Primit pentru publicare: 7 mart. 2016
Autor: Marian MALCIU, Slatina-Olt
Editor: Ion ISTRATE
Publicat: 7 mart. 2016

ESCALADÂND VERTICALA CUVINTELOR
Am în faţă un volum inedit de versuri, iar acest inedit nu evidenţiază faptul că este vorba de o proaspătă publicaţie, ci faptul că autorul său – îndeobşte cunoscut printr-o multitudine de cărţi publicate, căutate şi citite de numeroşi iubitori de literatură, lansează pentru prima oară un volum de versuri, care, la rândul lor, sunt absolut inedite prin formă şi stil.

Este vorba despre volumul „FRAGILITATE – Cuvinte pe verticală”, pe care Măria Sa Autorul – Ion N. Oprea, a avut amabilitatea să mi-l ofere în urmă cu foarte puţin timp. Titlul cărţii nu este o întâmplare, o inspiraţie de moment, ci doreşte să prevină cititorul că în paginile sale sunt cuprinse numeroase gânduri, constatări, descoperiri, acţiuni şi inacţiuni, sentimente şi trăiri simţite doar cu ochiul sufletului, meditaţii etc, toate exprimate în „cuvinte pe verticală”. Adevărat, de regulă, poezia este scrisă pe verticală, în versuri orânduite, după anumite criterii, în strofe, cu respectarea regulilor de scriere ale Limbii Române, cu respectarea, deci, a Gramaticii Limbii Române, ceea ce autorul în cauză respectă de la sine de când a învăţat să citească şi să scrie, adică încă de acum aproape 80 de ani…

De data aceasta, aşa mucalit, cum îl recunosc unii dintre prietenii săi, dar întotdeauna bine documentat şi deosebit de obiectiv în cercetările istorice sau literare ori în analizele făcute pe marginea rezultatelor obţinute şi certificate, precum îl ştim cu toţii, Domnul Ion N. Oprea – ori, pe scurt, INO, pare că ironizează autori de versuri aruncate vertical pe suport de hârtie sau electronic, fără însă a avea un conţinut de sine stătător sau o idee în baza cărora să salte rima şi ritmul de bucurie că sensibilizează lectorul, fără a avea semne de punctuaţie şi, fireşte fără un stil anume. Da, adevărat, s-au dat denumiri unor asemenea tipuri de poezie, dar…, fraţilor, dacă nimic a spune nu are autorul, dacă reguli ale limbii naţionale (limbă oficială de stat) şi ale gramaticii sale, dar nici semnele de punctuaţie nu sunt respectate, se mai poate numi poem, precum, pompos, doreşte acel autor? El poate fi numit poet? Cred că domnul INO, răspunde hotărât: NU, iar eu sunt în deplin acord cu domnia sa!

Da, „cuvinte pe verticală” sunt şi poeziile din acest volum. Ca aşezare doar. În rest, poeziile poartă un titlu, iar acesta este tipărit cu litere mai apăsate (îngroşate) decât cuvintele ce-l urmează, care, la rândul lor, stratificate în versuri, sunt scrise cu literă mare, de tipar, pentru înţelesul tuturor, la început de poezie,  strofă ori frază, dacă aceasta nu are continuitate cu ideea celei anterioare. Şi, ca să fim în clar cu totul, între aceste cuvinte sunt semne de punctuaţie şi de ortografie, acolo unde trebuie, după rostul lor, inclusiv cratima, cenuşăreasa multor texte ce inundă internetul şi, din nefericire, chiar şi unele cărţi publicate ori acte oficiale, pe ici-pe acolo. Ei bine, dacă doriţi să ştiţi precis, nu, nu am găsit virgulă între subiect şi predicat!

Pe de altă parte, este foarte posibil ca autorul să se persifleze pe sine, dar, scuzaţi-mă, este doar o părere, adevărul fiind cunoscut numai de către domnia sa! Totuşi, varianta a doua nu o pot susţine cu tărie. Conţinutul poeziilor mă contrazice. Domnul Ion N. Oprea, chiar dacă nu a fost interesat de regulile sintactice, a fost preocupat, în primul rând, de intenţia sa de comunicare, de maniera în care o face, de metodele şi mijloacele menite a-i permite să se facă uşor înţeles, pentru că, este cât se poate de clar scopul principal  al domniei sale şi anume, reuşita comunicării. Doresc să vă reamintesc, comunicarea a fost dorită şi lansată încă din tinereţe, iar numeroasele sale lucrări de ziaristică, memorialistică, istorie şi mai apoi de tip antologic, au convins că se raporta la toate vârstele, la oameni situaţi pe diferite niveluri de cultură, de pregătire generală şi experienţă de viaţă şi, se înţelege de la sine, diferiţi prin profesie. Conştient sau nu de reuşita sa, a perseverat şi a atins cote înalte, apreciate de public, de colaboratorii săi din Cenaclul literar la distanţă, pe care l-a înfiinţat şi la coordonat în condiţii excelente, publicând nu mai puţin de zece volume de antologie…

