Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    Glasul din adânc. Năluca (16

     

                                                  Glasul din adânc. Năluca (16

     

                  Prima noapte în Meteora s-a scurs greu. A fost una de groază, cu zgomote și trepidații de cutremur. Marga nu s-a dezlipit din brațele lui Artur, care a gemut ore în șir tulburat de vise stranii. Sub ei, în munte , se auzeau vaiete și țipete. Ar fi fost curioși să afle ce se întâmplă. Erau sechestrați dincolo de ușa ce părea făcută dintr-un copac multisecular. Telefoanele nu aveau semnal. Nu aveau curent. Doar gadgetul lui Artur mai avea două linii de baterie, pe care le păstra pentru un eventual pericol major. Putea să anunțe prin Morse Baza de securitate planetară, aflată undeva în Alpii elvețieni. Nu era cazul.

           După o zvîrcoleală în paturile cu saltele de bambus, se deschise , în sfârșit, o ferestruică prin care lumina dimineții năvăli flămândă. Această chilie-salon era destul de mare. Aici locuise probabil vreo înaltă față bisericească. Cei doi captivi observară că li s-au pus la dispoziție de toate: apă caldă, schimburi pe măsura lor, micul dejun bogat în ceaiuri și fructe exotice.

    Începură să mănânce liniștit și nu mică le fu mirarea când văzură că masiva ușă se ridică încet, lăsând liberă ieșirea în coridorul larg, alb și strălucitor din travertin. Pavajul era din plăci de marmoră neagră

             Marga și Artur tocmai erau pe punctul de a ieși din generoasa lor chilie pentru a explora subteranul, o tânără înaltă, cu un cap frumos ,dar ciudat apăru în ușă și le vorbi într-o franceză de jargon.  Nebuneli studiase limba franceză cândva cu gând să plece undeva în sudul Franței pentru un experiment cu năluci. Nu fu nevoie să traducă el. Lângă ușă era un robot-computer care traduse simultan cuvintele ciudatei. Aveau să afle că frumoasa cu ochi mari și cap mare cât un bostan se numește Gilberta și că va fi ghidul lor pe perioada de lucru în Meteora.

     Doctorul Nebuneli îi puse câteva întrebări, la care Gilberta răspundea mecanic „Oui!”

    Gilberta le ceru să deschidă dulapurile încastrate în perete și să se îmbrace cu hainele de protecție. Erau niște salopete de culoare galbenă cu bonete verzi și mănuși albastre. Li se spuse că totul este codat și cipat, asigurând o monitorizare continuă.

           Gilberta îi invită să iasă din „bârlog” și să meargă pe culoarul portocaliu. Pe stânga vor vedea niște nișe cu tăblițe indicatoare. Pentru început vor intra în nișa A1 N. Aici au la dispoziție monitoare care vor afișa sarcinile de lucru.

