Publicat de Vasile Vasile Fetescu, 8 ian.2014

Fascinaţia lecturii

Motto: „Nu iaste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viaţa omului zăbavă decât cetitul cărţilor.”  (Miron Costin)

Problema lecturii şi a relaţiei reciproce dintre carte şi cititor a preocupat pe marii gânditori ai lumii din cele mai vechi timpuri. Amintim doar câteva dintre lecturile fundamentale destinate acestui aspect major al activităţii intelectului uman:

• Cărţile şi      noaptea a lui José Luis Borges;
• Arta de a citi      de Émile Faguet;
• Istoria      lecturii semnată de Alberto Manguel;
• Pentru o      istorie a lecturii aparţinând lui Jean      Martin;
• Etica lecturii      de Hillis Miller;
• Problema      cititului de Radu Stanca;
• Introducere în      arta şi ştiinţa lecturii – un amplu      studiu al lui Nicolae Busuioc ş.a.

În lumina acestor opere se poate vorbi de bucuria apropierii de carte, despre vocaţia lecturii, despre lectura care activează înţelegerea şi sporeşte înţelepciunea şi sensibilitatea cititorului etc.

Se apreciază de asemenea că nu se poate vorbi de lectură fără cultură sau de cultură fără lectură precum şi de faptul că lectura are „un rol vital şi stenic când este împlinită cu pricepere” (Nicolae Busuioc).

Mircea Eliade afirmă că „sunt asemenea cărţi care au valoarea unui tonic, a căror lectură depăşeşte bucuria intelectuală sau estetică a unei simple cărţi bine gândite sau frumos scrise. Să ne amintim bunăoară de Martin Eden a lui Jack London sau de Un om sfârşit a lui Giovanni Papini. Aceste cărţi au o discutabilă valoare estetică şi morală, dar lectura lor e covârşitoare”.

Credem că e necesar să se facă distincţie între deprinderea de a citi şi obişnuinţa sau trebuinţa de lectură. În termeni didactici, deprinderea citirii se referă la însuşirea tehnicii citirii, adică la capacitatea individului de a decoda un text tipărit sau caligrafiat şi pe care o posedă toţi cei care au beneficiat de alfabetizare şcolară.

Obişnuinţa de a citi include, în plus, nevoia, trebuinţa lecturii, pasiunea,  patima cititului (Maxim Gorki) sau viciu binecuvântat  (G.M. Zamfirescu).

Lectura, în înţelesul formulărilor de mai sus, se învaţă ca orice activitate umană dobândită prin asimilare şi exersare. „De când am cucerit rând cu rând misterul abecedarului, (…) n-am avut plăcere mai mare, nici mângâiere mai statornică decât cititul”, mărturiseşte Giovanni Papini.

În opinia noastră, se poate vorbi despre un aspect psihologic al lecturii manifestat prin interes, atracţie, dragoste, plăcere etc., şi despre altul pedagogic sau didactic care vizează tehnica însuşirii cititului constând în metodele, procedeele, practicile şi paşii de urmat în însuşirea acestei deprinderi intelectuale.

Apropierea timpurie a copilului faţă de carte, cultivarea interesului şi formarea plăcerii de a citi, colecţionarea treptată de cărţi adecvate vârstei şi alcătuirea unei biblioteci personale sunt aspecte determinante care contribuie la formarea pasiunii pentru lectură.

„…Între carte şi posesorul ei poate exista o relaţie specială, aproape ca între două persoane. O bibliotecă e întrucâtva un anturaj, un grup de prieteni vii, de indivizi. În ziua când te simţi puţin însingurat, puţin deprimat, poţi să vorbeşti cu ei, sunt acolo, aşteaptă…” (Jean-Claude Carrière).

Şi tot despre cărţi:

„Cărţile sunt prieteni reci şi siguri” (Victor Hugo); „Un prieten ce nu înşeală niciodată” (Jean Des Barreaux); „Memorie a gândirii umane” (N.A. Morozov); „Sunt cărţi care ocupă în viaţa noastră acelaşi loc cu părinţii, cu cei dragi şi experienţele mari” (R. Emerson).

Prin lectură se oferă cititorului posibilitatea cunoaşterii universului uman, cu luminile şi umbrele lui. O amplă şi temeinică cultură generală nu se poate forma decât printr-o lectură sistematică şi permanentă. Pentru omul cult, pentru o personalitate împlinită, lectura devine o neostoită foame spirituală.

Persoanele care au îndrăgit de timpuriu lectura şi i s-au dedicat cu întreaga fiinţă cunosc adevărata ei fascinaţie.

Scriam la începutul acestui eseu despre relaţia dintre carte şi cititor, dintre creatorul de literatură şi beneficiarul ei. O ilustrare a acestei necesare legături am creionat-o într-un poem intitulat Elogiu, pe care îl reproduc parţial:

O carte citită / Cu răbdare şi interes / Pentru a-i pătrunde / înţelesurile, / a fost şi este / o îndeletnicire plăcută / şi folositoare / pentru cei ce doresc / să-şi lărgească orizontul cunoaşterii / şi să-şi înnobileze sufletul. / Inspirata butadă argheziană: / Carte frumoasă, / cinste cui te-a scris / este un elogiu / adus creatorilor de cărţi bine scrise şi purtătoare de învăţăminte. / Din îndepărtate vremi, / cărţile au însoţit / viaţa oamenilor, / le-au fost sfetnic / şi călăuză, / le-au luminat minţile / şi le-au încălzit inimile. / Vertiginoasele progrese / în tehnologia informaţiei / au detronat cartea, / au diminuat dramatic interesul pentru lectură / şi au condamnat librăriile / la sufocare…/ În încheiere am formulat / un alt elogiu / de data aceasta / direcţionat spre cititori. Iată-l: Carte înţeleaptă, / cinste celui ce te va citi!