Gheorghe Ghiorghiță s-a născut la 22 aprilie 1923, în satul Ionășeni, comuna Truşeşti, plasa Ştefăneşti-Jijia, județul Botoșani, unde a trăit toată viața și a murit la 7 decembrie 2016, fiind înmormântat în cimitirul local. Despre soarta conacului și a bisericii de la curtea boierului satului, Vasile Isăcescu, la instaurarea comunismului, mi-a vorbit într-un interviu realizat la 19 noiembrie 2014, la Trușești.

• – Care este numele dumneavoastră?
• – Ghiorghiță Gheorghe.
• – Ați cunoscut familia boierului?
• – Cum să nu? Gheorghiță [Alexandru Iordache], băiatul cel mai mare al boierului Vasile Isăcescu, s-a cununat în biserica din lemn de la curte și a făcut nunta în livada boierească. Acoperișul bisericuței a fost reparat de mine și tot eu am făcut împrejmuirea de la intrare și catapeteasma [în anul 1966], după ce pe cea veche o dusese [în anii ’50] la Ciornei [cătun în comuna Gorbănești, județul Botoșani] unul Spoială; ei au fost agricultori, buni gospodari, dar aveau mâna cam lungă…
• – L-a pus cineva să o ia sau a fost ideea lui?
• – Bisericuța, care este monument istoric, a fost părăsită și devastată în timpul războiului; după câțiva ani, s-a făcut o biserică nouă la Ciornei și trebuiau parale, dar, pe atunci, erau greutăți, necazuri… El, care era însurat acolo, s-a gândit că bisericuța noastră e distrusă și nu-i nimeni care s-o păzească: „Hai să luăm din ea ce ne trebuie și să aducem la noi!” Au venit două căruțe și au încărcat catapeteasma, i-au smuls stâlpii și au luat sfeșnicele și icoanele; noroc că au rămas ușile împărătești… Apoi, au mai venit o dată, dar a fost anunțat părintele, care i-a oprit. Mai târziu, în timp ce refăceam acoperișul bisericii, preotul a adus de la Iași un pictor religios, care a făcut pictura dinăuntru, iar el ne-a spus așa: „Dacă ar ști cineva ce valoare au astea două uși, ar face o mare avere…”
• – Ce s-a întâmplat la venirea comuniștilor?
• – S-a distrus tot ce era la curte – toată averea, toată bogăția… Eu nu am fost acasă, că eram militar, dar, când m-am întors, am găsit devastate și conacul, și grajdurile, și hambarele, și livada… Fiecare distrugea, tăia copaci, lua ce-i venea la mână, fura și ducea acasă; ce-a mai rămas a luat în primire primăria. Primarul Baltaru, de la Buhăceni [sat în comuna Trușești, județul Botoșani], care era comunist, a adunat toți meșterii din sat – și pe cei ce știau oleacă de meserie, și pe cei ce nu erau în stare decât să ascută un par – și ne-a dat câte o hârtiuță prin care eram anunțați să ne prezentăm în data cutare la căminul cultural. Ne-am adunat vreo 12 oameni – eu eram flăcău, nu mă însurasem – și am stat acolo toată noaptea, împreună cu primarul. Era în ’52, prin luna iunie, că erau teii înfloriți… Dimineața, ne-a spus: „Mergeți cu mine, că avem o treabă: până la [ora] 12,00, să nu mai rămână nimic din ceea ce am să vă spun eu.” Și am venit la curtea boierului Isăcescu. Când am ajuns, ne-am culcat pe iarbă, în fața conacului, iar el ne-a zis așa: „Fiecare se suie pe clădire și dă tabla jos.” Care-a fost mai sprinten, s-a cățărat; care nu – pe dedesubt. Și eu am fost atunci la stricat… Am scos geamurile și ușile, pe care le-a luat primăria, tabla am strâns-o și au acoperit cu ea căminul cultural din Trușești, cărămida au cărat-o la Drislea [sat în comuna Trușești] și au făcut șoseaua către școală, iar mobilierul fusese furat de oameni dinainte de a se dărâma conacul; mai sunt lucruri prin sat și acu…

Florin Bălănescu