Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Elena Chiponcă: „ Ionăşenii de ieri, de azi şi de mâine”

Median,GhPrimit pentru publicare: 30 mai 2015
Autor: Gheorghe MEDIAN
Publicat: 31 mai 2015

Elena Chiponcă
„ Ionăşenii de ieri, de azi şi de mâine”

Lista aşezărilor botoşănene cărora li s-au consacrat lucrări monografice, s-a completat de curând cu Ionăşenii, sat component al Comunei Truşeşti. Apărută la finele anului trecut, la Editura ieşeană „Pim”, lucrarea este semnată de inginerul Elena Chipoancă, fiică a Ionăşenilor, care a ţinut să noteze în Prefaţă, că dedică rodul străduinţelor sale nepoţilor săi şi „ … tuturor copiilor din satul Ionăşeni, ca şi celor care vor dori să-şi cunoască rădăcinile, îndemnându-i să cerceteze, să îmbunătăţească şi să folosească acest început de istorie al satului nostru.”

De la început, ţinem să subliniem că, autoarea a scris această lucrare, dintr-un profund sentiment de dragoste şi preţuire pentru satul în care s-a născut, de care s-a simţit legată prin mii de fire, şi pe care nu l-a părăsit niciodată. O dovadă, dincolo de cuvinte a acestui fapt, o constituie Muzeul de Etnografie pe care, prin străduinţele sale şi cu eforturile materiale şi financiare pe care şi le-a asumat, l-a amenajat cu câţiva ani în urmă la Truşeşti, o remarcabilă realizare, despre care, din nefericire, se vorbeşte prea puţin.

ChiponcaLecturând paginile monografiei, desprindem faptul că ideea scrierii unei asemenea cărţi, a pornit de la cercetările întreprinse de autoare, în direcţia colectării obiectelor pentru muzeu. Cei cu care a stat de vorbă, mulţi dintre aceştia locuitori ai satului Ionăşeni, i-au oferit, pe lângă numeroase piese etnografice, şi documente cu valoare istorică, pe care, din respect pentru donatori, s-a simţit datoare să le valorifice. Aşa a început să se informeze asupra vechimii localităţii, să ia legătura cu fii ai satului stabiliţi în alte localităţi din ţară, pentru a diversifica informaţiile despre trecutul Ionăşenilor şi nu în cele din urmă, să studieze, temeinic şi cu seriozitate, documentele privind satul nata, păstrate în fondurile documentare ale Serviciilor Judeţene Botoşani şi Iaşi ale Arhivelor Naţionale. Mai mult decât atât, pentru a nu se abate de la regulile scrierii unei lucrări monografice, autoarea a solicitat sprijinul unui specialist în domeniu, părintele Ioan Canciuc, autor al monografiilor Protopopiatelor Săveni, Darabani şi Dorohoi, cu al cărui Cuvânt Înainte, se deschide monografia, ale cărui îndrumări, au ferit-o de greşelile făcute de mulţi dintre autorii de lucrări asemănătoare.

Respectând reperele clasice ale unei lucrări monografice, autoarea oferă cititorilor, în cele 12 capitole ale acesteia, succinte prezentări ale cadrului geografic, evoluţiei istorice, organizării teritorial-administrative, vieţii economice, învăţământului, culturii, sănătăţii, vieţii spirituale şi tradiţiilor locului, acordând o atenţie deosebită aspectelor de ordin etnografic, pe care le stăpâneşte la nivelul unui specialist în domeniu. Concisă, cu un stil al prezentării extrem de precis, Elena Chiponcă reuşeşte să stârnească interesul cititorilor, nu numai prin claritatea exprimării ci şi, sau poate mai cu seamă, prin mulţimea de date privind Ionăşenii, unele evocate doar în lucrări generale care privesc judeţul Botoşani, altele inedite.

