Cu amintirea unui context istoric marcat de traumele colective ale secolului XX (pierderile masive de vieți tinere și generații întregi dispărute în războaie mondiale, regimuri totalitare, revolte și tranziții istorice), frica pentru viitor ni se amplifică.

Romulus Ungureanu nu este departe de aceste momente, când frica pentru viitor apare cu întrebarea finală pe care și-o pune în versul „Și-or mai fi generații de copii?” din poemul Ucigașii, publicat recent în Revista Luceafărul.

Poemul „Ucigașii”, ne determină să medităm asupra unei probleme grave, punând în centru ideea de dispariție a generațiilor clasice și de ruptură a continuității umane și culturale. Abordând teme ca moartea generațiilor, tăcerea puterii, tradiția și supraviețuirea, acest poem, cu un conținut de esență, provoacă o neliniște profundă, punând sub semnul întrebării viitorul însuși. ,,Se ucid generații”, o reluarea la fiecare secțiune, funcționează ca un refren tragic, accentuând inevitabilul și gravitatea faptului că suntem în fața uni ciclu neîntrerupt al distrugerii, ca fatalitate colectivă. Dar există un contrapunct, tradiția și supraviețuirea (versul: „Cine a înțeles bine tradiția, nu va muri.”).
Așadar, poemul ,,Ucigașii” este un poem al memoriei și responsabilității și denunță o formă de violență nu doar fizică, ci și simbolică, aceea a uitării, a interdicției de a vorbi despre trecut și valori tradiționale (versul: Tăcerea puterii de a nu pomeni), iar sub aspect imaginar („între noapte și zi”, „viitoare dimineți ce n-or răsări”), timpul devine un spațiu al morții, nu al speranței. Folosind antiteze  ca „setea de-a lovi sau setea de-a plânge”, violența și suferința sunt puse pe același plan, ambele ducând la distrugere. Este o voce despre generații pierdute în conflicte, în represiuni, în incapacitatea de a păstra vie tradiția. Dacă nu se rupe acest ciclu, viitorul copiilor, simbol al continuității, este pus în pericol.