Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Răsfoind în arhive. (I) Comuna Cârja şi familii din Cârja, Vaslui

Primit pentru a fi publicat de la autor, Ion N. Oprea, 21 iul.2014.
Editor: Ion Istrate, 21 iul.2014.

Răsfoind în arhive

                Comuna   Cârja şi familii din Cârja, Vaslui

I

Biserica cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul” din satul Cârja de Sus, comuna Cârja, judeţul Tutova, filială zidită „pe la anul 1750” de banul Ioan Cârjă, după spusele bătrânilor, nu se reparase niciodată până în februarie 1901, când parohul C. Buţă raporta protoereului despre starea lăcaşurilor de cult din parohia păstorită de el.

Faţă de cele înscrise mai sus, protoeria – protoereu Ioan Antonovici, Episcopul Huşilor de mai târziu, nota: „Se vor cerceta cărţile din biserică şi periodicele că pe la 1821 Cârjă trăia.”

Urmare, preotul îi scria protoereului la 21 martie 1901 (lucrarea manuscris a lui Ioan Antonovici „Notiţe istorice şi tradiţionale privitoare la bisericile din ţinutul Tutova” – cota nr.1564    la Arhivele Statului Iaşi):

„Onorabile părinte protoereu,

Ca adaos la chestionarul… vă aduc la cunoştinţă că la biserica „Sf. Ion Botezătorul” din comuna Cârja, ctitorul ei este banul Ion Cârjă, care la anul 1821 era pârcălab la Galaţi, când Moldova era sub protecţia Porţii Otomane şi a fost zaveră între turci şi greci. Turcii când veneau pe la Cârja ţineau gazdă (conac) la casa banului Ion Cârjă, care atunci trăia în comuna Cârja, la moşia sa. Grecii, de mare ură ce aveau asupra banului Ion Cârjă, ca să poată pune mâna pe familia banului, s-au schimbat în portul turcesc. Când i-a văzut familia Cârjă venind nu i-a cunoscut că sunt  greci, ca să poată fugi şi de aceea în urmă, grecii au pus mâna pe soţia banului şi pe nora – sa Zoiţa, amândouă având acelaşi nume, iar Petrache Cârjă, fiul banului Cârjă, care a luat refugiul mai iute, s-a ascuns în stuful din baltă şi în urmă a trecut peste Prut, iar grecii au luat pe amândouă cucoanele împreună cu manca Dumitra Grosu, care avea şi copilul numit Iancu Cârjă, pe toţi aceştia ducându-i la Valea lui Dobre, care vale vine  între Vădeni şi Rogojeni, judeţul Covurlui, unde i-au ţinut trei zile. Apoi, după trei zile, mancei împreună cu copilul, le-au dat drumul, de au venit iar la Cârja, iar pe cucoane le-au pus pe caiacul ce-l aveau grecii şi au plecat cu ele pe Prut, în sus, la Sculeni. Pe când treceau pe Prut, în dreptul comunei Cârja, un căpitan rus ce era pe malul Prutului, rugat fiind de Petrache Cârjă, fiul şi soţul celor luate prizoniere , a cerut grecilor să le elibereze, „căci ele nu au făcut nici un rău”. Grecii au răspuns că nu le dau drumul, ca să piară împreună cu dânsele care au şi fost tăiate la Sculeni.  Acestea mi  s-au spus mie de manca Dumitra Grosu.”

„Despre Cârja a se vedea în „Jalnica tragedie” a lui Beldiman, vol.III, Letopiseţe, p.381 şi în „Arhiva” (revistă) de Ghibănescu nr.8/6/1897” nota I. Antonovici, iar eu completez – a se vedea şi „Ioan Antonovici-Depozitarul”, opere, de Ion N. Oprea, Vol. I şi II, Editura Pim , Iaşi, 2011.

