Frederica Mathewes-Green, Avortul, drepturile femeii și greșelile ei

                   Motto: „Prietena mea, preoteasa Frederica Matthewes-Green, probabil cea mai cunoscută scriitoare ortodoxă din America, mi-a spus despre el. I-a fost duhovnic. Ea mi-a dat o carte cu predici, scrieri și interviuri ale părintelui. Curajul și sfințenia lui m-au cucerit. Când am aflat despre experiența lui în Închisoarea Pitești nu mi-a venit să cred cât de răi pot deveni oamenii”.

                                                                                     Rod Dreher

Intr-o  lume in care sarcina și nașterea sunt considerate impedimente, avortul o „ajustează chirurgical” pe femeie pentru a se potrivi în această lume. Masa de avort este un pat al lui Procust modern; doar că, într-o hidoasă răsturnare de situație, victimele sunt cele care mărșăluiesc pe străzi pentru a cere, ele însele, să fie întinse pe acest pat, informează Cultura Vieții.

                    Dezbaterile privind avortul par a fi conflicte imposibil de rezolvat între două drepturi: dreptul femeilor de a avea control asupra propriului corp și dreptul copiilor de a fi născuți. Ar putea cineva să susțină în același timp drepturile femeii și să se opună avortului?

                   Susținătorii adevărați ai drepturilor femeilor trebuie să spună adevărul despre avort și să lupte pentru ca această practică să înceteze.

                  Cu mulți ani în urmă simțeam altfel; pe când eram la colegiu am pledat pentru revocarea legilor avortului [a legilor care îngrădeau avortul, n.tr.] și mi-am susținut prietenele care plecau în alte state pentru a avorta. În acele zile de început pentru mișcările feministe, femeile făceau față unor obstacole descurajatoare. Se credea că femeia tipică era înclinată spre nefericire, doar pentru a se consola mai apoi cu o pălărie nouă. Bineînțeles nu erau cineva care să conducă o corporație – probabil, o femeie nu ar fi avut nici măcar drept de vot, după unii.

                  Dificultățile nu erau doar legate de politică; ne simțeam vulnerabile fizic, pentru că statisticile privind violurile creșteau iar trupurile femeilor erau exploatate în reclame și divertisment. Ridiculizarea abilităților noastre era dublată de cruzimea la care eram expuse.

               Pentru că o sarcină neplanificată era ca un invadator, ca o creatură malefică menită să ne colonizeze trupul și să ne distrugă planurile. Prioritatea era să ne păstrăm trupul în siguranță și sănătos; fără acest lucru, orice alt drept este fără sens.Azi  mă opun avortului tot pentru că mai cred, cu tărie, în dreptul femeii de a-și proteja corpul. Acest drept este al ei din prima clipă și trebuie să îi aparțină, indiferent de locul unde se află – și chiar dacă încă mai viețuiește în uterul mamei. Lucru valabil și pentru fratele ei.

                Mulți ani am crezut în teoria potrivit căreia pruncul nenăscut este doar „un mănunchi de țesuturi”. Când am citit descrierea unui avort în al doilea trimestru de sarcină am fost terifiată de imaginea acului de seringă introdus în pântecele mamei și a copilului care trecea prin spasmele morții. Am aflat că nici avorturile în stadii incipiente ale sarcinii nu sunt diferite: copilul este sfâșiat membru cu membru și aspirat printr-un tub într-o pungă. Și mai rău, am aflat că de 400-500 de ori pe an copii născuți vii, în ultimul trimestru de sarcină, sunt omorâți prin strangulare sau înecare sau, pur și simplu, lăsați într-o găleată până ce scâncetele încetează.

                  Nu pot să neg: este o violență revoltătoare. Chiar dacă ar fi existat vreo îndoială că nou-născutul este o persoană, chiar și în cazul în care aș fi văzut pe cineva făcând așa ceva unei pisici, tot aș fi fost șocată.

                 Feminismul, care a sperat să creeze o nouă societate dreaptă, a adoptat ca esențial pentru femeie un act de injustiție.

                  În romanul Frații Karamazov, unul dintre personaje îl provoacă pe celălalt cu ideea de a consimți să fie arhitectul unei lumi noi, în care toți oamenii să fie fericiți și să trăiască în pace, dar în care „este esențial și inevitabil să torturezi până la moarte o creatură insignifiantă” – de exemplu, acel copil – „și să descoperi edificiul lacrimilor sale nerăzbunate”. Nu este doar o singură moarte în spatele acestui edificiu al avortului, ci zeci de milioane, și alte sute cu fiecare zi ce trece. Dreptatea nu poate fi întemeiată pe o asemenea fundație însângerată.

                  Cineva a avut de profitat de pe urma legalizării avortului, dar nu femeile

                 Au  avut femeile de profitat de pe urma avorturilor legale? Cineva a avut de profitat, dar nu femeile care au trecut prin această experiență; industria avortului are profituri de 500 de milioane de dolari pe an iar vânzarea de părți din trupurile copiilor nenăscuți pot împinge această cifră până la miliarde. Femeia obișnuită nu câștigă, ci pierde, în momentul când face un avort. Pierde în primul rând sutele de dolari pe care trebuie să-i plătească pentru a face operația. În al doilea rând trebuie să treacă printr-o procedura umilitoare, cu mult mai invazivă decât violul, pentru că interiorul uterului le este golit cu cruzime, prin aspirare, pentru a extrage și ultima picătură de viață. Unele femei vor fi urmărite întreagă viață de sunetul aspiratorului.

