Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Eseu cu…prima Floria Tosca

Eseu cu…prima Floria Tosca

 

Împărățiile din toate punctele cardinale le-au interzis românilor de a fi primii; ba, dintr-un exces de zel imperial, n-aveau voie nici măcar să descopere ceva concomitent cu ele. Chiar cozile de topor autohtone ne iau în derâdere orice prioritate. Doar în sport nu se poate nega evidența locului întâi, chiar dacă și pe acolo se mai umblă cu nurofene și arbitraje ostile. Odobleja a inventat primul cibernetica, dar descoperirea i-a fost atribuită altcuiva; Paulescu a avut prioritatea descoperirii insulinei, dar nu i-a fost recunoscută, preferându-se a i se macula imagina în afara medicinii; Poenaru a inventat primul stilou, dar cine se mai mândrește în era computerului cu o asemenea naivitate tehnică? Și în ciuda unui boicot ignobil și dubios, mereu apar documente despre prioritățile românești (domnilor, culegem și lauri, nu numai căpșuni?!).

Melomani, nu somnolenți la galerie: brăileanca Haricleea Hartulari Darclee a fost prima interpretă a Floriei Tosca din istorie! Premiera operei a avut loc la Roma, nu atât urbea celor șapte coline, cât a celor trei puncte în care se desfășoară acțiunea: basilica Sant Andrea della Vale, Palatul Farnese și Castelul San Angelo, la 14.01.1900 (trebuia pe 13, dar anarhiștii au amenințat cu punerea unei bombe la Teatrul Constanzi). Soprana româncă a jucat alături de baritonul Eugenio Giraldoni-Scarpia (viitorul iubit al Haricleei timp de patru ani) și tenorul Emilio de Marchi- pictorul Cavaradossi, rol râvnit de prea tânărul…Enrico Caruso. Opera s-a jucat la 13 ani după piesa de teatru (care a stat la baza scenariului), scrisă special de Victorien Sardou pentru celebra actriță Sarah Bernhardt.

Trecuse mai bine de jumătate din spectacol și opera se anunța o cădere. Dar să-l lăsăm pe N. Carandino, autorul cărții „Darclee. Viața de glorie și de pasiune a unei mari actrițe” să povestească: „Se aude pentru întâia oară „Vissi d arti, vissi d amore”, romanță pe care, în cinstea marii Darclee, o scrisese Puccini (…). Atmosfera glacială s-a risipit ca prin farmec.” Un murmur nereținut din sală consfințea preludiul triumfului. „Darclee bisează, dar ovațiile nu contenesc. Un delir care hotărăște definitiv soarta operei.” Gazetele titrează: „Darclee ha salvato la Tosca.” Vor urma alte 20 de reprezentații cu casa închisă, apoi Scala (1900), Marea Britanie (1901), Opera Metropolitană din New York (1902), Opera Comică din Paris (1903). La București, în 1902 (cum și-a permis să fie înaintea Franței, țara în care se născuse scenariu?).

De frumoasa soprană se îndrăgostise (uneori, nu numai de arta sa) Leoncavallo, Gounod („este iubita pe care o căutam”, dar snobismul franțuz a nominalizat-o la premieră pe Adelin Patti, atunci cu o voce mai obosită), Puccini și Verdi („Prea frumoasa brava mea Violeta” i se adresa autorul Traviatei, regele Carlos I al Portugaliei (acesta va pătrunde, deghizat, la ea în hotel, dar ea va refuza avansurile regale după șapte ani de asalt epistolar) și sultanul Abdul Hamid. A interpretat peste 60 de roluri.

Și de unde pornise? Fiica unui proprietar, sub spectrul falimentului, Ion Hartulari (cu rădăcini grecești), căsătorită cu un chipeș ofițer cartofor și afemeiat, Iorgu Hartulari (peste tot Har-ul pogora asupra divei!). De soț a divorțat oficial în 1883, dar l-a luat din milă la Paris (avea să-i dăruiască un băiat, Ion, în 1886, viitor libretist de operete). I se va dedica un film „Darclee” în 1961 (în rolul ei, Silvia Popovici) și un concurs de canto la Brăila, patronat de marea soprană Mariana Nicolesco. Decorată de regele Carol I, prietenă cu Carmen Sylva, dar uitată de țară, atunci când funeraliile sale din 1939 au fost suportate de Legația Italiană de la București. Ingratitudinea românească își demonstrase încă o dată indiferența față de uriașele ei valori.

 

 

                                                                          

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5