Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.1 (145), Ianuarie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Glasul din adânc. Năluca (10

Primit pentru publicare: 08 Ian. 2020
Autor: Vasile LEFTER, Focșani, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul     
Publicat: 09 Ian. 2020
© Vasile Lefter, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Glasul din adânc. Năluca (10 )

Sub impresia celor întâmplate la poarta Margăi Tudor, doctorul Nebuneli nici nu simțise trecerea celor cincisprezece minute în care tancheta-ambulanță a ajuns la Centru. Șoferul lansă codul de deschidere a porții mari de acces, dar comanda rămase fără răspuns. Apelă în regim de urgență pe Șeful cel mare. Acesta, arogant și distant, îi comunică sec decizia luată de Consiliu: A fost exclus din Centru fiindcă a provocat o revoltă. Asistații neurologici s-au plâns că doctorul Nebuneli tratează preferențial bolnavii. Astfel, o doamnă cu mari probleme haluciogene a fost externată fără a se întruni comisia de diagnostic. Așa ceva nu putea fi acceptat. Centrul beneficia de subvenții substanțiale din partea familiilor celor asistați medical. Mai mult, aflaseră că pacienta externată nu și-a achitat nici taxa pentru consultul de diagnostic.
La așa ceva nu se aștepta renumitul doctor Nebuneli. I se comunică anularea oricărui protocol de subvenție. Pentru el, Centrul multifuncțional devenea de domeniul trecutului.
Cei doi brancardieri îi cerură să coboare. Nu mai aveau nicio obligație față de el. Tancheta-ambulanță intră în Centru. Nebuneli se trezi deodată un om oarecare ,de prisos. Fără serviciu, fără pacienți, fără un loc în care putea pune capul pe pernă. Cineva a pus la cale toate acestea. Va merge pe firul evenimentelor și nu se va lăsa până când adevărul nu va ieși la iveală.
Privea absent prundul gârlei pe care pusese bazele acestui PROIECT unic în Europa. Era dat de-o parte ca un paria. Încercă prin parolă să pătrundă în Centrul de Medicină Alternativă pe care el însuși îl crease. Eșec. Parola fusese schimbată. Sună pe scurt un colaborator. I se răspunse că e eroare.
Seara se lăsa amenințătoare. Dinspre vest lunecau zgomotoși nori negri de furtună. Ultimii zece ani și-i perecuse în aceste pavilioane de pe prundul râului. În sat urcase prima dată acum câteva ore, conducând-o pe Margareta.
Porni pe dealul Titilei abătut și speriat. Coborâse deja întunericul. Mergea orbește, atingând gardurile cu un băț pentru a nu pierde drumul. Nu știa unde merge și când se va opri. Îi venea să plângă. Se opri. În față zări o siluetă zveltă. Avu impresia că e o nălucă. O voce groasă îi tăie răsuflarea: „Pe dealul de la Titila, chiar acum în vraja serii/ urcă-ncet și disperat însuși Nebuneli, doctor mare, dușman de năluci, Care vin pe brânci.
Nu pricepea nimic din această farsă. Neașteptat, se simți prins de două mâini calde. Vocea necunoscută se îndulci:
– Artur dragă, renunț la regulile casei părintești și în noaptea asta te iau la mine. Doar să dormi! Ne-am înțeles?
Nu Eta! Nu vreau să încalc regulile casei. Pot dormi și în drum.
-Chiar nu mă mai iubești? Și continuă:
– Totul este din cauza mea. Ai pierdut aproape un vis.
– Important e că te-am vindecat pe tine. De acum înainte nu-mi mai pasă de nimic.
-Nu vrei deci să intri în casa mea?
-Ba da! Dar fără să te pun în situația de a-ți încălca promisiunea făcută părinților.
– Dragul meu, te știam un luptător. Un Ninja. Nu uita că nu ești singur. Eu, Marga Tudor, voi fi alături de tine și vom învinge. Oamenii nu pot fi lipsiți de geniul tău. Sus capul, domnule doctor! Parcă văd că pe la miezul nopții când mor de somn, o să-mi spui șoptit: „Eta, te iubesc. Ești singura femeie care aș vrea să-mi fie soție.
Ce zici? Te voi crede? Voi bărbații mințiți frumos când e vorba de…
-De ce Marga?
– De dragoste. Dar nici noi femeile nu suntem mai altfel.
Te voi culca în camera mea de fată. Dacă voi veni la tine în miez de noapte, mai negociem. Poate vine o nălucă, accepți?
– Sunt deprimat , Marga! Am pierdut munca de-o viață.
