Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

Glasul adâncului. Năluca (5

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.12 (144), Decembrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


Glasul adâncului. Năluca (5

Primit pentru publicare: 07 Dec. 2020
Autor: Vasile LEFTER, Focșani, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul     
Publicat: 08 Dec.  2020

© Vasile Lefter, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


 

Glasul adâncului. Năluca (5)

Căzută în genunchi, Marga Tudor simțea că o lasă puterile. Pământul era ud. Dăduse o bură de ploaie în noaptea trecută.
Oboseala din timpul zilei, frica de zilele următoare, amintirea prietenei de de la Peda, o prăbușiră într-un somn de plumb.
Când își reveni din leșin, Marga era confuză. În fața ei se afla un bărbat în alb, care o privea îngrijorat. Leșinul de ieri fusese în vecinătatea unei come ușoare. Oricum, nu-și amintea nimic . Vedea încă flăcările care îi mistuiau casa și râsul batjocoritor al Tiței. O auzea și acum strigând cu voce nefirească:
– Mi-ai sedus seminaristul , pe care îl iubeam ca o nebună. L-ai atras în jocul tău murdar. S-a căsătorit cu mine abia după ce a aflat că sunt gravidă.
– Nu-i adevărat. Sunt minciuni. Eu pe părintele Panaite l-am respectat.
-Juri că nu i-ai cunoscut farmecele în așternut?
– Tița, nu-mi cere asta. Nu e drept. A fost o simplă întâmplare. A venit la mine într-o noapte, după ce a aflat de la săteni că ai avut un prunc înainte de căsătorie. L-am implorat să nu-ți spună niciodată că știa.
– Marga, de ce mi-ai dat drumul în prăpastie de pe punte?
– Tița, draga mea prietenă! Nu am putut să te mai țin. Am strigat după ajutor, dar în pustietatea aceea nu avea cine să mă audă.
-Doamna Tudor, mâine vă externăm. O ambulanță vă va duce aproape de casă.
Domnule doctor! Casa mea a ars acum două zile.
– Nu doamnă! Nu a ars nicio casă. Ați avut doar halucinații din cauza stării precare a sănătății. A trecut pe la noi și doctorul Nebuneli, cunoscut în Valea Nebunilor ca medic nălucolog. Alex Nebuneli a lucrat pe asemenea cazuri. Pentru el , fiecare pacient e o provocare.
– Acum veți merge acasă cu o mașină 4×4 . Veți plăti transportul special cheș sau prin card. E vorba de o sumă modică de 500 de lei.
-Nu e prea mult?
Nici vorbă. Mai ales că nu aveți card de sănătate. Medicul nălucolog Nebuneli e pasionat de năluci. Chiar vă așteaptă la un experiment pe gratis.
-Adică sunt nebună și vrea să mă pună în cămașă de forță?
– N-o luați chiar așa! Ceva deranjamente, ceva devieri de comportament sunt. E o fază incipientă. Colegul meu din Vale m-a asigurat că vă aflați în plasa unui șoc emoțional.
– Evoluția devierilor psihice poate fi una periculoasă, mergând până la pierderea coerenței. Doctorul Nebuneli a lucrat pe multe cazuri și e pasionat de cercetare.
-E obligatorie internarea?
-Da și nu, dar mai mult da. Puteți deveni un pericol pentru ceilalți. E o afecțiune care nu poate fi controlată de bolnav.
Marga Tudor era neagră de supărare. De ce trebuia să i se întâmple tocmai ei toate acestea?
-La scara spitalului trase un ARO cu parbrizul spart. Șoferul deschise portiera și politicos o invită să urce.
Drumul până în dealul Titilei fu parcurs cam în jumătate de oră. Marga mulțumi șoferului, fără să-i dea vreun bacșiș. Acesta mormăi ceva, un fel de înjurătură, și trânti portiera demarând cu scârțâit, semn că era plin de draci.
Marga intră pe poarta larg deschisă. Nici măcar câinele nu o aștepta. Flămând de atâtea zile, cine știe pe unde se aciuase.
Se bucură, văzând casa așa cum o lăsase. Focul și imaginea Sevastiței râzând fuseseră doar năluci. Căută ceva de mâncare și se întinse în patul nedesfăcut, Adormi repede. Începu să viseze colorat. Se smulse speriată din somn. Nu cumva era nebună?
– Ieși în poartă. Pe drum nu era nimeni. Satul era aproape pustiu. Aici înnebunești de atâta liniște. Hotărî ca dimineață să plece pentru câteva zile departe de acest loc, la o verișoară care locuia tocmai în Arva. Se culcă și dormi până dimineață fără vise, fără năluci.
– Septembrie era pe sfârșite. Dimineața începuse liniștit, cu un soare prietenos. Era totuși răcoare.
Cum privea în lungul drumului, văzu că lângă pădure se mișcă ceva. Era o șenilată care făcea un zgomot infernal. Nu cumva a început războiul? Mica tanchetă opri la poartă, gata-gata s-o lovească. Doi bărbați în costume cauciucate coborâră cu o targă. Văzând-o în picioare, duseră targa la loc. Cel mai înalt cu o față lunguiață îi spuse că vin de la spitalul de nălucologie al doctorului Nebuneli și au venit pentru internare.
– Bine , dar eu nu vreau să mă internez. Sunt sănătoasă.
– Normal! Așa spun toți pacienții noștri. Vă rugăm să urcați în față. Mai avem și alte transporturi pe ziua de azi.
– Nu înțelegeți că nu merg nicăieri?
– Cei doi infirmieri se priviră cu subînțeles. Se prefăcură că pleacă. Prin surprindere, cel mai scund se întoarse spre Marga, pulverizând un spray spre fața viitoarei paciente a clinicii din vale. Aceasta fu gata să se prăbușească. Oamenii doctorului Nebuneli o prinseră la timp. O așeză în șenilată ca pe un bagaj oarecare. Erau obișnuiți cu asemenea situații. Erau simple fițe!
Care nebun e nebun să recunoască direct că e nebun? Ici-colo, pe la porți titilenii își făceau cruce, gândindu-se la ce e mai rău. Puținii rămași în sat ar fi vrut să plece departe de aceste locuri uitate de lume. Din păcate, nu prea mai aveau unde .
Va urma!



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.637 de abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5