„Se poate vorbi de o artă, de o tehnică a lecturii?” se întreba Mircea Eliade (1). Deşi “actul de a înţelege e în principiu o coneictură genială (sau eronată) şi nu există nici metode care să ne înveţe să facem coneicturi, nici reguli de generare a inhibiţiilor”(2), dincolo de această putere a intuiţiei, pe care nimeni n-o poate învăţa de la alţii, avem totdeauna nevoie de o ordine a interogaţiilor şi de anumite reguli. Fiecare cititor îşi găseşte după un anumit timp o asemenea tehnică de lectură ce porneşte de la câteva întrebări fundamentale: ce, când sau cum citim.
Ce citim? Alegerea cărţilor trebuie să se realizeze potrivit vârstei, temperamentului, gustului şi necesităţilor fiecărui lector. Borges le spunea studenţilor săi: „Dacă aceste texte vă plac, bine; iar dacă nu vă plac, lăsaţi-le (din moment ce ideea lecturii obligatorii, la literatură, e o idee absurdă, cum la fel de absurd ar fi să vorbeşti de fericire obligatorie…) Cred că poezia e ceva ce se simte şi dacă dumneavoastră nu simţiţi poezia, dacă nu aveţi sentimentul frumosului, dacă o relatare nu vă stârneşte dorinţa de a şti ce s-a întâmplat după aceea, atunci acel autor nu a scris pentru dumneavoastră… Literatura e destul de bogată pentru a vă oferi un autor demn de atenţia dumneavoastră”(3). (…) Lectură completă la: https://edict.ro/tehnica-sau-arta-lecturii/