Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

Glasul adâncului. Năluca (4

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.11 (143), Noiembrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


Glasul adâncului. Năluca (4

Primit pentru publicare: 29 Nov. 2020
Autor: Vasile LEFTER, Focșani, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul     
Publicat: 30 Nov.  2020

© Vasile Lefter, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


 

 Glasul adâncului. Năluca  (4)

 

Pomana de după înmormântarea  Sevastiței se termină repede. Oamenii erau tulburați de cele întâmplate la groapa din grădină. Le rămase în minte chipul zâmbitor al preotesei, ca și când ea însăși ar fi fost martoră la îngroparea unui străin.
Îngrămădind în sacoșe pentru cei de acasă câte ceva din ale pomenirii, bărbați și femei se înșirară pe cărăruia ce ducea în vale. Puțini aveau case pe dealul Titilei.
După ce strânse totul, Marga Tudor plecă și ea spre casă. Totul ieșise bine. Îi mai rămăsese niște bani, pe care îi puse în buzunar, convinsă că i se cuvin. Prietenă-prietenă, dar osteneala se cere răsplătită barem nesimbolic.

Până acasă făcu vreo jumătate de oră. Mergea cu pași mici apăsată de gânduri. Frica de năluci o tulbura la vremea asfințitului. Poarta casei cu prispă țărănească străjuită de brazi era deschisă. Din spate se auzi lătratul bucuros al cățelușei Mura. Marga scoase din bagaje o strachină cu mâncare luată de la pomană.

Se întunecase binișor. Răsuci întrerupătorul și avu surpriza ca lumina să fie întreruptă. Oprirea curentului  era un lucru obișnuit pentru satul lor. Aprinse lampa cu gaz. Se spălă repede la lighean și se întinse sub cerga din păr de capră fără cearșaf. Se lăsase rece. Coborî din pat și aprinse lemnele din sobă, lăsate de două zile. Din nou în pat, încercând să adoarmă în duduitul sobei.

Primul somn fu un adevărat coșmar. Visase că în pat cu ea s-a strecurat Sevastița. Aceasta îi striga la ureche:
-Ți-a plăcut părintele Panaite? Nu te-ai lăsat până nu l-ai ademenit cu lingușirile tale. Credeai  că nu aflu? Ești o nerușinată. Eu te-am
considerat o prietenă. Doamne, cât m-am înșelat!
Marga se smulse dureros din acest vis. Coborî  și începu să se roage la icoana Maicii Domnului.
Încercă să adoarmă. Luă o pilulă pentru somn. Ochii i se închiseră instant. Acum o vedea pe Tița râzând cu gura până la urechi și amenințând-o cu degetul:
-Ai să plătești, târfă ordinară! Mi-ai necinstit casa. Dumnezeu te va pedepsi. Întredeschise ochii și pe peretele din față îi apăru părintele Panait cu brațele întinse, chemând-o la el:
– Vino Marga! Vino repede! Nicio femeie nu m-a iubit ca tine.
Marga se cutremură. Era tulburată. Deși cădea de oboseală, nu putea să doarmă decât în salturi. Mâine dimineață va merge la părintele Florescu  să-i citească de farmece și s-o dezlege de blesteme. Acest gând o liniști și adormi, căzând în brațele lui Moș Ene până pe la prânz. Se trezi în  lătratul cățelușei  flămânde. Se uită pe geamul aburit. La poartă striga de zor nea Grigore de la primărie. Marga Tudor ieși. Nea Grigore intrase în curte deja. Îi înmână o citație de la Procuratura locală. Citi repede conținutul. Miercuri la orele 10 era invitată la Procuratură pentru clarificări privind moartea Învățătoarei  Sevastița Panaite. Semnă de primire și intră în casă galbenă de frică. De ce o cheamă procurorii?  A declarat despre cele întâmplate încă de acum trei zile.
Puse citația pe masă și închise ochii, rememorând cele întâmplate pe Puntea morții. Pe albul peretelui se proiectă, pentru a câta oară!, chipul zâmbitor sarcastic al preotesei. Instinctiv, strigă la ea:
-Pleacă, stricat-o! Toată lumea știa de aventurile tale dinaintea căsătoriei. O făceai pe Mironosița.
Râsul Tiței se auzea din ce în ce mai aproape.
***
Obosită și derutată, Marga adormi cu televizorul deschis. Ceasul de alarmă era setat pentru ora 6.  Marga avea de mers vreo cinci kilometri până  la stația de autobuz. Voia să nu întârzie la Procuratură.  Se trezi fără vlagă, deși nu făcuse nimic de vreo două zile. Se îmbrăcă sport. În rucsac puse două- trei obiecte personale. Pentru mâncare, avea destui bani. Autobuzul costa 60 de lei dus-întors, dacă nu cumva i se va impune să mai întârzie prin încăperile cu regim special. La Procuratură,  știi când ajungi, dar nu știi când te întorci. Gânduri negre. Multe gânduri negre. Bănuia că e vorba de accidentul de la Puntea morții.