    • Totul e legat de năluci. Creierele subiecților vor fi mobilate cu declanșatoare de năluci. Ghidul ciudat făcu stânga-mprejur, o trapă blocă intrarea. O muzică astrală începu să se prelingă stereofonic.
    • Nebuneli făcu o trecere în revistă a decorului. Peisajul era macabru. Marga își puse mâinile la ochi, îngrozită de craniile golite. Erau trei corpuri de bărbați bine lucrate. Nici unul nu avea creier în tivgă. Le fusese decupat din lăcașul osos și pus în boluri transparente. Misiunea lui Artur era de a crea nuclee de năluci care să stimuleze activități criminale. Odată reinstalat creierul, manechinele vor redeveni normale cu toate reflexele restabilite. Le vor fi montate niște manete de comandă, declanșatoare de năluci agresive, care să sperie și să neutralizeze adversarul. Marga își reveni prima:
    • -Ai mai făcut asta vreodată?
    • -Nu-mii-amintesc. Însă  la specializare în Coreea de Sud, un profesor ne-a ținut un curs la care mai nimeni nu a fost atent. Tema ni s-a părut aiurea: „Ce sunt nălucile și cum pot fi implantate în creierul uman? ” Profesorul se numea, dacă nu mă înșel, Hyunae ,înțelepciune și iubire în traducere.
    • – Artur ești o adevărată enciclopedie.
    • -Să nu exagerăm. Mai arunc și eu câte o pastilă, pentru impresie.
    • -Nu ești tu omul de mucava, care să aburească lumea. Ți-am văzut notele de curs din  Coreea. Uneori nu am înțeles nimic. Cred că erau chiar în coreeană. Ocazional, am aflat că îți căzuse cu tronc o gălbejită. Am avut mare noroc ! Băiatul nostru nu ar fi avut tată. Hai, recunoaște, că nu-ți fac nimic. E la perfectul compus”
    • -Draga mea cârcotașă! Haide să citim ce avem pe aici și să ne apucăm de lucru. „Stăpânii” ne aruncă în hău , dacă văd că s-au înșelat în privința mea. Ce zici?
    • – Ești atât de deștept în meseria ta, încât nu-mi fac griji.
    •          Muzica ambientală se opri. O voce tabacică anunță ora mesei. Pe masa lungă de lângă hublou erau deja aranjate platouri cu multe fructe și șnițele vieneze. Sucul din nuci de cocos era deja turnat în  căni de lut auriu. 
    • Artur și Marga erau nedumeriți. În încăpere nu intrase nimeni și totuși… Or fi năluci?
    •        Gustară câte puțin din bunătățile oferite. Și reveniră la muncă. Li s-a spus că ușa se va deschide la ora !5. Vor fi liberi până a doua zi la 10.
    •            Margăi i se păru că aude voci. Muzica ambientală reîncepu. Nebuneli se apropie de corpul cu gât mai lung Descifră:
    • – Voi sunteți adevărații criminali ai Planetei. Voi maltratați oameni nevinovați veniți în spital cu speranță. Profitați că nu au pe nimeni și-i folosiți drept cobai. S-ar putea să ne răzbunăm într-o bună zi. 
    • Artur se apropie mai mult de Voce. Se îngrozi. Acest corp avea lipit de tivgă o rămășiță de creier. Probabil erau centrii vorbirii. Nu mai putu suporta mustrarea acestei grămezi de carne și oase și dintr-o mișcare de maestru tăie reminiscența și o aruncă în bolul în care se afla creierul ciuntit. Marga avu o criză de vomă și amețeli. Pentru ea, acest spectacol lugubru era prea mult.
    •        Întrucât mai erau doar câteva minute până la terminarea programului impus, se așezară în fotoliile de bambus lăcuit și nu mai spuseră nimic. Așteptau deblocarea trapei. Imediat, se auzi scrâșnetul metalic al zăvoarelor. Bucuroși, cei doi soți uniți prin destin o luară aproape la fugă pe culoarul pustiu. Gilberta îi supraveghea mascată de un colț de stâncă. Ușa de la grota lor de lux era larg deschisă. Odată intrați, Artur Nebuneli își privi micuța jucărie ascunsă în cizma largă. Primi vești rele. ȘEFUL Centrului împreună cu cinci colaboratori fuseseră capturați de un un comandou și duși cu un elicopter într-o direcție necunoscută. 
    • Doctorul Octavian Nebuneli, fiul lor, se afla în mare pericol Marga izbucni în   plâns și, pentru prima oară, strigă la Artur:
    • -Numai tu ești de vină! Cu nălucile tale ți-ai ridicat în cap tot sistemul mafiot. Îl vreau pe Octavian aici! Promite-le orice! Fără fiul nostru eu fug de aici, chiar de-ar fi să mă arunc de pe Meteora.
    • -Liniștește-te, Margareta! La nervi , nu rezolvăm nimic. Să ne gândim la punctele nevralgice ale acestor ticăloși, căutând soluții.
    • -Iartă-mă, Artur! Regret că am cedat nervos. Pe Octavian l-am crescut singură cu multe necazuri.
    • – Ei, acum te recunosc. Îți jur că-l vom aduce lângă noi.
    • – Mulțumesc, doctore!
    •  Am o întrebare: Mă mai iubești?
    • – Știu și eu? Poate că da. Poate cî nu!
    • Va urma
    •  VASILE LEFTER

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5