Despre fostul conac Miclescu din satul Popești, comuna Miclești, județul Vaslui, profesorul Vasile Cozma mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2010, pe locul acestuia.

– Domnule Vasile Cozma, cine au fost deținătorii moșiei din localitate de-a lungul anilor?
– Domeniul Popești și o parte a satului (căci cealaltă a fost răzeșească) au aparținut familiei boierești Miclescu, originară din Gugești [sat în comuna Boțești, județul Vaslui], care a cumpărat pământuri aici în 1461. Într-un testament din 8 februarie 1922 al boierului Vasile Miclescu [fiul vornicului Dimitrie Miclescu], se preciza că „să rămână lucrurile așa cum au fost stăpânite de peste 300 de ani”, deci Micleștii au fost proprietarii acestor locuri mai bine de trei veacuri.

– Cine a construit conacul și când anume?
– Clădirea a fost ridicată, în ultimul sfert al secolului al XVIII-lea, de stolnicul [apoi, spătarul] Dumitrache [Dimitrie] Miclescu, care, împreună cu soția sa Elena [Ileana], a ctitorit, în 1793, biserica de lemn [cu hramul Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul], aflată pe un platou din pădure, la circa 300 m de conac.

– Cât de mare era domeniul și din ce era alcătuit?
– Moșia avea 780 ha, dintre care majoritatea pământului era teren arabil, în jur de 300 ha de pădure, fânețe, pășuni și un lac de câteva zeci de hectare. Suprafața era mică în comparație cu alte proprietăți, dar poziția și frumusețea locurilor erau deosebite.

– Cum arăta curtea boierească pe atunci?
– Conacul [situat la 23,5 km nord-est de Vaslui] era alcătuit din două corpuri alăturate, fiecare având un singur nivel cu câte patru camere; primul dintre ele includea un salon franțuzesc cu tavane pictate în albastru și un salon turcesc de culoare roșie, care adăposteau mobilier și canapele de mare valoare. În față, exista un parc cu alei pietruite, iarbă, flori, castani și specii de conifere, iar, alături, o livadă de nuci, meri, peri, pruni și cireși. În lateral, se găseau beciul, fântâna, remiza trăsurii, magaziile de lemne și alte câteva anexe. Tot perimetrul era îngrădit cu un gard de lemn, în care era amplasată poarta de acces. Grajdurile se aflau la aproximativ 50 m în afara curții, iar hambarele – la Valea Racului [zonă de la marginea satului], lângă luciul de apă.

– Cine au fost ultimii proprietari ai posesiunii?
– Prin testamentul din 1922, Vasile Miclescu a transmis moșia nepoților săi [de frate și soră] Constantin Rășcanu și Mircea Săvescu, care au stăpânit, fiecare, câte o parte a moștenirii până la venirea comuniștilor.

– Ce s-a întâmplat la instaurarea regimului comunist?
– Domeniul a fost confiscat [în 1949], iar localnicii au desăvârșit prăpădul, jefuind și distrugând tot ce le-a ieșit în cale. Conacul a devenit sediul unei ferme a C.A.P. din sat, iar, după revoluție, a fost folosit ca locuință de niște familii sărace, care nu l-au îngrijit, clădirea ajungând într-o stare deplorabilă [între timp, a fost demolată]. Constantin Rășcanu s-a exilat în Elveția, în timp ce Mircea Săvescu a rămas în țară, fiind trimis în domiciliu forțat.

– Dintre descendenți, a revendicat cineva fosta proprietate după 1989?
– Moștenitorii ultimilor doi deținători ai moșiei au solicitat să li se reconstituie dreptul de proprietate asupra a 50 ha de teren și a 2 ha de vie, pe care le-au dobândit și, apoi, le-au concesionat unor localnici.

– Ce a mai rămas, în prezent, din moșia de altădată?
– Nu mai există aproape nimic; doar niște rămășițe ale dependințelor de la curte, beciul și fântâna fiind colmatate, iar gardul și poarta – dărâmate.

Florin Bălănescu