Primit pentru a fi publicat de la autor, Cezar Vasilescu, 11 aug.2014.
Editor: Ion Istrate, 11 aug.2014.

Eseu cu… Serge

Avea geniu și eleganță, nonconformism și încăpățânare, dragoste de frumos și de Patrie, curaj și viziune, dur la filmări și necomunicativ în societate. I-aș spune, dintr-un gest de tandrețe, Serge (franțuzindu-l), datorită cavalerismului său ales.

A dispărut într-un an cu terminație ghinionistă (2013) la 3.1 (inversul lui 13!), după ce apăruse în lume în târgul Coloanei Infinitului, la 13.04.1930 (un trio de 13:13, 4+9, 1 și 3). Dacă ar fi să ne luăm după mesajul numerologic, a avut Sergiu Nicolaescu, un regizor de mare amplitudine („să facă și alții ce am făcut eu!”), ghinion în viață și carieră? Doar în raport cu nemăsuratele-i ambiții…

Cel pregătit pentru marină, pe care n-a profesat-o din cauza unor unchi dinspre mamă, cu dosare „compromise” (își permiseseră să fie valori în perioada interbelică) a creat peste 50 de filme. În cinematografie a apărut ca din spuma mării (o vreme fiind scafandru), devenind un one man show: regizor, actor, scenarist, documentarist. Aidoma lui Napoleon și-a pus singur coroana pe cap, dând pe piață filme istorice, acoperind aproape întreaga istorie a României, ecranizări faimoase, drame psihologice, o comedie spumoasă, cum de la Caragiale încoace nu se mai întâmplase („Nea Mărin miliardar”) și spre surprinderea vechilor și noilor creatori, care așteaptă subvenții de la stat, Sergiu Nicolaescu și-a finanțat peste 40 de ani filmele sale cu banii câștigați în rolurile jucate în Vest.

Nici nu se răcise bine senatorul, că s-au repezit cârcotașii asupra biografiei sale. Filmele istorice ar conține unele inadvertențe (sunt…artistice, totuși?!), c-ar fi un regizor comunist (dacă a trăit acele vremuri, ce voiați să fie, regalisto-globalist?), iar în filmul dedicat comediantului de revistă Constantin Tănase („Caratase”) a mințit că acesta a fost omorât de naziști, nu de ruși (putea careva să arate explicit asta, pe atunci, în anii Tratatului de la Varșovia? Dar de ce nu acceptați, bieți comentatori suficienți și simpliști, că substituirea e o alegorie în contextul pactului Molotov-Ribbentrop, prin care și bolșevicii, și hitleriștii, fuseseră croiți din aceeași stofă de criminali?).

Filmul „Dacii” se studiază la Hollywood, pentru arta mișcării strategice a oștirilor (de figuranți!), e considerat printre primele trei filme istorice din toate timpurile și a făcut vâlvă, în epocă, refuzul regizorului de a accepta o distribuție hollywoodiană, preferându-se actorii români (ca să respectăm adevărul, opțiunea fusese dictată de olteanul suprem: basta cu umilința comică a participării românilor la coproducții doar cu caii de la Buftea?!). Cum prolificul regizor numai farse nu montase, iată-ne cu acest gen promovat la moartea sa. Înjurătura liderului de la Phoenix, în stil de mardeiaș bănățean, a înlocuit „Veșnica pomenire” (dar e absurd și refuzul lui Sergiu de a-i plăti drepturile de autor, dacă i-a folosit muzica).

Noua școală de regizori, destul de remarcată la festivalurile internaționale, l-a ignorat totalmente, după cum autorului de filme istorice, lipsindu-i istoricitatea, n-a avut un singur cuvânt bun despre noul val (ignobil, ar zice și Lăscărică?!). Bomboana pe colivă: apariția unui fiu nelegitim din Germania ( de care craiul a pomenit deseori), în travesti, ca invenție de presă. Dorința de a fi incinerat a inflamat BOR-ul și „boborul” („Văduva albă” a fost huiduită, deși ea respectase dorințele soțului mai în vârstă cu 46 de ani decât aleasa inimii). Regizorul a luat cu el în mormânt multe din tainele revoluției române, unde a râvnit, egolatru cum fusese, să-i fie unicul strateg, dar s-a confruntat cu mai multe…case de film (de la Mosfilm la Metrou-Goldwyn-Mayer).

„Mă iubești?” îl testa zilnic Dana. „Da” („na răspunsul care-ți place”, improviza Serge. „Tu știi…Eu n-am decât amintiri și morminte”)…