Nu în „Arhiva” nr.8/6, ci în nr.3 şi 4, din martie – aprilie 1897, se află documentarul semnat de Gh. Ghibănescu despre „Spiţa familiei Cârjă, p.189-196: „Întâmplarea a făcut să ne cadă în mâni o spiţă necompletă a acestei vechi familii boiereşti Cârjă. Într-o odăiţă mai mult decât modestă, în una din străzile Iaşilor, trăieşte astăzi ultima descendentă a acestei distinse familii, care îşi are viaţa documentată de la 1497. E o bătrână care a văzut cu ochii săi Eteria, a asistat la tăierea mamei sale la Sculeni, a cunoscut în persoană pe Sandu Sturza, pe Mihail Sturza, pe Ghica şi pe Cuza, şi poartă cu demnitate sarcina celor 85 de ani de viaţă. Pentru interesul ce poartă istoria ţării acestei familii, credem că facem un serviciu dând la iveală această spiţă.

O mică lămurire. Spiţa e făcută cam pe la 1815 de către Petrache Cârja, paharnicul, mort în 1831, când era ciuma în ţară cu Kiseleff. Era obiceiul în trecut, la noi, ca în daraveri de moşii să se probeze stăpânirea pământului, cu spiţa. În acest scop, se scoteau de către părţile în proces copii de pe spiţa mare, dar atâtea câte trebuiau urmaşilor de pe bătrân. Aşa şi aici, spiţa scoasă de pe spiţa veche de către Petrache Cârjă în 1815 priveşte numai urmaşii direcţi ai bătrânului Cârjă Petrovici, moşnean în satul Cârja pe Prut ot Bârlad. De celelalte seminţii aminteşte întru atâta, întrucât s-au dat danie, sau s-au vândut Cârjeştilor, ca acel Ştefan de pe spiţă, vândut cu moşia sa lui Antohi Cârjă sau cu Maria şi Constantin vânduţi cu moşia lor banului Ion Cârjă”.

Reiese, în continuare,  că atunci când un răzeş sau boier se înstrăina de sat ori îşi vindea răzăşia,  spiţa nu-i mai trecea seminţia, că el nu mai avea dreptul la pământ, şi, deci, nu mai făcea parte din spiţă. Într-o spiţă răzăşească sau boierească nu citim atât genealogia familiei, cât succesiunea proprietăţii teritoriale. Spiţa descrisă de Ghibănescu (rezumată de noi) cuprindea zece rânduri de oameni, iar de la Petrache Cârjă până la Smaranda Cârjă ne suim cu spiţa lor până la 1540, deci pe vremea lui Rareş. Banul Ion Cârjă apucă pe Grigore Ghica la 1777 iar Petrache Cârjă domnia lui Moruz, sub care se însoară cu o domnişoară din suita Domniţei Moruz.

Cuvântul Cârjă este de origine slavonă, cu sensuri diferite în limba română, dar poate fi şi o veche poreclă dată familiilor de obârşie românească. Familia Cârjă a avut a îndura multe în vremea Eteriei. Vornicul Alecu Beldiman în „Jalnica tragedie” povesteşte episodul cu lupta de la Sculeni: „Turcii de pe înălţimile Sculenilor împuşcau spre Prut, pe care o mulţime de lume îl treceau înot, pe pod sau ţinându-se de un odgon. Se rupe odgonul şi toţi se îneacă în Prut. În acea împrejurare au fost omorâţi şi cei din familia Cârjă, luaţi prizonieri de grecii elenişti (a se vedea şi „Istoria Revoluţiei de la 1821” de Aricescu):

„Aice sărdăreasa Cârje au dat cumplitul sfârşit.
Că nori-sa şi nepoata la un loc s-au sfârşit.
Prutului s-au făcut jertfă, întru el s-au prăpădit.
Toate au căzut din capră după ce le-au grămădit.
Tufecciul Atanase, câinele nelegiuit.
Om ieşit din oamenie cu alţi eterişti unit
 
Le-au călcat la o moşie prădând tot le-au şi robit.
Pizma ce aveau pe Cârjă a-şi răsplăti au grăbit.
Lacrimile şi strigarea, ţipetele ce făceau
Când le-au ridicat din casă şi legate le duceau
N-au înduplecat nimic pe acel nelegiuit
Din diavoleasca pizmă nimic nu l-au clintit.
De la Leova Moscalii, dame câte le-au văzut,
Cum şi boieri şi cucoane, vai mi-e greu de crezut
Uniţi toţi le-au rugat foarte, vrând a le răscumpăra
Şapte mii de lei, priveşte, ca şi cum ar fi o para;
Trece de la carantină, se duce pe Prut în sus,
Şi cu dânsul împreună până la Sculeni le-au dus.
Spre pază sau spre osândă în Tabie le-au închis
Până când s-au stricat grecii şi în apă le-au împins.
Peştilor le-au făcut hrana şi Prutul le-au fost mormânt.
De prohod n-au avut parte, nici loc ştiut în pământ.”
(Letopisete, III, 381)

