Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

EMINOVICI ŞI RANGURILE SALE BOIEREŞTI

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 8 (128), Aug. 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

EMINOVICI ŞI RANGURILE SALE BOIEREŞTI

Primit pentru publicare: 09 Aug. 2019
Autor: Ing. Nicolae IOSUB, redactor al Revistei Luceafărul
Publicat: 10 Aug. 2019
© Nicolae Iosub, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro


 

EMINOVICI ŞI RANGURILE SALE BOIEREŞTI

 Gheorghe Eminovici şi Raluca Iuraşcu au avut pretenţii că se trag din familii de boieri şi se tachinau deseori, care dintre ei este de viţă mai nobilă, Raluca susţinând că străbunii ei au fost boieri de I-a mână faţă de Eminovici care a devenit boier prin intervenţia lui Costache Balş la domnitor. La rândul lui, Eminovici îi răspundea că mai boier a fost rusul Alexa Donţu, bunicul Ralucăi.

     Se cunoaşte că Gh. Eminovici  se tragea dintr-o familie de ţărani din satul Călineştii lui Cuparencu, tatăl său, Vasile Eminovici, fiind dascăl la biserica din sat până se stinge din viaţă, în 1844. La vârsta de 18 ani, Gh. Eminovici trece cordunul în Moldova pentru a nu fi luat în armata austro-ungară. După ce baronul Ioan Crâste ia în arendă moşia lui C-tin Balş de la Dumbrăveni, îl ia ca grămătic pe Gh. Eminovici, pe care îl învaţă cum să ţină evidenţele şi documentele moşiei.

Din această perioadă, când era în plină desfăşurare războiul ruso-turc (1828-1832), proprietarii de moşii aveu obligaţia de a colecta zahirelele (,,zahirea înseamnă grâu arnăut şi cârnău, orz şi popuşoi”- Gh. Ungureanu- Eminescu în documente de familie) şi de a le expedia armatelor ruseşti, produsele ajungând până la Galaţi. Gh. Eminovici avea sarcina de a se ocupa de colectarea şi expedierea acestor produse, organizând aceste transporturi, pentru a ajunge în bune condiţii la destinaţie. Această activitate de încredere acordată lui Gh. Eminovici avea să fie un motiv serios de a i se acorda diferite ranguri de către domnitorul Mihail Sturza. Primul titlu acordat a fost acel de sluger (“boier care aproviziona curtea şi armata cu carne şi lumânări. Mai târziu un grad mic de boierie fără exercitarea funcţiei”). Este posibil ca din această perioadă să i se fi acordat acest rang.

În anul 1835, Gh. Eminovici îndeplinea funcţia de vătaf al moşiei Dumbrăveni, aşa cum se poate observa din Reclamaţia din 26 noiembrie, către Vornicia ţinutului Botoşani: ,,Cătră cinstit Vornicia ţănutului Botoşenii, Gheorghi Eminovici vătavu dumisale nadvorni – sovetic i cavaleri Constantin Balş, proprietari moşielor supt numi de Dumbrăveni. Ieri, la 25, a.l., viind de la târgul Burdujeni un ficior, anume Gheorghi sân Andrei Isăcescu din Dumbrăveni, şi trecând prin satul Salcea, au eşit înainte nişte ogrăzeni a posesorului de acolo, Neculai şi întrebându-l de unde este el le-au dat răspuns cum că este din Dumbrăveni; şi ei, fără să-i facă mai departe întrebare, cu samavolnicie, i-au luat doi boi… Dacă prin poruncile cinstitei Vornicii nu s-ar siguripsi drumuri de către acei samavolnici precum sânt aceşti mai sus-pomeniţi, apoi vom fi siliţi a lua aice măsuri spre siguripsirea şi apărarea noastră şi în sîvârşit să se sloboadă aspră poruncă de cătră cinstita Vornicie spre a se întoarce boii înapoi şi dacî cineva să socoteşte obijduit din partea noastră apoi trebuie să-şi caute dreptăţile prin drumul giudecăţii. Gheorghi Eminovici, 26 noiembrie 1835, Dumbrăveni”.

Reclamaţia este scrisă de Gh. Eminovici, care răspundea de ordinea din localitatea Dumbrăveni şi atenţionează Vornicia că dacă nu se iau măsuri ca să se înnapoieze boii, ei pot sa-şi facă şi singuri dreptate.

Pe 8 octombrie 1836, Gh. Eminovici trimite Isprăvniciei Botoşani, doi oameni străini, pentru cercetare, şi ,,nefiind răspunsurile potrivite şi fiind şi fără paşaport să trimit cinstitei Isprăvnicii de a cărora primire să pofteşte rospiscă”. Ca vătaf al moşiei Dumbrăveni, Gh. Eminovici trebuia să aibă grijă de bunul mers al activităţii pe moşia lui Balş, dar şi al comunităţii locale, rezolvând orice abatere disciplinară, ţinând legătura cu oficialităţile statului.