În deschiderea volumului „Fragilitate”, parcă pentru a întări varianta ironizării celor care scriu „Înşirând cuvinte goale/ Ce din coadă au să sune” („M. Eminescu – „Criticilor mei”), autorul a ales să fie poezia „Eminescu”, ceea ce demonstrează mai mult decât aş putea descrie eu aici. Domnia sa chiar explică de ce anume a hotărât să scrie „pe verticală”, adică să publice versuri, reuşind să spună mai multe decât ne-am fi imaginat atât despre cuvinte, prozodie şi chiar despre Poetul Nepereche: „Şi acum mi-aduc aminte/ şi mă-nclin/ şi-i cer iertare/ Marelui Poet/ c-am ajuns să scriu/ în şiruri/ chiar şi un sonet;/ şi comit un sacrilegiu/ înşirând cuvintele/ să devin şi eu modern/ şi disloc suitele/ tot pe verticală -/ nu e de mirare,/ multă lume bună,/ cu pretenţii literare/ se desprind de Mit/ şi-l demitizează/ şi cu multe patimi grele/ îl caracterizează,/ să ni-l izoleze.”

Este un omagiu sensibil, este un mare semn de respect faţă de poetul neamului, de valoarea operei sale, atât sub aspect poetic cât şi publicistic. Nici nu este de mirare, dacă avem în vedere admiraţia aceluiaşi autor,  transparent şi constant exprimată, faţă de ţară şi de neam, faţă de trecutul istoric al acestuia: „prin mine,/ ca şi prin tine,/ române,/ curge sânge de dac,/ care ne păstrăm datinile şi obiceiurile,/ chiar şi zâmbetul lui Zalmoxis-zeu,/ în faţa morţii,/ tot dacic este./ L-am păstrat,/ iar neamul meu,/ de aceea,/ nu se lamentează,/ nu se înspăimântă/ de moarte,/ dovadă ne sunt voievozii,/ brâncovenii,/ şi eroii cu care am putea/ popula/ întreaga planetă.” („Dac”).

Iar aici, se cuvine să spun că domnul Ion N. Oprea poartă respectul cuvenit tuturor oamenilor de valoare pe care i-a cunoscut (inclusiv profesori ai domniei sale) ori despre care a studiat sau pe care i-a descoperit prin cercetarea a numeroase documente, ignorând voit originea sau etnia acestora. Nu a făcut şi nu face diferenţe. Important este ca ei să fi iubit ţara şi naţia, să valorifice uriaşul potenţialul al acesteia, manifestat în toate palierele vieţii, să se sacrifice pentru păstrarea identităţii naţionale, ceea ce nu presupune numai obiceiuri, credinţe, istorie şi graniţe, ci şi limba – darul nostru sacru, despre care Lucian Blaga spunea: „Limba este întâiul poem al unui popor”.

Cu alte cuvinte, domnul I.N.O. este conştient de faptul că românismul lingvistic este zestrea pe care am moştenit-o de la „facerea” noastră ca popor. Iată, în peste două mii de ani, o multitudine de evenimente şi voinţe istorice s-au perindat şi au apăsat cu forţă asupra destinului nostru, dar nu au reuşit să ne ucidă limba, din contra, au înnobilat-o prin suferinţă şi jertfă. Iar această convingere este ilustrată sensibil în mai multe titluri din volumul „Fragilitate” („Ruleta”, „Obiceiuri”, Nebunie”, Pământ”, „Limba”, „Feţe”, Vorbim”, „Bătrânii” etc), pe care-l recomand prietenilor mei şi nu numai, cu responsabilitate şi consideraţie.

Întâmplător sau nu, în primul său volum de poezii, domnul Ion N. Oprea ne delectează şi cu versuri în care gândirea sa filosofică îşi găseşte spaţiul ideal de manifestare. În acest context, critica fină ori ironia  abundă: „Orice om,/ cu faţă clară ori nu,/ mai dă şi rebuturi în viaţă,/ pe faţă,/ să le trateze societatea./ Să le suporte şi părinţii, bunicii,/ ferindu-se, săracii,/ de ştirea nepoţilor, să nu se perpetueze…” (Lucrurile”) … Şi… „Ştiu,/ bătrâneţea e urâtă/ şi dizgraţioasă,/ dar acuş-acuş/ îţi vine rândul şi ţie” („Creştine…”). Sau… „Cultul deşteptăciunii este/ el însuşi/ dilemă a vieţii/ şi e bine să-l cultivăm/ avem nevoie/ de recolta/ cea mare/ a lui” („Dilema”)