Descrierile lui Alecu Beldiman erau completate de cuvintele lui Ghibănescu: „Sărdăreasa Cârjă era Ilinca, mama lui Petrache Cârjă şi soţia lui Ioniţă Cârjă, ban şi pârcălab de Galaţi. Petrache Cârjă s-a însurat cu Zoiţa Cerkez, fata lui Ioniţă Cerckez. Acesta din urmă era venit în Moldova cu Domnul Moruz. Copila lui, Zoiţa, era domnişoară de onoare a Domniţei Moruz, şi cum era obiceiul, domnişoarele de onoare se măritau cu fiii de boieri pământeni, aşa şi Zoiţa s-a măritat cu Cârjă. Din căsătoria lor au rezultat trei copii: Ion, Smaranda şi Marghioala, ultima era de ţâţă pe timpul Eteriei că, aflăm din paginile arătate,  toate trei au fost ridicate de la o petrecere de familie, poate chiar de la cumetria fetiţei cu numele Marghioala. Toate trei au fost ridicate şi duse pe jos de la Cârja până la Sculeni, şi tratate deosebit de rău. Era răzbunarea lui Atanase, Tufecciul care o ceruse pe Zoiţa Cerchez de soţie şi ea nu voise; răzbunarea venea şi de acolo că Ion Cârjă, pârcălabul de Galaţi, ţinea cu turcii, cărora chiar el le înlesnise trecerea peste Dunăre…

Toată lumea de la Huşi, bejenită, atunci, la Leova, peste Prut, a văzut ceea ce relata Alecu Beldiman. Aduse la Sculeni, spune Ghibănescu, ele au fost ţinute mai multe săptămâni şi necinstite. În ziua când turcii făceau de petrecere grecilor, lumea plutea pe apa Prutului. Unii ţinându-se de odgonul întins peste Prut. La înghesuială, Zoiţa Cerkez – Cârjă, fiind cu copilul în braţe, a dat să se ţină de braţul grecului însoţitor. Acesta n-a făcut decât să-şi scoată etaganul cu care i-a tăiat mâinile, după care a azvârlit-o în Prut împreună cu bătrâna Cârjoaia.

Petrache Cârjă, neputincios, privea scena de peste Prut.

Aşa a plătit tributul de sânge familia Cârjă, care a dat ţării atâţia diplomaţi, hatmani şi înalţi funcţionari de stat în istoria noastră.

Ion N. Oprea



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 39 de abonați

2 comentarii la acestă însemnare

  1. Calin Ana spune:

    Mul’umesc autorilor pentru grija de a scote la lumin[ fapte ;i oameni care s-au asetat pe cele meleaguri mirifice.Am fost in satul carja acum aproape jumatate de secol.Am de acolo amintiri despre niste oamnei de exceptie , care la vremea aceea erau foarte in varsta , fiind invatatori ai satului. Incerc din amintirile ce le0am pastrat cu piosenie sa scris cate ceva despre comorile ramase in amintirile mele, dar indeosebi despre oamneii si casa in care locuiau luminatorii satului familia Vrabie.

  2. Calin Ana spune:

    Mul’umesc autorilor pentru grija de a scote la lumin[ fapte ;i oameni care s-au asetat pe cele meleaguri mirifice.Am fost in satul carja acum aproape jumatate de secol.Am de acolo amintiri despre niste oamnei de exceptie , care la vremea aceea erau foarte in varsta , fiind invatatori ai satului. Incerc din amintirile ce le0am pastrat cu piosenie sa scris cate ceva despre comorile ramase in amintirile mele, dar indeosebi despre oamen
    ii si casa in care locuiau luminatorii satului familia Vrabie.

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5