Pe 28 septembrie 1838, Constantin Balş dă o procură vătafului său, Gh. Eminovici, ca să-l reprezinte într-un proces la Dorohoi, ca ,,să stea în judecată”, cu un datornic Maier sîn Şmil ,,şi aşa după cum va da sfârşit va fi primit şi de mine”. C. Balş avea mare încredere în Gh. Eminovici, un slujitor cinstit, muncitor, cu grijă faţă de averea stăpânului său. La rândul lui, Teodor Grosu din Iaşi, un partener de afaceri a lui C. Balş, într-o scrisoare, recomandă să-l preţuiască pe Eminovici: ,,mă rog din tot sufletul meu preţăluieşte-l pe dumnealui Gheorghe Eminovici ca pe un om cinstit, vrednic şi voinic la toate (Scrisoare către Alexandru von Bizay din 28 decembrie 1839).

În condica de ranguri boiereşti (Arh. St. Iaşi, fond Secretariatul de Stat al Moldovei, nr.344), ce funcţiona în urma legii prin care se acordau ranguri boiereşti, ca recompense  pentru ,,slujbe” făcute ţării sau posturi ocupate în diferite instituţii administrative şi judecătoreşti, la f. 136, v, litera I, se află şi numele lui Eminovici:,,Gheorghe Iminovici, sulger, pentru slujbe, căminar,  Ofis 1326, 12 mai 1841”. În condică nu se menţionează anul când a obţinut rangul de sluger (probabil după ce C. Balş l-a făcut vechil pe moşia Dumbrăveni), dar aceste ranguri se acordau de către boieri pentru întărirea autorităţii acestor oameni de încredere faţă de ceilalţi locuitori (Gh. Ungureanu- Eminescu în documente de familie– Ed. Minerva, Bucureşti, 1977).

Pe data de 7 aprilie 1841, Gh. Eminovici face o cerere domnitorului Mihai Sturza, la îndemnul lui C. Balş, pentru a fi răsplătit pentru slujbele facute patriei:

,,Pre Înălţati Doamni!
Din copilării m-am găsit slujind Patriei şi mai vârtos cu prilejul trecerii rosieneştilor oşti în transportarisire di zaherele şi a polcurilor.Pi toţi priitorii Patriei îi văd îndestulaţi prin adăpostoasa îndurare a Înălţimei Voastre.
Iară eu şi până astăzi mă găsecsc departi di tot ajiutoriul, cu sângură numai nădejde a dobândi căzuta-mi răsplătiri în luminatili zili a Înălţimii Voastre.
Pentru aceea, întru cea mai adâncă supuniri, rog înalta-vă milostivire că, precum obşteşte ca un adevărat părinte răvarsaţi faciri di bini, să vă milostiviţi a arăta şi cătră mini părinteasca voastră adăpostiri şi vecinic veţi avea pominire.
Al Înălţimii Voastre întru tot supusă şi plecată slugă, Gheorghi Iminovici sluger”.

Rezoluţie: Postelnicia. I se recomenduieşte pe iscălitul ca să se miluiască cu un rang potrivit. În 7 aprilie 1841. Mihail Sturza Voievod,  Decret  No. 1326”.

Cancelaria domnească emite decretul nr. 1326, prin care Gh. Eminovici este ridicat la rangul de căminar.

Decretul No. 1326 din 12 mai 1841 prevede:
    ,,Cu mila lui Dumnezeu
    Noi Mihail Grigore Sturza, Voievod Domnul Ţării Moldovei, Dumisale Slugerului Gheorghe Iminovici,
    Luând în băgare de seamă slujbele ce a săvârşit patriei în osăbite vremi, dar mai ales sub vremelniceasca cârmuire, noi găsim de cuviinţă a-i face cuvenita răsplătire şi dar după prerogativa ce avem, iată prin acest al Nostru Domnesc Decret îi hărăzim rangul de Căminar, dânduţ dreptate a te iscăli şi a se face cunoscut cu acest rang, pentru care poruncim Sfatului ca să-l treacă prin acturile cârmuirei cu rangul de căminar. M. G. Sturza V.V. No.1326, 1841 Mai 12 zile”.

Gh. Eminovici a fost în audienţă, după obicei, să-i mulţumească lui Vodă, zicându-i: ,,Să trăieşti, Măria- Ta, am venit să mulţumesc pentru boierie! La care domnitorul i-a spus: ,,Prin ce crâşme te-i tăvăli de-acu înainte?”. Domnitorul ştia că mulţi dintre cei ridicaţi în rang  nu făceau cinste acestor funcţii şi după acordarea rangurilor Vodă le făcea câte o dojană.

