin intermediul căreia pătrundem pe o
    treaptă ascendentă a evoluţiei spirituale. Omul este
    înzestrat cu absolut tot ceea ce este nevoie, dar nu
    are cum să dobândească această înţelegere decât
    dacă se lasă mânat de acea putere a prezentului.
     Capacităţile pe care le ascunde natura
    umană şi la care s-a făcut o oarecare referire până
    acum, sunt speciale datorită faptului că ele provin
    din astral, sursa principală, de altfel, de unde ne
    dăm seama că gândurile noastre, acţiunile noastre,
    cuvintele noastre, ajung în astral. Având în vedere
    că noi ne tragem seva din astral, atunci – spune
    Eckhart Tolle – avem o datorie morală fundamentală
    faţă de noi înşine, şi anume aceea de a trata ceea
    ce nu are legătură cu sinele interior ca pe o entitate
    separată. Sinele ascunde acele capacităţi spectaculoase, sau să le zicem metafizice, iar pentru
    cunoaşterea Sinelui este necesară o stare perpetuă
    de abandon în noi înşine, ca mod de a accede către
    cele mai ascunse orizonturi de percepţie care fac
    obiectul fiinţării noastre specifice, fiecare fiinţare
    fiind, de altfel, un unicat, chiar ca urmare a moştenirii astrale a Sinelui a cărui nevoie primordială este
    întoarcerea la Sursă. Dar atâta vreme cât vorbim
    despre minte sau despre corp cu toate senzaţiile lui
    specifice, inclusiv cele de durere, ar trebui să ne
    dăm seama că este de datoria noastră să opunem
    o anumită rezistenţă sau să spunem un NU ferm
    suferinţei, durerii, incertitudinii etc. Tocmai pentru
    că suntem dependenţi de facultăţile empirice ale
    corpului sau de triumfalismul minţii noastre,
    identificabilă uşor cu ego-ul personal, ajungem să
    ne asumăm un statut de victimă şi implicit să nu
    promovăm extemporalul cu viaţa, care din fericire
    se tot repetă pentru ca noi la un moment dat să
    deprindem discernământul necesar.
     Din păcate, în general, oamenii preferă
    comoditatea aparenţelor. Nu întâmplător, doi mari
    moralişti francezi, La Rochefoucauld şi Paul Rée
    spuneau răspicat: Nimic nu este mai insultător
    decât aparenţele. De exemplu, de multe ori avem
    senzaţia că ne apasă o durere corporală, organică
    şi instantaneu devenim victime ale propriului corp.
    Noi răspundem durerii respective, sucombând
    parcă la nivel de atitudine în faţa ei, dar de câte ori
    încercăm să comunicăm cu această durere şi în
    mod automat cu corpul nostru? Mesajul pe care
    Eckhart Tolle încearcă să ni-l transmită este unul
    foarte simplu: în cele mai multe cazuri noi putem fi
    proprii noştri doctori, terapeuţi, desigur, respectând
    proporţiile şi situaţiile, dar pentru aceasta este
    nevoie să ştim să ne situăm dincolo de corp,
    afirmaţie totuşi nu tocmai uşor de penetrat.
     Viaţa ne pune în diferite situaţii, fiecare cu
    natura ei, dar cum ştim să fim prezenţi în situaţia
    respectivă? Prin a pătrunde dincolo de elementele
    componente ale acelei situaţii, asumându-ne în
    acest sens toate pârghiile intelectuale şi spirituale
    necesare, sau păstrând o dependenţă faţă de
    aparenţele multiple care ni se înfăţişează?
    O putere a prezentului nu se dobândeşte
    decât dacă ne acordăm răgazul necesar de a
    învăţa şi alte tipuri de limbaj decât cel verbal, cum
    ar fi, de pildă, cel corporal şi, nu în ultimul rând, cel
    interior care emană şi revarsă lumină asupra naturii
    noastre exterioare, vocea exterioară respectând în
    felul acesta firescul coexistenţei cu vocea interioară. De altfel, îndrăznind să facem mult necesarul excurs interior, independenţi fiind faţă de
    cuvinte, senzaţii, prejudecăţi sau aparenţe, ne cultivăm vocea interioară deja menţionată care va
    reprezenta o adevărată infuzie energetică şi spirituală atât pentru vocea noastră exterioară, cât şi
    pentru cei cu care interacţionăm direct la nivelul
    comunicării generale. De aceea, limbajul, deci comunicarea, are nevoie să treacă dincolo de cuvinte
    şi să atingă plenitudinea Cuvântului în realitatea sa
    tainică.
     Nimic nu este mai important decât a fi. Nu
    a şti, sau a face, sau a spune, ci a fi, căci tocmai
    calitatea de a fi le înglobează pe toate celelalte.
    Câtă vreme suntem, ne disciplinăm sinele, ne
    debarasăm de tabloul suprafeţei estetizat de multe
    ori de aparenţele înşelătoare. Astfel, ajungem să
    fim în raport direct cu Sursa care transmite toate
    informaţiile necesare sinelui nostru aflat în continuu
    proces de perfecţionare prin conturarea unor
    orizonturi energetice bazate pe autosugestie şi
    autocondiţionare. Altfel spus, potrivit lui Eckhart
    Tolle, noi suntem cei responsabili faţă de noi
    înşine, noi suntem cei care prin puterea prezentului
    ajungem să spunem da sau nu, să anihilăm
    dependenţa noastră de suferinţă. În măsura în care
    suntem prezenţi, vom conştientiza că întotdeauna
    vom avea două posibilităţi, iar alegerea noastră
    depinde doar de noi înşine.


    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5