Primit pentru publicare: 3 oct. 2017
Autor: Ionel NOVAC
Publicat: 4 oct. 2017
Editor: Ion ISTRATE
Nu, nu este o nouă adăugire documentară la biografia lui Mihai Eminescu, deşi nu putem exclude ca o astfel de informaţie să fie într-o bună zi, mai ales având în vedere că acesta a ajuns, în ultimii săi ani de viaţă, de două ori (august-septembrie 1885 şi iulie 1886) la Odesa şi Kuialnik, nu prea departe de Ismail, pentru a-şi trata “picioarele arhioloage”.
Însoţind “Caravana cinematografică Români pentru Români” în Ucraina, la mijlocul lunii septembrie a.c. m-am aflat pentru câteva zile la Ismail, astăzi un important port ucrainean la Dunăre. Manifestarea, constând în proiectarea a două filme româneşti (“Portrete în pădure”, în regia lui Dinu Tănase şi “Dacii”, regizat de regretatul Sergiu Nicolaescu), s-a desfăşurat în incinta Centrului de Informare al României din cadrul Universităţii Umaniste de Stat din localitate.
Centrul, inaugurat la 20 decembrie 2016 şi având-o coordonatoare pe doamna Natalia Ursu, este unica instituţie românească din cadrul unei universităţi de stat din Ucraina. De la înfiinţare şi până în prezent, acesta a găzduit o serie de manifestări precum Festivalul “Mărţişor”, cursuri de limba română, Ziua Mondială a Poeziei şa.
Ca iubitor al lui Mihai Eminescu, mare mi-a fost însă surpriza, dar şi bucuria să constat că spiritul Poetului Naţional este prezent şi la Ismail, într-o regiune în care limba română încă mai reuşeşte, chiar dacă destul de greu, să răzbată printr-un amalgam de limbi slave (rusă, ucraineană, bulgară ş.a.).
Confirmând zicala cu omul potrivit la locul potrivit, Natalia Ursu a organizat, la 14 iunie 2017, prima manifestare dedicată lui Eminescu, “Comemorarea marelui poet Mihai Eminescu”, activitate care se doreşte a fi continuată în anii viitori. În prezenţa ambasadorului României la Kiev şi a altor diplomaţi români de la Odesa, a unor membri ai comunităţii româneşti din zonă, studenţi, dar şi a rectorului Universităţii, s-a derulat un frumos program cultural, cu recitări de poezii, cântece, dansuri populare, care a culminat cu înmânarea premiilor pentru concursul de eseuri “Identitate românească în spaţiul european”.
În vederea acestei manifestări, coordonatoarea Centrului a pregătit din timp câteva vitrine cu cărţi, albume, dicţionare, fotografii, DVD-uri, o hartă a României Mari, obiecte de ceramică românească, dar şi un colţ dedicat lui Mihai Eminescu: câteva ediţii ale cărţilor sale, fotografii, pliante, diplome, o cupă având inscripţionat numele poetului, cărţi poştale ş.a. Mai mult, cu aportul unor talentate studente a realizat şi o mini-expoziţie cu desene inspirate din opera eminesciană, care poate fi văzută şi în prezent.
Nu pot încheia fără a menţiona şi teza de doctorat a doamnei Elena Golovanova, conferenţiar la catedra de limba română a Universităţii, “Omul şi civilizaţia în poemul lui Mihai Eminescu Memento Mori”, lucrare apărută în 2015, în limba ucraineană, care se înscrie pe aceeaşi linie a preocupărilor eminesciene la Ismail.
Văzându-i şi cunoscându-i acum pe etnicii români de la Ismail, sunt convins că tradiţia omagierii Luceafărului poeziei româneşti va continua cu şi mai multă amploare în anii care vor urma. Cu sprijinul instituţiilor abilitate din ţară, dar şi din Ucraina (Ambasada de la Kiev, Consulatul General de la Odesa), în perioada celor două zile semnificative pentru Poet (15 ianuarie şi 15 iunie) s-ar putea organiza şi unele expoziţii cu tematică eminesciană (cartofilie, filatelie, carte veche, medalistică ş.a.). S-ar contribui, astfel, la păstrarea, dezvoltarea şi afirmarea identităţii etnice şi culturale româneşti, dar şi la mai buna cunoaştere şi promovare a operei şi personalităţii lui Mihai Eminescu în spaţiul ucrainean.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania
Intresant material.