Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.1 (145), Ianuarie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Glasul din adânc. Năluca (11

Primit pentru publicare: 18 Ian. 2020
Autor: Vasile LEFTER, Focșani, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul     
Publicat: 19 Ian. 2020
© Vasile Lefter, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

                                                   Glasul din adânc. Năluca (11)

        Trecuseră două luni de când renumitul doctor Nebuneli devenise un titilean de frunte. Marga îl inițiase în tainele grădinăritului. Se descurcau cu economiile Margaretei. Nici Nebuneli nu era chiar lipsit de mijloace financiare. Economiile lui în valută erau la o bancă din străinătate. Spera să se stabilească undeva lângă Segovia. Proiectele erau îndrăznețe. Visa la întemeierea unui stabiliment pentru alienați, bazat doar pe subvenții de la oameni cu dare de mână. Armata își făcuse deja un loc de pregătire a celor care sub pretextul alienării puteau comite crime internaționale. Doctorul Nebuneli nu semnase contractul periculos. Marga apăru ca un înger păzitor.

     Tocmai se întoarse de la plantarea unor pomi, când Marga Tudor îl anunță că este căutat de câțiva doctori de la Centru. Află că Turtureanu a fost  sechestrat de bolnavi internați la Nălucologie, cerându-i-se să-l aducă în secție pe doctorul lor curant Artur Nebuneli. Mica delegație fusese trimisă de însuși Turtureanu, comandantul Centrului ,  anchetat de procuratura regională pentru  fraudă și trafic de carne vie.  Se expediau săptămânal doi–trei bolnavi cu afecțiuni neurologice către un spital experimental NASA. Recompensa era substanțială. Trimișii lui Turtureanu aveau însărcinarea de a-l convinge pe Nebuneli să revină în Centrul de medicină tradițională și alternativă.

La auzul veștii, Marga izbucni în lacrimi și începu să murmure înduioșitor:
-Artur nu pleacă nicăieri. Centrul nu a avut nevoie de el. Nici el nu are nevoie de Centru.

Trimișii lui Turtureanu se prefăcură că pleacă. Șușotiră ceva între ei și cerură permisiunea să mai negocieze. Marga presimțea că se întâmplă ceva rău. Se apropie de grupul de „negociatori” și primi un jet de  spray în față. Căzu secerată. Artur se repezi s-o ridice. Fulgerător,  fu îngenunchiat și el de același spray paralizant. De după colț, se iviră două tanchete ambulanță. Doctorul fu luat ca un sac de cartofi și aruncat în tancheta din față. De data aceasta, era readus în stabiliment cu brutalitate, fără voia lui. Nimeni din afara Centrului nu știa de fapt ce s-a întâmplat.

Surprinzător, poarta cea mare a pavilioanelor se deschise instant. Artur Nebuneli fu lăsat sub pază în camera de gardă pe care o părăsise de curând fără voia lui. Se trezi din leșin abia pe la miezul nopții. Fără a-și face simțită starea de conștiință, privi la haidamacii de pază și încercă să croiască un plan B de ieșire din noua situație de prizonier. Fără vină.

Cunoștea bine încăperea. El însuși o amenajase. Camera era prevăzută cu o nișă capcană. Din locul unde se afla, se putea acționa un buton de urgență care era prevăzut cu senzori. Din plafon cădea instantaneu o plasă metalică, un fel de cămașă de forță care bloca complet orice prezență, cu excepția doctorului. Nebuneli o folosise o singur dată și rezultatul imobilizării fu cel calculat. Artur se prefăcu obosit și se întoarse pe o parte, astfel încât însoțitorii să nu-i intuiască intenția. Un scrâșnet de scripete fu urmat de coborârea cămășii de oțel. Surprinși, cei doi brancardieri de pază nu avură timp să schițeze niciun gest de apărare. Încercară să strige după ajutor, dar gura le era blocată de un fel de botniță metalică. Priveau rugători spre Nebuneli. Doctorul le făcu semn din cap că a înțeles mesajul lor. Nepăsător în aparență, plecă spre locul în care Turtureanu era ținut ostatic. La vederea lui,  pacienții revoltați izbucniră în urale.
Doctorul Nebuneli încercă să-i convingă să se retragă, asigurându-i că va rezolva toate problemele.
Turtureanu se simți umilit și încercă să pedepsească obrăznicia subalternului.

Privirea calmă a doctorului Nebuneli îi strică planurile. Nu pricepea de unde vine acest zâmbet de învingător al celui preferat de Marga încă din studenție.

Ce urmărești, doctore Nebuneli?
– Vrei să-mi iei locul? Ești invidios pe succesul meu profesional?
– Doctore Turtureanu, ești un prost. Ce loc să-ți iau? Acela de traficant de alienați? Acela de falsificator? Acela de spion pentru PUTERILE DIN Asia?
– Nebuneli, dacă scap, te omor.
– Ești prea laș pentru asta. Nu te înduri să lași averea și să intri la pușcărie.
– Nebuneli, îți dau jumătate din ce am. Hai să facem pace!
– Iar ești laș. Nu ai pic de demnitate. Ai trimis după mine doi indivizi care trebuia să-mi facă felul. Amândoi sunt în cămașa de siguranță brevetata de mine pentru pacienți periculoși. Nu mai e nimic de făcut. Te așteaptă ani grei de temniță.
-Nu vei avea bucuria asta. Vezi paharul acesta? E otravă. Îl beau chiar acum.
-Nu te mai amăgi, colega. Nu e otravă. E doar ceai de tei. Înșiși oamenii tăi de încredere l-au pregătit.
– Ești un ticălos, Nebuneli.
Doctorul Turtureanu încercă să iasă din cameră. Bocancii se lipiseră de parchet, conform planului. Tălpile aveau magneți. Parchetul conținea plăcuțe metalice.
Pe holul mare înaintau cinci polițiști și un procuror. Turtureanu fu luat sub escortă.
Procurorul Iordache Paul de la Crimă organizată îi înmână un plic doctorului Nebuneli. Era numit Șeful Centrului. Citi ordinul și remise plicul procurorului. Își ceru scuze și recomandă pentru această funcție un  colaborator tânăr de excepție: pe doctorul Mircea Ioan Mehedinți, de prin părțile Orhjeiului, un ardelean cu mintea brici.
O zi agitată se termină fericit. Marga îl aștepta la Recepție, nerăbdătoare să  afle detaliile.
Va urma!