Pe drumul județean prost asfaltat,  autobuzul mergea încet, hurducăind. Scaunele din interior aveau demult arcurile rupte. Șoferul Nemuț – tatăl  îl conducea de douăzeci de ani. Toată valea îl cunoștea.  Nu avea propriu-zis  stații. Oprea la fiecare poartă unde trebuia să coboare sau să se urc cineva. Așa sunt oamenii de la munte, prietenoși. Un drum la oraș devine subiect de povestit pentru o lună.

Trecuse bine de ora 9, când coșciugul pe roți trase falnic în parcarea din Piața Moldovei. Călătorii coborau unul câte unul discutând între ei despre cursa de întoarcere. Ultima era pe la 5 seara. Pentru Marga  era prea târziu. Avea de mers și prin pădure. Se va întoarce cu cea de trei, dacă nu va avea probleme.

La Procuratură, ajunse repede. Orașul era mic și nu era greu să te descurci.
În numai zece minute se afla la intrarea de care se temeau infractorii.  Ușa era străjuită de un paznic jigărit, cu haine ce atârnau ca în pom.
Marga își spuse numele, arătă citația cu ștampilă rotundă și i se ceru să ia loc pe banca din holul cu pereți  coșcoviți . Va fi chemată de un funcționar de serviciu.
Apăsată de gânduri și griji, femeia venită din munte nu mai puse întrebări. Trecu ora zece și nimeni nu o băga în seamă. În afară de ea nu mai erau alți citați.
După un timp, un domn în robă cobora absent scările. Fosta învățătoare își luă inima în dinți, făcându-și curaj:
– Nu vă supărați, am fost chemată aici pentru ora zece. V-aș ruga să-mi spuneți despre ce e vorba. Locuiesc tocmai în Titila. Până acasă am drum lung.
Omul  în robă o privi absent. Mai mult, îi smulse citația din mână și plecă cu ea pe scări.
Coborî pe la ora douăsprezece.
-Doamna Tudor, vă arde de glume? Noi nu am trimis o astfel de citație. E o farsă făcută de cineva.
-Bine, dar e ștampilată și semnată, cu număr de înregistrare.
-Nu apare în registrul nostru de intrări- ieșiri.
-Ce e de făcut?
-Nimic. Mergeți acasă și vedeți-vă de treabă. Nu   mai tocați inutil timpul prețios al magistraților.
Magda Tudor îl privi cu neîncredere pe acest mesager al Procuraturii. Nesuferit om! Plecă spre stația de autobuz derutată și nesigură. Șofer la această cursă era Nemuț – fiul . Plăti biletul și își alese un loc strategic unde să nu poată fi deranjată. Ațipi de îndată și visele negre îi inundară  somnul în câteva clipe.

Dormea Șoferul o trezi la stația finală. Porni pe jos fără chef spre casa din Titila,  unde nu o aștepta nimeni. Urca încet. Drumul era cunoscut. De multe ori mergea cu ochii închiși. Pe nesimțite,  ajunse pe platoul Titilei. Casa ei era după prima curbă. Un zgomot ciudat ajunse la urechile ei. Desluși două cuvinte: Arde! Foc!.  Grăbi pasul. Când văzu flăcările ca niște limbi de șerpi , căzu în genunchi. Ardea chiar casa ei. În flăcări desluși chipul fericit al Sevastiței. Năluca revenise.

Va urma!

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5