Referitor la trecutul aşezării, autoarea face referire la cercetările arheologice efectuate în punctele Movila, Ţintirim şi Pivniţe de pe teritoriul acesteia, în urma cărora au fost scoase la iveală numeroase vestigii, care probează faptul că locuirea omenească, a început aici, încă din neoliticul târziu, continuând neîntrerupt până în epoca medievală, când ia fiinţă Ionăşenii. În privinţa numelui satului, autoarea consideră că este un derivat al antroponimului Ionaş, cu ajutorul sufixului eni, Ionaş fiind, cu certitudine, primul jude sau cneaz al aşezării. Satul a fost stăpânit, din vechime de familia boierilor Balş, despre care, Mihai Dimitrie Sturdza, scria că „sunt descendenţi ai lui Sas, fiul lui Balc, se trag din Albania şi sunt înrudiţi cu conducătorii Dalmaţiei, Sloveniei, Croaţiei, Bosniei, Serbiei şi Bulgariei”, iar în Divanul Moldovei din anul 1813, se afirma că „au deţinut cele mai dintâi ale pământului cinuri, iar încuscriri au avut cu cele mai dintâi familii de domni stăpânitori ai ţărilor acestora şi cele mai mari case boiereşti ale pământului acestuia.” Numele localităţii Ionăşeni este consemnat pentru întâia dată în scris două ipisoace din anul 1598, prin care vornicul Cârstea Balş dădea copiilor săi Gheorghe şi Fedora, părţi din satul Ionăşeni, ţinutul Hârlău.

De-a lungul timpului, moşia Ionăşeni, rămasă în stăpânirea familiei Balş peste 250 de ani, a aparţinut, conform documentelor vremii – medelnicerul Vasile Balş (1642), pârcălabul de Dorohoi, Ionaşcu Balş (1654), spătarul Andrei Balş (1741), paharnicului Constantin Balş (1783), căminarului Vasile Balş (1803), lui Grigore Balş, agă (1803), iar după moartea acestuia, surorii sale Anastasia Greceanu, care în anul 1853, o vinde marelui spătar Dimitrie Gavrilaş.

Administrată, după moartea acestuia, de fii săi Costache şi Stefan, care şi-o şi împart, moşia Ionăşeni s-a diminuat, în urma împroprietăririi a câtorva zeci de familii de clăcaşi, conform prevederilor Legii agrare, din anul 1864. Costache Gavrilaş, confruntat cu o serie de probleme de ordin economic, amanetează moşia bancherului ieşean Daniel Cohn, iar o parte a acesteia o dăruieşte Schitului Cozancea. După moartea lui Costache Gavrilaş,, făcând dovada faptului că nu-şi recuperase de la acesta, împrumutul dat la amanetarea moşiei, Daniel Cohn intră, prin hotărârea Tribunalului Iaşi din mai 1883, în posesia moşiei, pe care, în acelaşi an, o vinde lui Anton I. Donciu.

Partea de moşie stăpânită de Ştefan Gavrilaş, decedat în anul 1872, a fost moştenită de fiicele sale Eugenia, căsătorită cu Vasile Isăcescu şi Natalia, căsătorită cu Nicolae Hasnaş şi apoi cu dr. Vasile Vrabie. Cele două moşii, având împreună 1120 hectare, au fost administrate, conform înţelegerii dintre cele două surori, de Vasile Isăcescu, despre care, se cuvine să amintim, că a fost primar al oraşului Botoşani între anii 1905 -1906 şi prefect al judeţului în anul 1912.

Reforma agrară de la sfârşitul Primului Război Mondial a afectat şi moşiile celor două fiice ale lui Ştefan Gavrilaş, care, parţial, au fost expropriate, în folosul ţăranilor îndreptăţiţi conform legii, să primească pământ. O nouă etapă în reconfigurarea proprietăţilor funciare, va fi marcată de reforma agrară din anul 1945, când, ceea ce rămăsese din marile moşii de pe teritoriul localităţii, a fost expropriat şi împărţit, fără despăgubire, ţăranilor fără pământ, orfanilor, văduvelor de război şi celor care au luptat împotriva hitleriştilor, în cel de Al Doilea Război Mondial. Peste puţin timp însă, agricultura românească intra în procesul de colectivizare, ţăranii din Ionăşeni neputându-se opune acestui curent, şi ca atare, determinaţi să-şi reunească pământurile în G.A.C. „ 7 Noiembrie”, al cărei act de înfiinţare, a fost semnat la 29 august 1961.

