In vara anului 2016 la librăria  Mihai Eminescu de pe  strada Academiei a avut loc lansarea volumului  autobiografic „Din viaţa unui om oarecare. Pagini de jurnal” al lui Herman Viktorov, canadian cu nume de rus, prenume de neamţ şi suflet de român, care şi-a lăsat amprenta  pe  şantiere de construcţii ale hidrocentralelor din România  unde a fost nevoie de priceperea sa. L-a avut ca invitat de onoare pe  Florin Piersic, prietenul lui din tinereţe. Prestaţia celor doi cu dialoguri spumoase, inteligente, a electrizat audienţa, undele emoţiei propagandu-se din sală până la intrarea în librărie, unde se îngrămădeau cei care nu mai avuseseră loc. Despre eveniment am publicat la vremea respectivă reportaje în „Flacăra lui Adrian Păunescu”  şi în „Observatorul” din Toronto. Şi iată-l pe Florin Piersic, răsfăţatul publicului român, şase ani mai târziu, lansându-şi pe  10 decembrie a.c. cartea vieţii sale – „VIAŢA ESTE O POVESTE…”  la sărbătoarea cărţii de la Gaudeamus. Fanii iubitului nostru actor care nu  încăpuseră în spaţiul generos rezervat editurii BOOKZONE, se îngrămădiseră pe culoare. Autorul era însoţit de distinsa sa soţie, doamna Anna Torok, iar dintre invitaţi epatau fermecătoarea Iuliana Marciuc,  admiratoare încă din copilărie a lui Florin,  şi vechiul  prieten  Dan Negru, acum moderatorul lansării. Contagios prin optimism şi exuberanţă în emisiunile sale, acesta din urmă  devenise  un răsfăţat al  micului ecran, şi admiratorii săi  aveau în sfârşit ocazia  să-şi vadă idolul pe viu. Întâlnirea celor doi prieteni prevestea un show de zile mari, numai că autorul, pătruns de importanţa evenimentului şi emoţionat de amintirea unor persoane apropiate  din viaţa sa, şi invitatul, simţindu-i  tulburarea, au impus prin seriozitate şi sobrietate. Autorul nu putea să vorbească decât cu evlavie despre Radu Beligan, care a jucat un rol covârşitor în devenirea sa artistică. Iată cum îl aprecia  actorul trecut în legendă pe mai tânărul său coleg: ”Personajul fabulos de pe scenă, din viaţă şi de pe ecran, care răspunde la numele de FLORIN   PIERSIC, este, fără îndoială, CEL  MAI  IUBIT ACTOR din România. Îl iubesc pentru că e multitalentat până-n vârful unghiilor. Il iubesc pentru că e generos şi bun, îl iubesc pentru că este trăsnit şi imprevizibil, îl iubesc pentru hazul lui devastator, pentru profunzimea creaţiilor lui pe scena Naţionalului, îl iubesc pentru fantezia lui debordantă, îl iubesc pentru că nu l-am auzit niciodată bârfindu-şi vreun coleg. Într-un cuvânt, îl iubesc pentru că miroase a OM.”(textul de pe coperta interioară). Onestitatea şi buna credinţă ale  lui Radu Beligan în aprecierea mai tânărului  coleg ne amintesc de versurile lui Vasile Alecsandri despre ascensiunea tânărului Eminescu pe firmamentul poeziei româneşţi: „ E unul care scrie mai bine decât mine?/Cu atât mai bine ţării şi lui cu atât mai bine!” Printre cele „DOUĂ VORBE…”  de pe  prima pagină a cărţii, unde recunoaşte  că nu respectă întotdeauna  ordinea cronologică a amintirilor, autorul strecoară şi un citat din Adrian Păunescu : …să nu vă aşteptaţi la vreo ordine cronologică. M-am străduit să o respect, pe cuvânt vă spun, dar vorba poetului Adrian Păunescu: „Piersic e ca o inundaţie de la etajul de sus!”  Iar eu m-am bucurat să-i  întâlnesc printre participanţii la eveniment pe Andrei şi Ana-Maria Păunescu, pe care i-am  salutat ceremonios. Şi am vibrat emoţionat  atunci  când am descoperit  „Librăria Păunescu”  printre sutele de standuri ale târgului.   