Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

Glasul din adânc. Năluca (22)

Vasile LEFTER

 

 


 

 

Glasul din adânc. Năluca (22)

           În laboratorul de năluci din inima Meteorei, toți cei implicați trăiau un sentiment de frică. 

Marga îl cunoștea bine pe Artur. Niciodată nu-l văzuse atât de agitat. Urma de fapt un nou episod dintr-un documentar ,având ca temă alungarea zvonurilor despre năluci.  Cel mai îngrijorat era Anghel.  De ce tocmai lui trebuia să-i cadă această temă de documentar. Holograme-holograme, dar nu se știe niciodată ce se poate întâmpla. Uneori nălucile nu mai pot fi ținute în frâu. Visase în noaptea trecută că îl îmbrățișa Tița, preoteasa de la Puntea  morții. Culmea e că nu o văzuse niciodată. Auzise povestea jos la cabinetul doctorului Artur Nebuneli. Aceste frici îl paralizau. Fu adus la realitate de vocea metalică a doctorului, care nici el nu avea boii acasă:

-Anghele, totul e pregătit. Să nu ai teamă. Suntem aici lângă tine. Nici noi nu știm cum va curge ambientul. Suntem deopotrivă expuși ca și tine. Curaj!

       O melodie lascivă curse lin din difuzoarele stereo. Anghel își ocupă locul pe banda circulară, fiind asigurat cu chingi groase, pentru a nu fi aruncat în afara circuitului. Pe măsură ce melodia se transforma în una ritmică, ceva spre rock, banda prindea viteză. Nu se întâmpla nimic. Brusc, încăperea fu inundată de țipete. Trei fete superbe făcură cerc în jurul vânjosului Anghel. Erau goale, goale de tot. Aveau trupuri frumoase, de sirene în căutarea naufragiaților. Râdeau în hohote, trăgând de hainele nefericitului Anghel, care nu reușea să-și acopere nuditatea. Nălucile se rânduiau , căutând să-l bucure sexual pe nefericit până la epuizare. Fetele erau brutale, exersând toate fazele unui viol. Anghel nu mai opuse nicio rezistență și leșină. Violul mergea mai departe. Fiecare din cele trei agresoare voia să profite cât mai mult de farmecele tânărului bine dotat fizic. La un moment dat, violatoarele s-au luat la ceartă. Bucuria violului era atât de mare, încât niciuna nu se mai putea controla.

 Nebuneli mări viteza de rotație a benzii, observând dansul haotic al nălucilor. Anghel devenise un corp inert. Leșinase de brutalitatea violului colectiv. Una din fete, cea mai încrâncenată îi vorbi țâfnos?

-Nu vrei să devii nălucă? Te-am declara șeful nostru și am trăi multe aventuri împreună.

Anghel auzi ca prin vis oferta. Cu un efort dureros reuși să se smulgă din strânsoarea fantomelor. Vru să le împingă departe de el. Realiză că de fapt violatoarele sunt coloane de aer. Se pipăi. Se convinse material că totul a fost himeră. Totul se petrecuse în plan ficțional. Era îmbrăcat normal. Banda se opri brusc. Încercând să coboare pe loc plan, observă că fusese asigurat cu chingi de parașută. Nu știa ce s-a întâmplat. Cei doi tovarăși de experiment îi relatară în detaliu cele întâmplate. Vrând să vadă caseta video, fu refuzat de Nebuneli. Mai marii Meteorei nu permiteau desecretizarea filmărilor. Scopul final era unul special. Studierea nălucilor devenea o problemă de interes militar.

Marii comandanți urmăreau să obțină foloase maxime. Nălucile pot înlocui cu succes santinelele, pot păzi obiectivele importante, pot crea impresia de mulțimi care protestează.

          Era trecut de ora prânzului. Clopotul electronic bătu o dată. Asta însemna pregătirea pentru evacuarea spațiului de lucru.  

La a doua bătaie de clopot, se înființară călăuzele de serviciu pentru a conduce grupul de cercetare în rezervele destinate.  Artur și Marga fură sechestrați în locația inițială, iar cei trei „cobai” dispărură tainic sub pardoseală prin coborârea unei trape metalice, greu de observat de un neavizat. Programul liber se consuma în captivitate.  „Pensionarii” rezervației științifice erau supravegheați video și nu aveau legături cu exteriorul.

Soții Nebuneli erau neliniștiți. Nu mai știau nimic de Octavian, fiul- doctor care le promisese că va ajunge oficial lângă ei. Artur încercă o legătură cu ajutorul jucăriei sale electronice. Primi un semnal cifrat: „Nu pot vorbi! ”

Marga apucă să vadă mesajul înainte ca Artur să închidă microtelefonul. Se porni pe plâns. Un plâns cu hohote, care îl sperie pe Nebuneli. Încercă s-o liniștească. Octav era un tip deștept și nu putea fi prins în capcane. Ceva se întâmplase. Era prima dată când nu se ținea de cuvânt. N-aveau cum să-l ajute. Cei doi soți priveau mâncarea de pe masă , de care nu aveau chef să se atingă.

La ușa metalică de câteva tone cineva suna muzical.

-Desertul, vă rog, domnilor doctori! Marga sări de gâtul dragului ei Artur Nebuneli. Recunoscu vocea cu inflexiuni muzicale pe care Octav o folosea în copilărie când voia să obțină ceva. Ușa fu deschisă de cineva nevăzut, probabil de servanta misterioasă care se simțea atrasă de Artur, fără ca Marga să bănuiască ceva.

Deghizat în ospătar, Octavian intră și făcu semn cu degetul la gură ca nimeni să nu zică o vorbă. Abia după ce ușa-poartă se închise, manevrată iarăși de o mână nevăzută, se aruncă în brațele părinților curioși să-i afle aventura.

-Bănuiesc foamea de lup a fiului nostru. Eu propun să ne astâmpărăm mai întâi foamea și după aceea să stăm la taclale. Nu înainte de a verifica dacă mijloacele de ascultare sunt dezactivate. Poftă bună, domnilor doctori Nebuneli!

       Va urma!

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5