Dincolo de prezentarea Ionăşenilor din perspectiva proprietăţii asupra pământului, autoarea monografiei face o deosebit de interesantă trecere în revistă a evoluţiei satului, din punct de vedere al evoluţiei numerice a populaţiei, ocupaţiilor, modului de organizare a gospodăriilor sătenilor, învăţământului, culturii, sănătăţii, tradiţiilor şi obiceiurilor şi nu în ultimul rând al participării locuitorilor satului, la marile evenimente istorice care au marcat istoria ţării.

Reţinem, din datele statistice menţionate în monografie, faptul că, prima menţionare asupra numărului locuitorilor satului este făcută în catagrafia din anul 1772, care consemnează existenţa, în acel an, a unui număr de 44 de case (dintre care 6 nelocuite), şi 38 de familii, adică aproximativ 100 de persoane. Celelalte catagrafii şi recensăminte, din anii următori, consemnează o creştere continuă populaţiei, ajungând ca în anul 1966, să fie recenzaţi 2012 locuitori.

Din punct de vedere al ocupaţiilor, în mod firesc, majoritatea locuitorilor satului erau legaţi de agricultură, cultivarea plantelor şi creşterea animalelor, fiind predominante. Au existat în sat, de-a lungul întregii sale existenţe şi localnici care au practicat diverse meşteşuguri, în special cele legate de prelucrarea lemnului (dogari, dulgheri, tâmplari, rotari), autoarea consemnând numele celor mai cunoscuţi dintre aceştia. De asemenea, la începutul secolului al XX-lea ,în sat existau două mori, avându-i ca proprietari pe Vasile Isăcescu şi Leon Flaişer.

In ceea ce priveşte comerţul, ca în orice sat, şi la Ionăşeni au existat nelipsitele crâşme, şi mai mulţi comercianţi, ( trei în anul 1901 şi şase în 1929), majoritatea evrei.

În anul 1937, obştea sătească din Ionăşeni a înfiinţat Cooperativa „Deşteptarea”, care aducea, în sat, din localităţile învecinate, diverse mărfuri solicitate de localnici. În anul 1946, cooperativa s-a transformat în magazin sătesc.

Se cuvine amintită, ca o realizare deosebită, şi înfiinţarea, în anul 1903, a unei bănci populare, destinată acordării de împrumuturi băneşti, cu dobândă mică ( 8/9 %), sătenilor, ajutându-i astfel să evite împrumuturile înrobitoare la cămătari. Numită „Vulcanul”, având un capital de 300 000 lei, banca a fost condusă de preotul Nicolae Costinescu, unul dintre cei mai respectaţi oameni ai satului.

În ce priveşte învăţământul, autoarea monografiei face o minuţioasă prezentare a evoluţiei acestuia, de la prima şcoală primară, înfiinţată în anul 1876, până în anul 2014, consemnând numele tuturor învăţătorilor care au predat elevilor din Ionăşeni. Reţinem, ca pe un exemplu cu totul deosebit, pe învăţătorul Ioan N. Costinescu, fiu al satului, care în perioada 1913 – 1921, în care a fost titularul şcolii primare din localitate, a înfiinţat primele biblioteci ale elevilor, cu cărţi cumpărate de la editurile „Minerva” şi „Socec”, a înfiinţat prima farmacie şcolară, cu medicamente cumpărate dintr-un fond special al Băncii Populare „Vulcanul” şi a achiziţionat, pentru uzul şcolii, un aparat de proiecţie.