Tenta filosofică, în afara poeziilor cuprinse în capitolul „Filozofia” se manifestă şi într-un ciclu de poezii dedicate naturii (capitolul „Cuvinte”), în care „fragilitatea” autorului transpare şi ne duce cu gândul la tainice sentimente din toate perioadele vieţii sale: „Toamna roditoare/ mi-a lăsat răcoare/ presimţind în aer cum/ amurgul pustiu şi rece/ grabnic se roteşte/ – nu domol ca vara -/ ci grăbit cu picuri/ reci/ şi cu zvonul iernii -/ vânt zorit le cerne/ nici nu ştii când/ cu steluţe reci căzând/ frunzele/ se rotesc în aer/ cad cuminţi în straturi/ viscolindu-le sălbatic/ le priveşti, de nu te saturi” (Toamnă”). Pe de altă parte, simţim cu câtă atenţie a privit şi priveşte autorul în jurul său, cât de meticulos este în analiza făcută manifestărilor oamenilor, plantelor şi animalelor în diferitele anotimpuri ale anului, dar şi factorilor ce determină manifestările în cauză („Florile”, „Terţetul”, „Soare”, „Cheia, „Întrebare”, „Lache”, „Binecuvântare”).

Cred că nu exagerez dacă apreciez că cel mai important capitol al volumului este cel intitulat „Intime”, iar titlul pare să confirme opinia mea. Nu doar pentru că, aici, autorul dezvăluie trăiri sufleteşti, regret, durere, pe care le cunosc foarte bine, amândoi având o anumită experienţă de viaţă menită să ne zguduie simţirea, să ne manifestăm sentimente pe care, în mod obişnuit nu le dezvăluim. Sunt poezii care, numai prin titluri, au forţa de a ne conduce la adâncă şi intimă meditaţie: „Drum comun”, „Amintire”, „Am aflat”, „Nu eşti singură”, „Oaspeţi”, „Amin”, Ochii”, „Gingăşie”, „Casa” şi aşa mai departe. Îmi permit să ofer cititorului, deşi nu-mi propusesem, numai două secvenţe din aceste poezii, dar, zic eu, edificatoare: „Ştiu că ţi-i greu/ dar gândul meu/ mereu/ te-nsoţeşte./ Stai fără grijă!/ Tu eşti eu/ şi, viceversa” … „Nu eşti singură./ Suntem amândoi/ în gând şi faptă, mereu/ şi te admir!” („Nu eşti singură”) şi: „Pe tine,/ scumpă fată,/ te-aştept neîncetat,/ plecată prea devreme/ pe drumul blestemat./ Îmi promiseşi/ c-ai să revii,/ Te-ai înălţat/ la Steaua/ pe bolta cu răspunsuri,/ dar ai uitat de noi,/ de cei ai tăi rămaşi pe povârnişuri.” („Vino!”).

Sunt multe de spus despre poezia domnului Ion N. Oprea şi despre un cumul de calităţi ale domniei sale, pe care tocmai ea, Poezia, le evidenţiază de data aceasta. Capacitatea sa de concentrare este demnă de admirat, precum şi puterea de muncă îi este. Urmărind datele înserate la multe din poezii, constat că volumul acesta a fost scris în doar trei luni de zile, el însumând circa două sute de pagini numai de versuri! Pe de altă parte, ca de obicei, se dovedeşte dragostea domniei sale faţă de literatură, în general, de cuvântul scris şi de autorii cuvintelor, pe care îi iubeşte la fel de mult, precum le iubeşte operele. Iar această iubire se manifestă şi în ajutorul dat oricui în a scrie, în a-şi publica rodul propriei inspiraţii, în a-l promova, dovadă fiind chiar cele zece antologii publicate prin contribuţia membrilor Cenaclului literar la distanţă şi revista „Luceafărul”.

În fine, câteva cuvinte despre fragilitatea autorului, pe care nu-mi propun să o analizez, cu atât mai mult cu cât domnia sa ne dezvăluie, sub titlul „Fragilitate” din capitolul cu acelaşi nume, următoarele: „Dintre toate fiinţele lumii/ Omul se crede cel mai puternic,/ cucereşte cosmosul/ dar nu se ştie pe sine,/ pentru că/ precum orice vietate/ este de o rară fragilitate.”, pentru ca, în finalul poeziei, să generalizeze: „Suntem fragili,/ mai ceva decât porumbeii,/ după ce pleacă primul…”.

Da, sunt de acord! Totuşi… domnul Ion N. Oprea nu este un om fragil. Este un sensibil, chiar emotiv, dar puternic, cu forţă de muncă de invidiat, este un om echilibrat, care îşi iubeşte aproapele ca pe sine şi reuşeşte să urce cuvintele pe o verticală tainică, la prima vedere, pentru a le oferi cu dărnicie truditorului de pe ogorul literaturii, dar şi culegătorului de fructe cu gust de cultură adevărată şi bogată…

În întâmpinarea zilei aniversare, vă doresc ani mulţi cu sănătate şi împliniri în pace şi lumină, distins prieten, Ion N. Oprea! Acea zi – 28 aprilie 2016 – să fie ziua armoniei interioare, ziua împăcării cu sine, ziua triumfului vieţii şi ziua în care prieteni devotaţi să vă cânte Odă bucuriei!

Cu preţuire, prietenie şi consideraţie,
Marian Malciu
                                                                         7 martie 2016