Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Eseu cu…Astaloş, parizianul

    Vasilescu Cezar

Autor: Cezar VASILESCU       

Dramaturg, eseist, romancier, poet, bon viveur…A scris peste 40 de volume de poezie, proză, teatru, eseu, memorialistică. Cele o sută de piese de teatru s-au jucat pe scenele a 5 continente. George Astaloş face naveta Paris-Bucureşti, între locuinţele familiei din grandiosul şi micul Paris Îşi permite o ajustare la proverbul ataşamentului folcloric, afirmând că „Fie pâinea cât de rea, tot mai bună-i la Paris.”

            Aureolat în ţară cu Meritul cultural în grad de cavaler, George Astaloş a fost mai apreciat la Paris decât la Bucureşti (micul Paris are o slăbiciune pentru…micimi), deşi e unicul creator slujit de o editură, care-i tipăreşte cărţile în exclusivitate, „Capitol”, şi i s-au turnat 60 de episoade dintr-un film autobiografic, Acesta-i Astaloş. Sau „acesta loess”, cum am presupus eu c-ar fi rostit Creatorul, atunci când a ales un lut mai bun pentru plămădirea viitorului dramaturg.

            Născut la 4.10.1933, atât de înzestratul a apărut în anul crizei mondiale. Dacă-l auzi povestind pe Astaloş (printre altele e şi autorul în argou al romanului hugolian „Mizerabilii”), ai senzaţia că „O mie şi una de nopţi” e un serial oarecare. În ciuda unui parcurs sinuos, în care „drumul cel mai scurt dintre două puncte e pe ocolite”, Astaloş se consideră un om norocos. Pentru că i s-a jucat prima piesă de teatru „Vin soldaţii” pe scena teatrului „Casandra” în 1968 (deşi fusese scrisă cu 8 ani în urmă; premieră „facilitată” involuntar, de…invazia statelor Tratatului de la Varşovia, mai puţin România, asupra Cehoslovaciei). În acea conjunctură, delegaţii străine fuseseră invitate la „Casandra”, o televiziune americană a cumpărat spectacolul cu 30.000 dolari, iar el a primit drepturi de autor doar 2.500 lei! Cu volumul „Vin soldaţii şi alte piese” va obţine premiul Uniunii Scriitorilor în 1970, plus strângerea de mână a lui Zaharia Stancu. Va fi invitat la PEN Clubul Internaţional în Slovenia, al cărui preşedinte, Pierre Emmanuel, prieten cu Papa, îi va oferi o bursă la Paris. Rămâne uimit de frumuseţea Parisului şi, orbit de lumina metropolei…rămâne! Orbit cultural, nu ca tatăl său, pierzându-şi vederea în minele de la Dombos, unde fusese trimis în lagăr ca etnic german. Refuzase înscrierea în P.C.R. dintr-o raţiune simplă: cum să dea ochii cu familia, când tocmai comuniştii provocaseră atâta suferinţă familiei în acele vremuri grele.

            Cultivând argoul marginalilor societăţii, va scrie un volum de poezii „Pe muchie de şuriu”, o mică valorificare a acestui limbaj în literatura română. Din salba de triumfuri, un loc aparte îl deţine piesa radiofonică (jucată totuşi pe scena obişnuită de teatru) „Caviar, vodka şi bye-bye”, o capodoperă prezentată pe 4 continente ale emigranţilor români. În regia unui prieten, Dan Puican, trupa actorilor Stela, Arşinel, Tamara Buciuceanu Botez a cucerit lumea. Boemul George, prieten la cataramă cu Pâcă, Pucă, Piliuţă (cei trei P de la răsărit!) va scoate o carte cu matrozii bahici de la Singapore.

            Septuagenar, cavalerul în negru, Astaloş declară: „Sunt mulţumit, am avut noroc în viaţă. Nu cred că există talent, există numai şansă. Ajuns la Paris în octombrie 1971, prima piesă îmi este jucată în 1972; a doua piesă, tot la Paris în acelaşi an; a treia la Copenhaga tot în 1972, iar la sfârşitul anului mi se joacă a patra piesă în ţara lui Shakespeare. Ce ar fi trebuit să mai cer de la viaţă?” Astaloş sau viaţa ca o joacă!



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5