Încă un mod de a menţine vie în memoria noastră Flacăra lui Adrian Păunescu. Vorbind despre „prima şi ultima sa carte”, deşi ne-am dori să fie urmată de altele, dorinţă împărtăşită şi de Dan Negru,  autorul  subliniază că aceasta nu face parte din  memoriile sale, ci este doar scrisă din memorie. Recunoaşte că s-a bazat pe aduceri aminte – cele din copilărie,  dar şi pe nenumărate date – întâmplări,  întâlniri, momente importante din viaţa sa, pe scenă şi în realitate, în ţară şi în străinătate, întâmplări notate în carneţel, pe foi şi pe foiţe de hârtie, care ne amintesc de fişele din studenţia noastră, dar trădează şi zbuciumul unui artist veritabil.  Cu verva-i obişnuită  şi cu vocea tremurând de emoţie, octogenarul Florin povesteşte o întâmplare petrecută cu mai bine de jumătate de secol în urmă  la Paris, unde  a „reîntâlnit-o”  în tabloul unui pictor din Montparnasse  pe Lucica, sora plecată prematur să întregească ceata îngerilor. Vorbeşte atât de convingător, încât  credem şi noi că totul s-a petrecut aievea. Limitat în timp, am  reuşit să citesc doar câteva pagini din carte, dar suficient cât să-mi dau seama de talentul narativ al autorului şi mi-am format convingerea că, dacă s-ar fi dedicat scrisului, literatura română ar fi câştigat un scriitor de valoare, dar, vai, ce păcat! teatrul şi cinematografia ar fi fost lipsite  de  un inegalabil  actor. Cine ar fi slujit-o cu atât devotament pe zeiţa Thalia, la cine ar mai fi visat liceencele iubind platonic şi damele răscoapte, cine l-ar fi interpretat pe Mărgelatu, cine ar fi fost căpetenia haiducilor lui Şaptecai  şi  cine ar mai fi zguduit cu călcătura apăsată duşumeaua  scenei  în teatrele din ţară?  Un moment emoţionant al evenimentului l-a constituit apariţia pentru a-l felicita pe autor a cunoscutei şi longevivei realizatoare de emisiuni culturale Ioana  Bogdan, din care citez (de pe coperta interioară a cărţii):  „Piersic umblă cu masca a zeci de personaje lipite parcă direct pe piele. În proză sau pe note muzicale, intră în sufletul nostru jucându-se de-a „râsu’- plânsu’”, făcându-ne dependenţi de farmecul lui şi lăsându-ne mai bogaţi cu un zâmbet şi cu un sac de speranţe că viaţa noastră fragilă poate fi aşa cum o desenează el…un anotimp nesfârşit de iubire. Cu statura sa scenică impresionantă, cu zâmbetul său carismatic, ca un leac tămăduitor, puternic, dar şi copilăros, el te provoacă în zeci de feluri, la o împăcare cu lumea… Piersicul Florin este un mare actor, ESTE AL TUTUROR, un bun din PATRIMONIUL NAŢIONAL”. Florin s-a născut la Cluj, din părinţi bucovineni. Oare de la ei să fi moştenit el darul povestirii? Şcoala şi-a făcut-o tot la Cluj, de unde a păstrat  ţinuta făloasă şi mândria de a fi român, dar a petrecut multe vacanţe la bunicii din Corlata, la Pojorâta şi la Cajvana, pe malul Prutului. Ţine minte şi acum regionalismele moldoveneşti. Poate apele care au învăluit-o pe Lucica, diminutiv prin excelenţă moldovenesc, au ajuns în curgerea lor la vale şi în dreptul satului meu de pe moşia boierului Stroici, tocmai atunci când mama îmi spunea în dulcele grai moldovenesc vreuna din poveştile lui Creangă. Studiile universitare le-a făcut la IATC  Bucureşti, după care a jucat aproape toată viaţa pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti. În anii senectuţii a revenit în oraşul de pe Someşul Mic.  Actorul nu poate fi însă revendicat de nici o provincie istorică, pentru că el este ROMÂN. Avem poeţi naţionali. Dece nu  şi actori? Florin Piersic este ACTOR NAŢIONAL.    

Mihai Maxim