Consemnând cele mai importante elemente care caracterizează şi particularizează Ionăşenii, autoarea monografiei nu putea să nu se refere la viaţa spirituală. În acest sens, o atenţie deosebită a acordat lăcaşurilor de cult de pe teritoriul satului, patru la număr, trei dintre ele fiind ctitorite de familia Balş: Biserica de lemn „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”(1684), de marele paharnic Constantin Balş şi soţia sa Ecaterina, Biserica „Naşterea Maicii Domnului”, (1776) de paharnicul Constantin Balş şi Biserica „Adormirea Maicii Domnului” (1732) de la Schitul de călugări Cozancea, de stolnicul Vasile Balş. Cea de a patra biserică, aflată în centrul satului, având hramul „Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena”, a fost târnosită în anul 1925. Referindu-se la aceasta, autoarea scoate în evidenţă figura luminoasă a preotului paroh Nicolae Costinescu, primul care a slujit aici: „ …Fire vulcanică, voinţă de fier, gândire pozitivă, minte ordonată, gând activ, într-o continuă mişcare, econom şi chibzuit, prevăzător, fără a fi lacom, tenor, cu o voce neîntrecută, mereu la dispoziţia sătenilor, nu numai duhovniceşte ci şi ca sprijin material”, un exemplu, din toate punctele de vedere pentru locuitorii satului.

Tuturor bisericilor le sunt dedicate pagini pline de date interesante, autoarea folosind în demersul ei un important număr de izvoare documentare, susţinute de o convingătoare ilustraţie foto.

Dintre capitolele monografiei, cele care privesc gospodăria ţărănească şi tradiţiile reprezintă, în foarte mare măsură, contribuţia originală a autoarei. Pasionată de antropologie, preocupată de valorificarea a ceea ce a mai rămas din civilizaţia rurală specifică zonei în care se află Ionăşenii, realizatoare, aşa cum aminteam la începutul acestui articol, a unui deosebit de interesant muzeu etnografic la Truşeşti, Elena Chiponcă, dă aici dovada competenţei sale în materie de etnografie. Descrierea vechii case ţărăneşti, a modului de construcţie a acesteia, a interiorului, sub aspectul compartimentării lui, a dotării cu mobilier şi decorării cu scoarţe şi lăicere, specifice zonei, descrierea anexelor gospodăreşti, a portului tradiţional şi alimentaţiei, ne întăresc convingerea că Elena Chiponcă este un adevărat specialist, care stăpâneşte cu autoritate domeniul asupra căruia s-a aplecat.

Nu putem să încheiem aceste câteva opinii despre „Ionăşenii de azi, de ieri şi de mai demult”, fără a aminti faptul că autoarea a folosit în realizarea monografiei, pe lângă lucrările generale, cele speciale şi documentele de arhivă şi un important număr de documente inedite, fapt ce creşte considerabil valoarea operei sale. Deşi ele sunt citate în lucrare, ne face o deosebită plăcere să le amintim: Ioan N. Costinescu „Pagini din viaţa şi activitatea unui învăţător – 1912- 1947, 1950 – 1952”, Iaşi, 1964; Ortansa Ateşoaie „Monografia Comunei Truşeşti”, Truşeşti, 1973; Petru Olaru, Eugen Olaru „Monografia satului Truşeşti”, Truşeşti, 1980; Vladimir Bejenaru „Carte de onoare a eroilor patriei din Satul Ionăşeni”, Ionăşeni, 1982 şi Ioan Zvâc „Martor la graniţa dintre generaţii”. Iaşi, 2001.

Aflată la prima sa carte, Elena Chiponcă a demonstrat că are calităţile unui adevărat cercetător, talent scriitoricesc şi motivaţia necesară pentru a se afirma şi într-un alt domeniu decât cel pentru care s-a pregătit. Ii urăm succes şi o aşteptăm şi cu alte lucrări interesante, despre zona Truşeştilor, cunoscută mai ales sub aspect arheologic, dar care, monografia de faţă o dovedeşte, este atât de plină de lucruri despre care încă nu s-a scris.

 

 

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 39 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5