Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Gavril Moisa: ”Prin roua iubirilor„

Primit pentru publicare: 28 oct. 2017
Autor: Al.Florin ȚENE
Publicat: 29 oct. 2017
Procesare și adaptare: Dorina RODU
Editor: Ion ISTRATE

 

 

 

Gavril Moisa: ”Prin roua iubirilor„

Autor a unui evantai policrom, format din 26 de volume de poezie, fabule, epigrame, eseuri, monografii și reportaje, Gavril Moisa este din nou în librării cu volumul de poezii, intitulat “Prin roua iubirilor “, apărut la Editura “Napoca Nova “, 2017, sub egida Ligii Scriitorilor Români, având grafica semnată de Mircea Bonda.

Dacă, în aparență, titlul volumului ne duce cu gândul la iubirea față de femeie, poetul a mărit aria obiectivului acestui sentiment, precizându-ne, încă de la început, în poezia “În loc de prefață: de ce scriu?” motivul pentru care abordează această temă.Practic, această poezie este o profesiune de credință: “Scriu de plăcere, de drag, de iubire./Scriu de recunoștință, de dor, de nevoie./Scriu dintr-un gând de apăsare./Scriu să-mi înaripez visele și sentimentele.“(“În loc de prefață: De ce scriu?”).

Un minulescian cu alunecări spre spiritul poetului de la Ciucea, din care nu lipsesc elementele vagante a unei bucurii de a trăii, Gavril Moisa laudă sentimentul iubirii, al dragostei față de femeie, de țară, de momentele istoriei prin care a trecut țara, evocând în versuri clasice etapele trăirilor sale: “O lacrimă îmi curge pe obraz/ Și îl brăzdează-n riduri line/ Făcând în inimă un iaz,/Că am surori ce nu-s cu mine “ În poezia “În prag de centenar”, din care am reprodus prima strofă, poetul evocă cu durere pierderea nedreaptă a unei  părți din România Mare, pe care le numește surori, încheind cu speranța că:”Vom fi un neam și-o țară, fericițI,/Cum am fost ieri, în România Mare. “ Eul slobozește vaste cântări țării, Poetului Național, mamei, femeii iubite, muzelor, dar și regretă că anii cu tăvălugul lor trec peste el, însă, se încurajează, într-un final că râmâne o stâncă peste timp: “Când clipa vieții mușcă crud din timp/ La masă stau cu zeii din Olimp,/ Cu trupul demn, lipsit de orice teamă/ Sfidând și veșnicia ce mă cheamă. “(“Rămân o stâncă peste timp”).

Locul preferat al poetului nu este locuința, ci câmpul deschis, timpul și anotimpurile unde inventează multiple ceremoniale, de la cârciuma din “În toamna asta care vine” până la “liniștea pădurii “ din “Cu fiecare toamnă “..Anotimpul e o toamnă temperală când sângele îi este mai rece, sufletul mai sec, pe când nostalgia pune stăpânire pe sufletul zbuciumat de gânduri. Liricul eului face exerciții de stil, învâțându-și sufletul cu o trăsătură extranee. Fiincă poetul e strain de melancolia bolnăvicioasă.

Gavril Moisa este un reflexiv în paginile acestei cărți, comentând o stare, un peisaj, un sentiment, așezându-le în retorică, analizate cu o lupă de colecționar  expert.Acestea sunt armoniile lui, el iubește tot ce-i sunt în preajmă. El trece cu ușurință peste melodia de cameră a lui Ion Pillat, sau peste cărturărismul anxios al lui Gheorghe Tomozei. Poetul de care facem vorbire e un liric sufletește energic și spiritual reflexiv, făcând din acest raport un adevărat stil, ale cărui manifestări înclină către un termen sau altul, în diferite proporții. Citind volumul lui Gavril Moisa mi-am adus aminte de renascentistul italian Niccolo Niccoli, fiind un visitor, euphoric, iubitor de poeme și cu universuri imobile, un poet a cărui legănare inefabilă stă exact în gradul de cultură asimilată, spre a dirija bătăile inimii.

Venit din lumea artileriei și al matematicii, Gavril Moisa mă duce cu gândul la matematicianul Barbilian care semna poeziile cu pseudonimul Ion Barbu,trăind în beatitudinea evenimentelor prin care trece, de concept și dorinți, ca o muzicală orgă de unde sonurile ies cu pași de balerin.

Majoritatea poemelor sunt scrise în stil clasic, dovedindu-ne că e un virtuos al ritmului ocult din lumea transilvană, cu memoria lor muzicală și în totul estetică, un adevărat expert, un fel de Goga contemporan.

Întradevăr, Dumnezeu i-a ascultat rugămintea din poemul”Întinde-mi mâna “: “ Întinde-mi mâna să Te regăsesc/ Și dă-mi, Isuse, har dumnezeiesc!“

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5