                    În al treilea rând, femeia își poate pierde sănătatea. Pe lângă femeile care mor pe mesele de avort, mai există și alte efecte distructive, mult mai subtile. Poartă de intrare a uterului, colul, este făcut să se deschidă gradat, de-a lungul câtorva zile, la sfârșitul perioadei de sarcină. În timpul avortului, colul este deschis forțat în câteva minute. Fibrele mușchiului pot fi afectate – o afecțiune care poate trece neobservată până în momentul unei viitoare sarcini, dorite, când poate provoca pierderea acesteia. După unele estimări, șansa unei pierderi de sarcină se dublează la femeile care au avortat.

                  Uterul nu a fost făcut să fie golit forțat. Intervenția poate produce cicatrici care ar putea duce la endometrioză. Dacă acele cicatrici sunt lângă deschiderile trompelor uterine, acestea pot fi parțial obturate. O cantitate redusă de spermă va mai putea pătrunde și fertiliza ovulul, dar ovulul fecundat, de sute de ori mai mare decât un spermatozoid, nu va mai putea trece înapoi în uter. Ovulul fertilizat se va implanta și va crește în trompă, până când dimensiunea fătului atinge limita trompei, trompa explodează, copilul moare – și la fel poate muri și mama. Unele studii arată un risc de creștere a sarcinii extrauterine de cinci procente la femeile care au suferit un avort.

                  Pe de altă parte, cicatricile pot închide complet intrarea trompelor uterine. În acest caz spermatozoidul nu poate întâlni niciodată un ovul, iar femeia rămâne sterilă; ea a crezut că a întrerupt doar o sarcină, dar le-a întrerupt pe toate, pentru tot restul vieții sale…

                  Și cea mai devastatoare pierdere dintre toate: femeia își pierde propriul copil.

                   Retorica avortului prezintă copilul nenăscut ca pe un parazit, o bucată de carne, un „mănunchi de țesuturi”. Dar el este, de fapt, propriul ei copil, semănându-i ca și ceilalți copii, pe care nu-i va mai putea avea, moștenind aspectul ei exterior, talentele ei, continuându-i arborele genealogic. Prin avort, femeia își oferă propriul copil drept sacrificiu pentru dreptul de a-și continua viața ca înainte; este un sacrificiu care nu-i va mai da pace.

            Cea din urmă pierdere este pierderea liniștii sufletești. Asociațiile de planning familial au ajuns recent la concluzia că aproximativ 91% din femeile care au avortat au suferit traume psihice. Unele au depresii, coșmaruri, tendințe suicidare; unele se trezesc noaptea, crezând că aud un copil care plânge. Ce fel de „târg” este acesta, între controlul trupului și controlul minții? Copilul pierdut prin avort o ține pe mamă trează noaptea – chiar dacă nu s-a mai născut.

             Și în schimb, femeia nu câștigă nimic, în afară dreptului de a „conduce”. Avortul nu vindecă nici o boală; nu aduce niciunei femei vreun premiu. Dar, într-o lume în care sarcina și nașterea sunt considerate impedimente, avortul o „ajustează chirurgical” pe femeie pentru a se potrivi în această lume. Dacă femeile fac parte dintr-o grupare  oprimată, atunci sunt unica grupare care apelează la chirurgie pentru a scăpa de oprimare.

                  În mitologia greacă, Procust era o gazdă riguroasă: dacă nu aveai dimensiunea potrivită pentru patul lui, te întindea sau te tăia pentru a te potrivi în el. Masa de avort este un pat al lui Procust modern, de tip feminist, doar că, într-o hidoasă răsturnare, victimele sunt cele care mărșăluiesc pe străzi pentru a cere, ele însele, să fie întinse pe acest pat.

                    Mișcările feministe de la începuturi vedeau această problema mai clar. Susan B. Anthony denumea avortul „infanticid” și cerea „prevenirea, nu doar pedepsirea, acestei fapte abominabile”. Feministele din secolul al XIX-lea se opuneau în unanimitate avortului. Elizabeth Cady Stanton îl considera, de asemenea, infanticid și afirma că așa cum este degradant să tratezi femeile ca pe o proprietate, nu poate fi mai bine ca femeile să-și trateze propriii copii astfel. Poate colega lor, Mattie Brinkerhoff, a fost mai convingătoare comparând o femeie care caută să avorteze cu un bărbat care fură pentru că este flămând. Integral aici.

               Despre autor: Frederica Mathewes-Green (n. 27 oct. 1952, SUA) este fostă vice-președintă a organizației Feminists for Life (Feministe pentru viață). Autoare și oratoare de referință pe subiecte legate de creștinismul ortodox, este soție a preotului ortodox american Gregory Mathewes-Green. Website personal: frederica.com. Traducere și adaptare după The Evangelical Catholic, feb. 1992, si ALL About Issues, mai 1992.

          Ion N. Oprea, Iași, 17 iulie 2021,pentru conformitate.