Vasile LEFTER
Glasul din adânc. Năluca ( 31)
Gazda delegată de Octanebu cu prezentarea noii reședințe pentru părinții săi își făcuse bine lecțiile. Știa tot despre dotarea laboratorului. Octavian o formase profesional. Lia putea în orice moment să folosească cele mai sofisticate dispozitive din laboratorul de nălucologie.
Artur Nebuneli se simțea oarecum jenat de neștiința lui. I se prezentau lucruri noi despre care nu citise nimic în cărțile sale.
Marga era și ea îngrijorată. Bănuia ca mamă că în pântecele Liei se află copilul fiului ei. Se tulbura la gândul că istoria se repetă. S-ar putea ca Tavi, ca toți bărbații, să nu știe nimic despre o posibilă sarcină a Cordeliei, un simplu accident erotic după o noapte de amor. Sau poate după mai multe nopți?
E doctor, e chipeș, are părinți celebri, bani mulți! O partidă la care visează orice fată.
Lia îi invită în sfârșit la masa care era deja pregătită de alte ajutoare.
Ghicindu-i gândurile Margăi, Lia îi spuse cu tâlc:
- Nu vă faceți gânduri negre, doamna Nebuneli! Știu la ce vă gândiți. Bănuiți că umblu după bărbați cu bani mulți, Octavian al dumneavoastră fiind unul dintre ei. Eroare! Sunt foarte bogată. Dealul Titilenilor îmi aparține. Bunicul meu a cumpărat tot în timpul războiului. Tatăl meu, preotul, a luat-o pe mama de nevastă pentru pământ. Moartea ei ciudată a fost adusă de un blestem.
- Știu că vă mirați de cunoștințele mele medicale. Am învățat singură. Vreau să plec în afară ca să studiez medicina, în domeniul nălucilor. Se spune că cei mai mari specialiști în domeniu se află în Egipt. Mă pun la punct cu engleza și franceza și poate la anul reușesc să iau admiterea.
- -Bine, dar cu…
- -Am înțeles ce vă frământă. Copilul acesta are și un tată. Dacă totul este în regulă poate crește o vreme și fără mine.
- -Lia mă surprinzi. Te gândești poate că acest copil, băiat sau fetiță are și bunici.
- – S-ar putea. Nu sunt sigură însă că aceștia s-ar angaja la o asemenea treabă. Mai întâi să se nască minunea și apoi vom vedea. Viața e plină de surprize.
- – Cum, tu nu știi cine e tatăl bebelușului?
- – Eu știu că am făcut dragoste cu un singur bărbat, o singură noapte. S-ar putea ca el să fie suspicios. Nu are nicio importanță. Cu tată sau fără tată, copilul e al meu și voi face totul ca să ajungă om mare. Cred în Dumnezeu și mă rog zilnic pentru părinții mei, plecați prea devreme. Nu uitați că tatăl meu a fost preot. Un preot iubit și respectat de titileni și nu numai de ei.
- -M-ai bulversat cu logica ta. Nu bănuiam că am în față o femeie atât de puternică și de deșteaptă. Iartă-mă că te-am subestimat.
- – Se mai întâmplă. Vă rog să poftiți la masă. Domnul doctor a terminat deja aperitivele.
- -Mulțumesc, Lia! Vom mai avea prilejul să vorbim pe îndelete, ca două bune prietene ce am început să fim..
-
- După servirea prânzului-cină, începuse să amurgească.
- Artur și Marga Nebuneli făcură cunoștință cu dormitoarele și restul casei. Cordelia se retrase discret, urându-le „Noapte bună”.
- Deși se aflau în casa lor, soții Nebuneli aveau sentimentul ciudat că sunt în casă necunoscută, legați cu funii de bambus ca pe Meteora. Era o liniște de început de lume. Luminile se aprindeau și se stingeau, acționate de mâini nevăzute. Era un loc plin de magie. Se gândeau că Octavian a avut ajutoare de nădejde în realizarea acestui spațiu ireal. Aducerea laboratorului din vale a fost doar un pretext ca să-i lege de bătrâna casă în care crescuse Marga.
- Cu aceste gânduri și cu altele, Artur și Marga, obosiți după o zi plină de evenimente , adormiră în acordurile unei muzici ambientale , care nu putea lipsi din dotarea unei astfel de insule a uitării.
- VA URMA
Similare