Fisuri în aer

Alei de sticlă-n parcul de cristal
și-o singură oglindă azi reflectă
ființa ta, lipsind din ce respectă
firescul timpului esențial.

 Și totuși, simt mirosul tău de mosc
acoperind magnolii de rubine.
Privirea ta-n luciri diamantine
și-n raze de safir o recunosc.

Din frunze de smarald și de tercot
rămân un fel de macule-n lumină,
fisuri în aer, când doar o străină
m-atinge-n treacăt … Și-nflorește tot.

– Sunt eu! îmi zice ea, mult prea prezentă
și-oglinda redevine transparentă.