Înainte de acordarea rangului de căminar, boierul Costache Balş intervine pe lângă domnitorul Mihail Sturza, în vederea acordării acestui rang, aşa cum se observă din scrisoarea lui Teodor Grosu din Iaşi către Constantin Balş:,,Cu plecăciune mă închin dumitale cucoane Costachi! Cinstita scrisoare Dumnilor- voastre am primit cu mare bucurie, martie în 17, şi după cum aţi poroncit întocmai am urmat. Cu dumnealui cuconul Costachi Cantacuzino i-am încredinţat scrisoarea eu, însuşi în mâna dumisale, şi cetind-o s-au bucurat foarte mult, vorbindu-mi cum că va trimite socoteala dumnilor- voastre, a dumisale cuconului Costache Sturza. Totodată înştiinţez cum că dumnealui Eminovici are să primească cin de căminar numaidecât în zilele acestea.

Stăpânilor sărut mânile cu ce mai adâncă supunere iar a dumitale mă însămnez plecată slugă  Toader Grosu  serdar, 1841, martie 18, Eşii”.

După cum se poate observa din scrisoare, C. Balş intervenise la domnitor, probabil cu daruri, în afara serviciilor aduse de Eminovici Ţării, pentru numirea lui  în rangul de căminar.

Gh. Eminovici, insistă pe lângă Costache Balş să obţină rangul de căminar, deoarece avea în vedere să ia în arendă de la Eforia Botoşani, colectarea pe timp de trei ani a taxei (accize) ce se încasa pe cantităţile de vin, rachiu şi păcură ce intrau în Botoşani pentru consumul locuitorilor. Acest lucru s-a înfăptuit pe 14 septembrie 1843, fiind ajutat în această afacere de socrul său, stolnicul Vasile Iuraşcu. Contractul de colectare a accizelor i-au adus lui Gh. Eminovici venituri însemnate, cu care a refăcut casa ce o cumpărase Raluca pe Calea Naţională nr. 179.

După ce Gh. Eminovici cumpără două cincimi din moşia Ipoteşti de la Eufrosina Petrino, el intră deja în rândul boierilor, astfel că, într-un tabel întocmit de ocolul Târgului, ţinutul Botoşani, el este trecut la poziţia 6, cu proprietate în Ipoteşti, alături de alţi 15 boieri. Eminovici şi-a văzut împlinit visul lui de-o viaţă, de a avea proprietatea lui şi de a fi singurul său stăpân.

Eminovici a reuşit prin multă muncă, corectitudine şi multă ambiţie să intre în rândul boierimii mijlocii, muncind din greu pentru a-şi mări averea şi pentru a-şi putea întreţine pe la diferite şcoli copiii.

Înainte de 1989, s-a tot afirmat că Gh. Eminovici a fost un om sărac, şi-a întreţinut cu greutate familia şi copiii la şcoală, înfierându-se regimul burghezo- moşieresc exploatator. De aceea Mihai Eminescu ar fi scris şi poezia ,,Împărat şi proletar”, dată mereu ca exemplu de autorităţile comuniste.

Aceste afirmaţii erau false, în realitate Gh. Eminovici a avut mereu posibilităţi materiale, chiar dacă anii secetoşi îi aduceau venituri mai mici. Aşa se explică faptul că, în 1884, la moartea sa, chiar dacă el nu mai era proprietarul Ipoteştilor, ci numai arendaş, Matei reuşeşte să vândă, 27 vite mari, trei vagoane de porumb şi 5 stoguri cu fân. Eminovici mai avea şi sume de bani, daţi cu împrumut, din dobânda cărora a putut să trăiască Harieta.

Căminarul Gheorghe Eminovici este un exemplu reprezentativ a acelor mici proprietari şi funcţionari publici, care prin pregătire, muncă susţinută şi servicii aduse statului, au reuşit să capete ranguri boiereşti, care i-au ajutat în viaţă pentru a se ridica pe scara socială a vremii.

      GLOSAR: CĂMINAR- boier care avea în grijă strângerea dării pentru băuturile spirtoase. Rang boieresc onorific, fără exercitarea funcţiei în secolul XIX; SLUGER- boier care aproviziona curtea şi armata cu carne şi lumânări. Mai târziu un grad mic de boierie fără exercitarea funcţiei; VĂTAF- supraveghetor al persnalului (slugi, argaţi, robi ţigani) care deserveau o curte boierească la oraş sau la moşie; ZEHEREA sau ZAHIREA- grâu arnăut şi cîrnău, orz şi popuşoi. Evidenţa acestor produse se ţinea în ,,condica de iznasi- zahirea”.

Bibliografie:
1.Gh. Ungureanu- Eminescu în documente de familie– Editura Minerva, Bucureşti, 1977;
2.George Călinescu- Viaţa lui Mihai Eminescu– Ed. Junimea, Iaşi 1964;
3.I.D. Marin –Eminescu la Ipoteşti– Ed. Junimea, Iaşi, 1979.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.587 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2019 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5