Autor: Cezar VASILESCU       

Dramaturg, eseist, romancier, poet, bon viveur…A scris peste 40 de volume de poezie, proză, teatru, eseu, memorialistică. Cele o sută de piese de teatru s-au jucat pe scenele a 5 continente. George Astaloş face naveta Paris-Bucureşti, între locuinţele familiei din grandiosul şi micul Paris Îşi permite o ajustare la proverbul ataşamentului folcloric, afirmând că „Fie pâinea cât de rea, tot mai bună-i la Paris.”

            Aureolat în ţară cu Meritul cultural în grad de cavaler, George Astaloş a fost mai apreciat la Paris decât la Bucureşti (micul Paris are o slăbiciune pentru…micimi), deşi e unicul creator slujit de o editură, care-i tipăreşte cărţile în exclusivitate, „Capitol”, şi i s-au turnat 60 de episoade dintr-un film autobiografic, Acesta-i Astaloş. Sau „acesta loess”, cum am presupus eu c-ar fi rostit Creatorul, atunci când a ales un lut mai bun pentru plămădirea viitorului dramaturg.

            Născut la 4.10.1933, atât de înzestratul a apărut în anul crizei mondiale. Dacă-l auzi povestind pe Astaloş (printre altele e şi autorul în argou al romanului hugolian „Mizerabilii”), ai senzaţia că „O mie şi una de nopţi” e un serial oarecare. În ciuda unui parcurs sinuos, în care „drumul cel mai scurt dintre două puncte e pe ocolite”, Astaloş se consideră un om norocos. Pentru că i s-a jucat prima piesă de teatru „Vin soldaţii” pe scena teatrului „Casandra” în 1968 (deşi fusese scrisă cu 8 ani în urmă; premieră „facilitată” involuntar, de…invazia statelor Tratatului de la Varşovia, mai puţin România, asupra Cehoslovaciei). În acea conjunctură, delegaţii străine fuseseră invitate la „Casandra”, o televiziune americană a cumpărat spectacolul cu 30.000 dolari, iar el a primit drepturi de autor doar 2.500 lei! Cu volumul „Vin soldaţii şi alte piese” va obţine premiul Uniunii Scriitorilor în 1970, plus strângerea de mână a lui Zaharia Stancu. Va fi invitat la PEN Clubul Internaţional în Slovenia, al cărui preşedinte, Pierre Emmanuel, prieten cu Papa, îi va oferi o bursă la Paris. Rămâne uimit de frumuseţea Parisului şi, orbit de lumina metropolei…rămâne! Orbit cultural, nu ca tatăl său, pierzându-şi vederea în minele de la Dombos, unde fusese trimis în lagăr ca etnic german. Refuzase înscrierea în P.C.R. dintr-o raţiune simplă: cum să dea ochii cu familia, când tocmai comuniştii provocaseră atâta suferinţă familiei în acele vremuri grele.

            Cultivând argoul marginalilor societăţii, va scrie un volum de poezii „Pe muchie de şuriu”, o mică valorificare a acestui limbaj în literatura română. Din salba de triumfuri, un loc aparte îl deţine piesa radiofonică (jucată totuşi pe scena obişnuită de teatru) „Caviar, vodka şi bye-bye”, o capodoperă prezentată pe 4 continente ale emigranţilor români. În regia unui prieten, Dan Puican, trupa actorilor Stela, Arşinel, Tamara Buciuceanu Botez a cucerit lumea. Boemul George, prieten la cataramă cu Pâcă, Pucă, Piliuţă (cei trei P de la răsărit!) va scoate o carte cu matrozii bahici de la Singapore.

            Septuagenar, cavalerul în negru, Astaloş declară: „Sunt mulţumit, am avut noroc în viaţă. Nu cred că există talent, există numai şansă. Ajuns la Paris în octombrie 1971, prima piesă îmi este jucată în 1972; a doua piesă, tot la Paris în acelaşi an; a treia la Copenhaga tot în 1972, iar la sfârşitul anului mi se joacă a patra piesă în ţara lui Shakespeare. Ce ar fi trebuit să mai cer de la viaţă?” Astaloş sau viaţa ca o joacă!