Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    Glasul din adânc. Năluca (12

    Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.1 (145), Ianuarie 2020
    Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
    ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
    ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
    Director: Ion ISTRATE


    Glasul din adânc. Năluca (12

    Primit pentru publicare: 25 Ian. 2020
    Autor: Vasile LEFTER, Focșani, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul     
    Publicat: 25 Ian. 2020

    © Vasile Lefter, © Revista Luceafărul
    Editor: Ion ISTRATE


     

    Năluca (12)

    Scăpat de griji și angoase, medicul Artur Nebuneli trecu bucuros pe la Recepție. Marga îl aștepta vibrând de emoție. Nimeni nu-i spusese ce se întâmplase în Centru. Era năpădită de gânduri negre. Lui Nebuneli i se putea pune la cale o capcană. Turtureanu era viclean și mafiot. Îi putea oricând face rău lui Nebuneli, rival de-o viață. Tremura toată. Ca un făcut, bateria mobilului era moartă. Se plimba nervoasă în cei cinci metri pătrați ai sălii de primire pacienți.
    Prin gemulețul care dădea spre aleea principală, nu se zărea încă nimic. Era o liniște suspectă. Dispăruseră orice urmă de mișcare.
    Marga tresări speriată. I se părea că dinspre pavilionul central vine însăși Tița, prietena pe care o îngropase în grădina cu liliac. Se frecă la ochi, dar năluca se mișca repede, apropiindu-se de marea poartă a stabilimentului. Marga tremura de frică. Clanța ușii părea apăsată de o mână de răufăcător. Ușa de termopan se deschise brusc. Marga scoase un țipăt și leșină. Auzea voci, dar nu știa ce se întâmplă. O mână puternică îi masa tâmplele. Deschise cu teamă ochii. Recunoscu zâmbetul trist al lui Artur, care îi șoptea numele, încercând s-o liniștească. Se lăsă strânsă în brațe. Nu-i mai era frică. Dragul ei Artur era puternic și nu putea fi doborât de nimeni. Abia mai târziu va înțelege că lucrurile în realitate nu stau chiar așa.
    Încă nedezmeticită, Marga întrebă cu voce tremurândă:
    -A plecat, Sevastița?
    Artur intră în jocul ei. Îi răspunse cu glas plin:
    -Tița a plecat demult, draga mea. Acum probabil că își bea cafeaua cu vecinii de apartament.
    De ce râzi de mine? Tița, e moartă. A fost o nălucă.
    Doctorul Nebuneli se liniști. Marga era cu mintea întreagă. Acum puteau pleca liniștiți spre casa din deal.
    Ziua era frumoasă. Era un soare ezitant, dar se simțea totuși apropierea verii.
    Ca să scurteze drumul, o luară pe la puntea morții. În felul acesta, Marga își putea învinge teama, rămasă după căderea Tiței în prăpastia vicleană.
    Mergeau nepăsători, cu pași mici, târâindu-și alene picioarele. Urcară liniștiți panta din Poiana Mândrelor. Pe nesimțite trecură puntea ancorată cu șufe de oțel. Aici se termina pâlcul de pădure și începea Titila cea uitată de Dumnezeu. Drumul până aici fusese unul obișnuit. Brusc, Marga se opri și strigă:
    -Uite-o! Năluca. Vine spre noi. Vrea să ne împingă în hăul de sub punte.
    Artur privi și el în direcția arătată de Tița cu degetul. Desluși într-adevîr ceva mișcare. Erau mai mulți bărbați plantați de-a latul drumului. Amurgea.
    Pe măsură ce se apropiau, Artur îl recunoscu pe preotul satului, îmbrăcat în veștminte de slujbă. Pe o masă cu broderie albă erau așezate două coronițe de cununie. Le zări și Marga. Nu înțelegea nimic. Preotul, cunoscut pentru ciudățeniile lui ezoterice le făcu semn să se oprească pe covorașul din fața mesei ș,i le vorbi emoționat de misiunea care-i revenea:
    Dragii mei, Marga și Artur! Noi, slujitorii cerului și ai oamenilor, am fost îndrituiți să vă cununăm înainte de marea plecare în Muntele Speranței. Aveți un fecior, doctor și el, care deocamdată va rămâne în Centru. Ca muntele să vă primească, e nevoie de Sfânta cununie, care va fi primită, chiar dacă vine după zeci de ani.
    -Prea Cucernice! Dar dacă unul din noi nu vrea această cununie?
    – Ne-am gândit și la asta. Vom folosi mijloace mai puțin ortodoxe.
    -Adică?
    -Sabotarea activității băiatului vostru.
    – Părinte, iartă-mă, dar ești însuși Satana.
    Un militar cu mască interveni:
    – Ne cam țineți de vorbă, doctore. Misiunea noastră este Sfântă. Pe muntele Speranței, deschiderea Evangheliei în afara Bisericii va fi o blasfemie.
    – Părinte, grăbește-te! Trebuie să plecăm. Suntem așteptați pe Munte.
    Preotul tocmai era gata să înceapă protocolul, când Artur și Marga începură să dea răspunsurile la întrebări încă nepuse.
    Marga întrebă scurt:
    – Artur, mă iubești? Vrei să fii soțul meu până ce moartea ne va despărți?
    – Da, da, de o mie de ori da!
    Veni rândul doctorului Nebuneli să întrebe:
    -Marga Tudor, îl iei de bărbat pe Artur Nebuneli, până când moartea sau alt duh rău ne va despărți?
    – Mă voi gândi. Cine știe?
    Artur nu se aștepta la acest răspuns. Marga îi făcu semn că e o capcană.
    Încurcat, preotul dădu verdictul:
    – Vă declar aproape căsătoriți!
    Omul cu mască metalică îi anunță că vor fi duși pe munte cu misiune specială.
    -Bine, dar nu trecem pe acasă? Poate avem ceva de luat.
    – Veți comunica și vi se va aduce sus, în munte, unde nu o să vă lipsească nimic. Elicopterul vă așteaptă.
    Doctorul Nebuneli și Margareta Tudor au înțeles că lucrurile sunt plănuite la nivel militar. Urcară resemnați în elicopterul Puma trimis de la bază. Mai priviră o dată spre pădure. Sevastița, preoteasa , râdea în hohote și le făcea cu mâna.
    Începea un drum nou pentru Artur și Marga. Faptul că erau împreuna le insufla curaj și încredere în ce va urma.
    Va urma!

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5