„Cârjă a fost o veche familie din Moldova, astăzi stinsă, înfloritoare în secolele al XV-lea şi al XVI-lea, care a numărat mai mulţi boieri însemnaţi. Cuvântul cârjă este de origine slavonă, cu sensuri diferite în limba română, dar poate fi şi o poreclă din vechime dată familiilor de obârşie românească.” (1)

Pe la anul 1440, trăia un Cârjă, anagnost al mitropolitului Grigore Ţamblac, fost în conciliul din Florenţa în anul 1438. Fiul său, Şandru Crăjevici, diac, este consemnat în documente în anii 1497 şi 1499. De numele lui, este legată prima atestare documentară a satului Cârja din județul Vaslui, datând din 5 martie 1493. Se pare că fiul său a fost boierul Costea (Luca) Cârjă, mare stolnic, amintit în anii 1513 și 1515 sub domnitorul Bogdan al III-lea cel Orb. Despre el, se spune într-o naraţiune poloneză referitoare la pacea dintre poloni şi moldoveni din anul 1509: „Mai târziu, în anul 1523, acest boier ţine un discurs politic, ce a rămas vestit, regelui polon Sigismund I, fiind şi unul dintre primele discursuri ale unui român care s-au conservat.”(2) Un cunoscut poem eroic românesc îl prezintă pe Costea Cârjă în bătălia împotriva polonezilor a lui Ștefan cel Mare de la Codrii Cosminului din 26 octombrie 1497 ca fiind deja bătrân, dar viteaz şi cu un caracter dintre cele mai nobile. După victoria moldovenilor, Cârjă s-a dus la domn, care i-a spus:
„Cârjă, tu fală mi-ai făcut!
Ca tine, fie-ţi neamul viteaz şi priceput.” (3)

Marele boier Costea Cârjă e poate tatăl lui Cârje, pârcălabul de Neamţ, care figurează cu această importantă demnitate în documente din anii 1528, 1529 şi 1530; în afară de aceasta, el a mai avut şi alte titluri boierești. Filiaţia continuă cu Petrovici (Petre) Cârjă, moșnean care trăia pe la anul 1540, pe timpul lui Petru Rareş, în satul Cârja de pe Prut din ținutul Bârladului. O spiţă a familiei, scrisă în anul 1815 de paharnicul Petrache Cârjă, decedat în anul 1831, începe de la acesta. Petre Cârjă a mai avut un frate, Damian, precum și trei fete (Irina, Maria, ?) şi un băiat (Vasilachi Cârjă); ultimul a trăit pe la anul 1575 şi a avut ca fiu pe Gheorghiţă Cârjă, hatman şi portar de Suceava, menționat într-un document din aprilie 1591. Fiul acestuia a fost David Cârjă, pârcălab de Roman sub domnitorul Constantin Movilă, care a avut doi fraţi, precum și proprietăți în satul Cârja. El a lăsat doi băieţi: Vasilaki (Vasilache) Cârjă, a cărui ramură nu prezintă interes şi care s-a stins pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea, şi Antohi Cârjă, stolnic, contemporan cu domnia lui Vasile Lupu. Fiul celui de-al doilea, Andronaki (Andronache) Cârjă, a trăit pe la sfârșitul secolului al XVII-lea, având doi feciori: Antohi şi Toader Cârjă. Ultimul a avut ca fii pe Grigoraş şi Ioan Cârjă, cel din urmă cumpărând moşia fratelui său și trăind în satul Cârja, unde a zidit pe la anul 1750 Biserica cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul. Ioan Cârjă, care l-a apucat pe domnitorul Grigore Alexandru Ghica în anul 1777, avea rangul de mare ban și era pârcălab de Galați în anul 1821. A murit în anul 1827, având un singur fiu, pe Petraki (Petrache) Cârjă, paharnic, ultimul descedent (din a 13-a generaţie) al acestei familii, căsătorit cu Zoiţa Cerchez, fiica boierulul Ioniţă Cerchez, domnişoară de curte a Zoei Moruzi, soția domnitorului Alexandru Moruzi. Ei au avut un fiu (Ion, care nu a lăsat urmași) și două fiice (Smaranda, născută în anul 1812) și Marghioala (ucisă de turci în anul 1821, când abia se născuse).

O cronică a revoluţiei grecești din anul 1821 descrie tragica moarte a familiei lui Petrache Cârjă: „Într-această dramă, turcii uciseră pe bătrână, muma lui Petrache, [Ilinca,] pe soţia acestuia, Zoiţa, şi pe fata [lui cea] mică, în faţa nefericitului boier.”(4) Sau:
„Aice, sărdăreasa Cârjă [şi-]a dat cumplitul sfârşit,
Că noră-sa şi nepoata la un loc s-au săvârşit;
Prutului s-au făcut jertfă, întru el s-au prăpădit,
Toate au căzut din capră după ce le-au grămădit.”(5)

Petrache Cârjă a murit în anul 1831, stingându-se, astfel, această mare familie, care a dat ţării atâţia diplomaţi, hatmani şi înalţi funcţionari de stat.
___

Note

1 Octav-George Lecca, Familiile boiereşti române. Istoric și genealogie (după izvoare autentice), Institutul de Arte Grafice şi Editura „Minerva”, Bucureşti, 1899.
2 Stanislas Gorski, Kyrsza magnus dispensator.
3 Vasile Alecsandri, Dumbrava roşie, Editura Librăriei Universale „Leon Alcalay & Co”, București, 1900.
4 Alecu Beldiman, Tragodia Moldovei sau mai bine a zice jalnica Moldovii întâmplare după răzvrătirea grecilor, 1821, volumul al III-lea, Editura „Tipografia Buciumului”, Iași, 1861.
5 Ibidem.
___

Florin Bălănescu