Despre fostul conac Miclescu din satul Chircești, comuna Miclești, județul Vaslui, profesorul Vasile Cozma mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2010, pe locul acestuia.

– Domnule Vasile Cozma, cine au fost proprietarii moșiei din sat de-a lungul timpului?
– Domeniul a aparținut familiei Miclescu (care se trage din Gugești [sat în comuna Boțești, județul Vaslui]), iar [spătarul] Sandu [Săndulache] Miclescu l-a oferit, ca zestre, fiicei sale Casandra la căsătoria cu [stolnicul și, apoi, spătarul] Alexandru Hrisoverghi. La moartea acestuia din urmă, Casandra a dăruit moșia fiicei sale Catinca, măritată cu Nicolae Millo, fratele actorului Matei Millo. Ultimii deținători ai posesiunii au fost Eliza Papazoglu, soția lui Cristodor Papazoglu, apoi fiica sa Eliza [căsătorită cu Gabriel Mavrodin], până la naționalizarea proprietății de către comuniști.

– Cine și când anume a ridicat acest conac?
– Vechea curte boierească a fost mutată în partea de sud a satului de boierul Ștefan Rosetti [Ruset] în 1890, care a construit, atunci, o nouă clădire.

– Cât de mare era domeniul și din ce consta?
– Moșia avea sute de hectare aflate pe Podișul Miclești în zonele Cireș, Mărcuț și o parte din Bulboasa [tarlale de lângă sat], cuprinzând terenuri arabile, în cea mai mare parte, pășuni, fânețe, păduri, un iaz, 2 ha de vie și 2 ha de livadă – ambele în fața curții.

– Cum arăta curtea boierească în epocă?
– Conacul [situat la 28 km nord-est de Vaslui] avea un singur nivel, cu 13 camere înalte și mari. De la intrare până la poartă, erau alei pietruite, trandafiri, arbuști, brazi, tei și un castan falnic în jurul căruia se aduna lumea în zilele de sărbătoare. În continuare, până la pădure, pe deal, exista un parc superb cu iarbă, alei străjuite de flori și arbori seculari, iar jos, la iaz, erau sălcii pletoase și plopi înalți împrejurul lui. În curte, se aflau locuințele personalului administrativ și ale argaților, o fântână adâncă, bucătăria de vară cu cuptoare mari de cărămidă, afumătoarea, spălătoria, remizele pentru trăsuri, șarete și sănii, grajdurile cailor de rasă, hambarele pentru cereale, magaziile de lemne și utilaje, precum și alte anexe. Tot ansamblul era împrejmuit cu un gard solid, în care erau încastrate poarta principală, monumentală, pe unde intrau familia, oaspeții și trăsurile, iar, în spate, cea secundară, mai mică, pentru accesul personalului și al sătenilor.

– Ce s-a întâmplat la venirea comuniștilor?
– Moșia a fost confiscată [în 1949], conacul – jefuit și anexele din curte – distruse de localnici. Clădirea principală a devenit sediul G.A.C. și, apoi, al C.A.P., iar, după revoluție, a fost lăsată în paragină și, ulterior, demolată.

– Ce mai există, în prezent, din domeniul de odinioară?
– Au mai rămas doar fântâna, iazul și biserica.

– Fosta posesiune a fost revendicată după 1989?
– Unul dintre urmașii colaterali, Barbu Miltiade din București, a trimis, în 1991, o scrisoare la primărie prin care a cerut să i se recunoască proprietatea asupra a 50 ha de pământ, dar, ulterior, a renunțat la solicitare.

– Ce opinie aveți despre boierime și despre rânduielile de atunci?
– În școală, am învățat că bogătașii formau clasa exploatatoare, însă nu a fost deloc așa; boierii erau oameni de valoare, gospodari și cu cunoștințe solide, care au ajutat comunitățile locale și au polarizat în jurul lor o viață materială și spirituală demnă de toată lauda. De exemplu, biserica din sat [cu hramul Sfânta Treime] a fost ctitorită [în 1809 și 1810] de Alexandru Hrisoverghi și de soția sa, cea din Miclești [cu hramul Sfântul Nicolae] de Raluca Miclescu [născută Canano], soția banului [ulterior, marelui vornic] Ioan Miclescu [între 1830 și 1832], iar cea [cu hramul Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul] din Popești [sat în comuna Miclești] de stolnicul [apoi, spătarul] Dimitrie [Dumitrache] Miclescu și de soția sa Ileana [(Elena), în 1793]. La Popești, am văzut un proces-verbal din vremea aceea în care scria: „Să se pună portretul boierului Vasile Miclescu [fiul vornicului Dimitrie Miclescu] pe peretele din fața clasei, fiindcă a dat loc de școală, a construit-o și nimeni nu a mai făcut atât de mult pentru sat ca el.”

Florin Bălănescu