-Pe mine abia m-ai regăsit. Amândoi vom deveni o forță. Dacă îți sunt dragă cu adevărat, vei avea suficientă forță să o iei de la capăt, ca Meșterul Manole, rămas sus pe zidurile Mânăstirii.
– Margareta, ești tare deșteaptă. De ce te-ai ascuns atâția ani?
-Pentru că sunt foarte deșteaptă, n-ai spus tu?
-Acum trebuie să mănânci puțin. Ceva special făcut pentru tine.
-De unde ai știut că îți voi fi oaspete?
-Avem și noi femeile mici secrete. Unul din studenții tăi m-a sunat și mi-a spus că se pune la cale discreditarea ta. Deveniseși un ghimpe pentru medicii din Centru, care aveau doar câțiva pacienți. La tine se făceau înscrieri online și erau liste de așteptare, în timp ce la ei era „Vânt de libertate”, de Dunaevski…
După o cină frugală, un duș fierbinte și o trecere în revistă a mesajelor de peste zi, Marga își invită oaspetrele așteptet de o viață. Îi ură noapte bună și ieși discret fără alte explicații.
Artur lăsă aprinsă lampa de noapte. Mângâie pijamaua de mătase fină și privi cu admirație lenjeria albă cu broderie, pe care Marga o achiziționase cu mulți ani în urmă. Tatăl băiatului ei se afla ,în sfârșit, acasă la el, în casa iubitei sale pe care nu avusese timp s-o ducă la altar.
Era toruși trist de ceea ce i se întâmplase. Oare cine i-a vrut mereu răul? Niciodată nu a umblat după funcții. Niciodată nu a dușmănit vreun coleg. Avea totuși o bănuială. Era aici în Centru un fost coleg de facultate. La una din obișnuitele reuniuni „tovărîșști” dansa cu Margareta un tangou. Se obișnuia ca în timpul dansului să se schimbe partenera dacă și aceasta era de acord , iar partenerul îi permitea. Acest coleg, George Turtureanu, în timpul unui dans, fete erau puține, îl bătu pe umăr întrebându-l dacă permite să danseze cu Marga. Plin de emfază , l-a privit pe pipernicit și i-a răspuns sigur de sine:
– Eu permit, dar nu știu dacă și domnișoara e încântată de ofertă.
Marga, încurajată de răspunsul lui Artur, i-a aruncat pretendentului o replică acidă:
– De data asta nu. Poate cu altă ocazie. Ne scuzi. Acum chiar dansăm.
La acest refuz, Turtureanu a tras printre dinți un fel de înjurătură, avertizându-i:
– Nu voi uita jignirea. Feriți-vă de mine!
S-ar putea să fie el personajul malefic? Ce importanță mai are. Margareta este lângă el și poate va fi bine. Doamne-ajută!
Artur Nebuneli adormi repede. Toată noaptea a visat pești, mulți pești.
Zorii unei zile de primăvară pătrunseră bucuroși prin perdeaua transparentă. Cu ochii întredeschiși zări o mână fină care îi mângâia părul castaniu cu fire albe. Era mâna unei năluci? Cafeaua de pe măsuța trepied se răcise deja. Își reproșă că a dormit atât de mult, lăsând-o pe Eta să stea singură și nemângâiată. O prinse delicat în brațe, o acoperi cu sărutări…Era în culmea fericirii, așa cum nu mai fusese demult. Deschise ochii de-a binelea. Lângă el nu era nimeni. Fusese o nălucă?
Din prag, Marga îi zâmbea cald.
-Mare leneș mai ești, doctore Nebuneli! Ești în casa unei femei frumoase și tu în loc s-o dezmierzi, dormi.
– Iartă-mă, Margareta, am fost obosit peste măsură. Trebuie să plec la cabinet. Am întârziat.
– Nu pleci nicăieri. Te-au dat afară. Ești un fel de șomer, dragul meu!
– Din ce o să trăim?
– Asta-i bună! Cultivăm grădina. Vindem la piață la oraș. Mai cerșim din cxând în când…
-Marga, tu râzi de mine. Pui tu la cale ceva. Știu că ești o vrăjitoare în haine de femeie cumsecade.
– Să nu exagerăm. Avem tot timpul din lume să ne gândim la toate. Pentru azi, puțină muncă în grădină, o plimbare cu trăsura până în Vale, ca să spionăm puțin.
-Înainte de a începe programul, te rog să-mi spui dacă o mai iubești pe studenta de odinioară. Ca să știu. Poate îmi caut pe altcineva.
– Atât îți trebuie. Eu te-am scăpat de năluci, eu ți le aduc înapoi!
-Zău? Dacă nălucile au fost doar un pretext de a ajunge lângă tine, ce zici?
Va urma!
Vasile Lefter