Primit pentru publicare: 06 aug.2015
Autor: Marin IFRIM
Publicat: 06 aug.2015

 OPINII  de  MARIN  IFRIM

Suplețea spirituală a unui ”monstru sacru”: Iurie Darie!

   Să tot fi avut vreo zece ani, când l-am văzut pentru prima dată, într-un film, pe marele actor Iurie Darie. Oricum am privi lucrurile, el este una dintre legendele incontestabile ale cinematografiei și dramaturgiei românești contemporane. În al doilea an, adică a doua stagiune, de la înființarea Teatrului ”George Ciprian”, am avut șansa să lucrez în preajma acestui ”monstru sacru”. Un actor rutinat, cu un joc lejer, dezinvolt de la prima repetiție și până la premiera piesei, inclusiv. În stagiunea 1997-1998 a jucat în ”Doctor fără voie” ,de Moliere, interpretând rolul lui ”Geronte”, tatăl ”Lucindei”. În aceeași piesă, soția acestuia, Anca Pandrea, în rolul ”Martinei”, soția lui ”Sganarelle”. Sunt tentat să vorbesc despre cei doi mai mult decât ar trebui. Fără să vreau, observam cum se sorbeau din ochi tot timpul. Se iubeau, pur și simplu, chiar dacă erau la o vârstă, la care, de regulă, relațiile dintre cupluri intră într-o ireversibilă și inefabilă uitare de sine însuși. Plăcându-mi sincer relația celor doi, mă irita la culme micile și nevinovatele ironii venite dinspre colegul lor Viorel Comănici, cel pe care tocmai îl văzusem în filmul ”Senatorul melcilor”, de această dată interpretând rolul lui Sganarelle. Culmea, cu acest rol, Comănici își dăduse examenul în anul II de facultate (I.A.T.C.), avându-l ca profesor pe Dem Rădulescu. Iuriei Darie, ”Iura”, cum îl alinta Anca Pandrea, încă își păstra alura aceea bățoasă, drept ca o lumânare, și foarte mobil în scenă, ca în filmele cu mușchetari belicoși. Mai mereu, fața sa era inundată de un zâmbet venit din interior, nu unul de/pentru public, specific profesiei. ”Doctor fără voie” a fost a patra piesă de Moliere, în care Iurie Darie a jucat de-a lungul îndelungate-i sale cariere, după ”Burghezul gentilom”, ”Don Juan” și ”Amphitrion”. Într-o astfel de comedie, cu zece actori în distribuție, este aproape imposibil să nu te integrezi ritmului colectiv. Totuși, chiar și într-o asemenea situație, Iurie Darie juca într-o notă aparte, lipsită de aroganță, dar impunătoare prin stil, printr-o suplețe spirituală ubicuă. Uneori, sesizam în privirile și gesturile celorlalți, cum ar fi, de exemplu, Radu Panamarenco, strădania de a impune jocului un anume ritm, însă ”cadența” o hotăra tot imperturbabilul și veselul Iurie Darie.  Mi-a plăcut și felul onest, grijuliu și colegial cu care îl trata tot timpul pe actorul buzoian George Stoian, care, în această piesă, a interpretat rolul de vecin al lui Sganarelle, ”Domnul Robert”. George Stoian, fost actor al vechiului ”Teatru Popular” din Buzău, era la prima sa apariție, în Buzău, într-o piesă cu actori profesioniști, evoluția sa fiind impecabilă. Fapt care m-a făcut să mă simt onorat, pentru că eu îl recomandasem lui Paul Ioachim. Spre cinstea sa, George Stoian s-a încadrat perfect în echipă, de atunci fiind disponibil și pentru alte roluri, în alte piese la fel de atrăgătoare. După felul în care Iurie Darie îl trata, ca pe un coleg de trupă, celorlalți li s-a părut la fel de firesc să se poarte cu buzoianul nostru ca și cum ar fi profesat împreună de-o viață. Frumoase vremuri, frumoase caractere. Firește, armonia aceea productivă venea, cumva, discretă și nuanțată, dinspre experimentatul actor și scriitor Paul Ioachim…